În România, conceptul de bogat are o pronunţată culoare locală. Adică este cam fără istorie, este presărat cu multă lăudăroşenie, e bazat pe imobiliare care au încremenit, dar mai ales este lipsit de orice metodă serioasă de evaluare. Oricine poate zice că are oricât. Pas de-l contrazice! Toţi talentaţii vânzători de poveşti îşi pot găsi un loc în aceste produse populare numite „Forbes România” şi „Capital 300 de bogaţi”. Culmea este că nimeni nu poate dovedi nimic. Nici că are cât zice şi nu poţi să-i scoţi ochii că este mult prea departe de ce-şi închipuie.
Cazul lui Gigi Becali este elocvent. În fiecare an umfla valoarea tăpşanelor sale până când a ajuns să nu mai aibă cu ce plăti jucătorii Stelei. Este Gigi Becali pe vreo bursă pentru a vedea cum urcă sau scad imobiliarele sale? Nici găinile de la o prăpădită Avicola nu mai ştim cât fac. Acţiunile lui Gigi Becali nu există. N-au cotaţie, nu scad şi nu cresc! Valoarea lor se umflă şi scade după cum declară personajul. Nici Dinu Patriciu nu e mai de soi. Cine poate garanta preţul cu care a vândut Rompetrol? Certe sunt datoriile acestei companii către statul român. În rest, o casă, un iaht, un jet, nişte ziare şi o colecţie nu înseamnă avere de două miliarde. Mai trebuiau măcar un castel şi un domeniu de vânătoare. Cartierul din Batumi poate fi foarte frumos o afacere spectaculoasă, dar şi o gaură cât bugetul unui guvern african. Cine a evaluat averea lui Patriciu, editorul uneia dintre cele două publicaţii despre bogaţi? Chiar angajaţii săi! Şi de la un număr la altul, averea şefului a sărit de la miliarde de dolari la miliarde de euro. Cât face averea lui Ioan Nicolae agricultorul şi chimistul? Tot atâta cât făcea la lansarea în lucru a catalogului? Parcă a anunţat închiderea unor combinate? Ce să cred despre „Forbes” 2010 dacă pe locul 13 la miliardari sunt fraţii Micula iar articolul se numeşte „Datori vânduţi”? Tot la bogaţii comici apare şi familia Păunescu, reprezentată de două beizadele oarecum pitoreşti. Bobby, care vrea să ne arate că este regizor şi în locul filmelor ne arată o cameră de filmat, iar Răzvan apare alături de frate, nu de o masă de restaurant. Oricum, ei se situează pe locul 13 deşi familia a pierdut şi Lido, şi Rex iar B1 TV nu face 300 milioane de euro nici dacă am considera datoriile şi pierderile ca fiind câştiguri deja impozitate.
„Forbes” 2010 e mai amplu şi mai bogat decât celălalt produs bulevardier scos de Păuneşti. Sigur că, în revista familiei, cele două odrasle sunt cu două locuri mai în faţă şi au şi 200-250 de milioane de euro în plus.
Pe seama comparaţiei între cele două cataloage cu aer de telenovelă a bogăţiei româneşti se poate scrie la nesfârşit. Cifrele spun cu siguranţă ceva despre caracterul şi imaginaţia celor prezentaţi. Şi despre profesionalismul editorilor. Din păcate, nici trecerea sumelor indicate în euro nu ne aduce mai aporape de valoarea averilor unor oameni pe care criza i-a coborât ameţitor de rapid. Nu-i exclus ca, înainte de epuizarea tirajului celor două publicaţii, unii dintre cei menţionaţi şi la bogaţii României să poată fi surprinşi în timp ce solicită nişte bani de împrumut. Nu la bancă, ci pe la prieteni! Dacă averile lor ar fi măcar apropiate ca valoare de ce dau cele două almanahuri, economia românească s-ar mişca altfel. Or, după cum se învârte roata, averile în cauză sunt mai degrabă îngheţate, încremenite sau numai umflate.
Şi încă un lucru. În ciuda fascinaţiei pe care o exercită bogăţia, România poate fi socotită cea mai proletară şi anti-bogăţie ţară din Europa. Trăim într-unul din puţinele locuri de pe glob în care om de afaceri şi bogat este mult mai acuzator decât infractor.
