Protestele sindicale, Roberta şi FMI-ul

Un show de zile mari s-a consumat în incinta minunii antiromâneşti numite Palatul Parlamentului. În acea oroare de construcţie care desfide bunul-simţ şi simţul măsurii al unei întregi civilizaţii a avut loc o mascaradă demnă de cauze mai bune. S-au dat în stambă puieţii FSN-ului de ieri, lideri marcanţi ai partidelor de astăzi.

Un show de zile mari s-a consumat în incinta minunii antiromâneşti numite Palatul Parlamentului. În acea oroare de construcţie care desfide bunul-simţ şi simţul măsurii al unei întregi civilizaţii a avut loc o mascaradă demnă de cauze mai bune. S-au dat în stambă puieţii FSN-ului de ieri, lideri marcanţi ai partidelor de astăzi.

Un show de zile mari s-a consumat în incinta minunii antiromâneşti numite Palatul Parlamentului. În acea oroare de construcţie care desfide bunul-simţ şi simţul măsurii al unei întregi civilizaţii a avut loc o mascaradă demnă de cauze mai bune. S-au dat în stambă puieţii FSN-ului de ieri, lideri marcanţi ai partidelor de astăzi. Aşa am putut s-o vedem pe Roberta Anastase – nici doamnă, nici domnişoară, cum o gratula neadecvat ironic mai-marele PSD, Ponta, eventual un „duduie” care i se potriveşte mai bine, dincolo de statutul marital… -, actuala şefă a Camerei Deputaţilor, jucând rolul unei mari tregediane. Cu aerul de Ana Ipătescu pusă în fruntea maselor să înfrunte arnăuţii agiei, Roberta s-a dezlănţuit patetic dezvăluind ororile, trădarea şi aranjamentele de culise ale partidului iliescian care i-a năşit pe toţi cei care azi vociferează în gura mare. Mişto! De la Traian Băsescu şi Petre Roman la generaţia de care pomeneam mai la deal, alde Anastase, Bănicioiu, Ponta sau Elena Udrea. Mahalagismul Robertei Anastase era demn de personajele marii literaturi române. Geaba ţoale de firmă – chiar nu are cine să le înveţe pe duduile de top politic că un deux piece simplu şi bine croit e suficient şi adecvat pentru o ieşire în spaţii oficiale, fără alte brizbize şi crăpături în faţă sau în lateral? – dacă sângele gâlcevii cu braţele în şolduri şi vocea răstită nu se fac apă. Apelul lansat colegilor de parlament după mirobolanta ieşire acuzator-isterică, „Puteţi să urlaţi cât vreţi!”, ni s-a părut cu totul deplasat pentru o duduie bine crescută în pufuleţii PDL. Sigur că monstrul lui Ceauşescu nu poate găzdui decât astfel de manifestări, dar o minimă stăpânire de sine s-ar fi cuvenit. Fraudarea unui vot la Legea pensiilor e prea vizibilă şi gogonată ca să poată fi înghiţită de toţi proştii României. Sau de explicaţiile şmechere cu cel de-al doilea vot care-l confirma pe primul. Un vodevil jucat murdar pe fondul gravei situaţii sociale din ţară. Traian Băsescu, vedeta TV a ultimelor luni, tot trăncăneşte şi el la B1, dacă tot nu s-a dus la ONU la New York, luptând cu Nuş, Felix şi Patriciu, vechile lui marote. Dacă ţine figura cu gargara asta unsuroasă, de ce să n-o livreze. Altfel, pedeleii de frunte, cu mic cu mare, dorm ziulica noapte zi cu grija românilor şi românilor şi nu mai pot ei de ce se întâmplă. În stradă sau în ţară. Deja un nou acord cu FMI e gata, rămâne doar să fie pus în practică la anul.

În acelaşi timp, zile frumoase de toamnă însoţesc mişcările sindicale şi protestul populaţiei româneşti nemulţumite. De deciziile aiurea ş măsurile luate de actuala guvernare PDL-Băsescu. Primul-ministru Emil Boc este doar un fel de marionetă jucată de principalii responsabili ai actualei situaţii dezastruoase din România. Tot o tragem cu vechile moşteniri – nu că ar fi fost PCR, FSN şi toţi cei ce au urmat nişte lebede -, dar sunt limpezi şi vizibile şi fără ochelari jaful şi jecmăneala banului public de către actualii actanţi decizionali. Având în spate o majoritate parlamentară obţinută prin fel de fel de învârteli de culise – cum să numim naşterea grupului UNPR, care nu are în spate nici un fel de vot? – şi pârghiile de comandă ale Preşedinţiei, actualul executiv îşi poate permite orice năzbâtie care să aiurească în plus populaţia deja cu capsa pusă. Măsuri de relansare economică, iok! Măsuri de relaxare fiscală şi atragere de investitori strategici, şi nu dughene puturoase cu shaormagii, iok! Măsuri de creştere economică şi a exporturilor, iok!

Şi dă-i cu taxele şi impozitele de toate felurile. Atâta pot, asta fac. Atunci, trăiască FMI şi înflorească Roberta Anastase!

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.