Ropote prelungite ale aplauzelor, strigăte de entuziasm, standing ovations, o atmosferă de caldă cordialitate, repetate chemări la rampă au răsplătit evoluţia muzicienilor Orchestrei Naţionale Santa Cecilia, la concertul din Parco de la Musica, avându-l la pupitru pe Antonio Pappano, oferit cu prilejul Festivalului Internaţional de Film de la Roma. S-a cântat cu dăruire, cu profesionalism, comunicarea dintre dirijor şi ansamblu s-a dovedit a fi fructuoasă, în „Wilhelm Tell” de Rossini, în variantă concertistică. Pappano a avut grija împrospătării detaliilor, cu o strălucire timbrală rafinat diversificată.
Născut la Londra în 1959, din părinţi italieni, care au emigrat în Marea Britanie, Antonio Pappano a studiat pianul, compoziţia şi dirijatul în SUA, unde s-a mutat cu familia când avea 13 ani. A crescut într-o ambianţă muzicală, ascultând înregistrări cu Mario del Monaco, Caruso, Franco Corelli. La şase ani începe să ia lecţii de pian. Tatăl său studiase Conservatorul la Milano şi era tenor, dând şi lecţii de muzică, iar mama sa, pentru a întreţine familia, făcea curăţenie la diferite firme, gătea la un restaurant sau în diferite case particulare, totul cu mare mândrie. „Am crescut cu muzica pop, dar adevărata mea pasiune se îndrepta către canţonetele italiene, şansonetele franţuzeşti şi muzica clasică”, mărturiseşte Pappano. Se consideră un autodidact. A avut tot felul de experienţe muzicale, cântând în coruri, în teatru, în restaurante şi în baruri de noapte. Însă era îndrăgostit de pian. „Unii au văzut în mine capacitatea de a dirija, deşi eu nu aveam această dorinţă, pentru că nu posedam tehnica necesară. Dar aveam o mare calitate: aceea de a comunica emoţiile. Momentul-cheie în cariera mea a fost «Boema». La Viena, când am debutat cu Wagner, am simţit o mare libertate şi o împlinire. Ca să dirijezi îţi trebuie o extraordinară concentrare şi calm”, se destăinuia el.
Un debut spectaculos la Staatsoper Wien
Împreună cu violonista Grazia Raimondi şi violoncelistul Luigi Piovano
În 1993, debutul la Staatsoper Wien a fost spectaculos, înlocuindu-l în ultimul moment pe Cristoph von Dohnanyi, la pupitrul operei „Siegfried” şi obţinând ovaţii.
Activitatea de pianist corepetitor şi asistent de dirijor l-a lansat rapid pe scena internaţională: New York City Opera, Frankfurt Opera, Lyric Opera of Chicago, Gran Teatro del Liceo (Barcelona) şi Festivalul de la Bayreuth, ca asistent al lui Daniel Barenboim. În 1987 a debutat dirijând „Boema”, la Norske Opera din Oslo, unde a şi fost numit dirijor în 1990, fiind în acest timp şi la pupitrul orchestrei Covent Garden („Boema”, 1990), dar şi la San Francisco Opera, Théâtre du Châtelet, la Lyric Opera of Chicago, Berlin Staatsoper. Când avea numai 32 de ani, Pappano a fost numit dirijor la Teatrului Regal „La Monnaie” din Bruxelles, unde, pe lângă faptul că a dirijat multe producţii de operă, şi-a continuat activitatea de pianist, acompaniind numeroşi cântăreţi în diferite recitaluri, timp de 10 ani.
A continuat cu debutul la Metropolitan Opera din New York, cu o producţie nouă a lui „Evgheni Oneghin”, în 1997, şi la Festivalul de la Bayreuth în 1999, cu „Lohengrin”. Între 1997 şi 1999 a fost principalul dirijor al Orchestrei Filarmonice din Israel.
Maestrul Pappano a condus multe dintre marile orchestre simfonice ale lumii, ca Boston Symphony, Chicago Symphony, Cleveland Orchestra, Los Angeles Philharmonic, New York Philharmonic, Philadelphia Orchestra, Berlin Philharmonic, Royal Concertgebouw, Bayerische Rundfunk, London Symphony, Orchestra din Paris şi München Philharmonic.
În septembrie 2002 a devenit dirijor la Covent Garden din Londra şi de la 1 octombrie 2005 a fost numit dirijor al Academiei Naţionale Santa Cecilia.
A înregistrat exclusiv pentru EMI Classics, „Boema”, „Don Carlos”, „La Rondine” (care a fost distins cu „Cea mai bună înregistrare a Anului” de Gramophon Magazine), „Tripticul” lui Puccini, „Werther”, „Manon” şi „Trubadurul”. La pupitrul Orchestrei de la Covent Garden a înregistrat, printre altele, Wagner, cu Placido Domingo, Strauss cu Natalia Dessay, „Tosca” şi „Tristan şi Isolda”. Multe dintre înregistrările sale au fost răsplătite cu două premii „Gramophone”, două „Diapason d’Or”, „Deutsche Schallplattenpreis”… În 2005 a fost declarat „Dirijorul Anului” de către Royal Philharmonic Society şi a primit Premiul „Franco Abbiati”, acordat de Criticii Muzicali Italieni pentru dirijarea „Recviemelor” de Brahms, Britten şi Verdi, cu Ansamblul Artistic al Academiei Santa Cecilia. În 2007 a fost numit cu titlul de academician al Academiei Santa Cecilia şi în 2008, Comandor al Ordinului de Merit conferit de preşedintele Italiei şi Medalia de Aur a Academiei Franceze.
„Muzica trebuie făcută cu bucurie”
Antonio Pappano şi Anna Netrebko
Cu Orchestra Santa Cecilia a înregistrat la EMI două CD-uri Ceaikovski (Uverturi, Fantezii şi ultimele trei simfonii), un CD cu violoncelistul Han Na Chang, intitulat „Romanţe”, cu muzică de Lalo, Dvorak, Glazunov şi Saint-Saens şi unul cu „Tripticul Roman” de Respighi.
Înregistrările sale cu „Madama Butterfly” de Puccini (comemorarea a 150 de ani de la naşterea compozitorului), cu Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna, cât şi cu „Recviemul” lui Verdi, cu Rolando Villazon, au stârnit entuziasmul melomanilor.
A dirijat, la Royal Opera House, în 2009, ciclul „Rhinului”, de Wagner, premiera operei „Minotaurul” de Sir Harrison Birtwistle şi noi producţii cu „Don Carlo” şi „Lulu”, dar şi cu „Tristan şi Isolda” şi „Jucătorul” lui Prokofiev. Tot în 2009 a debutat la Teatro alla Scala cu „Manon Lescaut”, în regia Lilianei Cavani, şi a dirijat la Covent Garden, „Parsifal”, „Troienele” şi „Vecerniile siciliene”.
Astăzi, pe lângă Opera Covent Garden, s-a întors şi la rădăcinile sale de italian, dirijând muzică de operă şi simfonică. „Încă sunt pasionat de operă, dar succesul unei opere nu depinde numai de dirijor, ci de un cumul de factori: interpreţi, lumină, decor. În schimb, muzica simfonică te face să cobori în tine, să te uiţi în oglindă, să fii numai tu şi muzica. Trebuie să ştii să captezi publicul. Meseria noastră este astăzi tributară marketingului şi pentru a avea o lungă carieră trebuie să faci mari sacrificii. Muzica trebuie făcută cu bucurie. Într-o orchestră simfonică, când te afli la pupitru şi lucrezi cu peste 100 de persoane trebuie să ai o mare concentrare şi de multe ori cinci minute devin o eternitate. De multe ori, se creează un extraordinar schimb electric de energie între tine, muzicieni şi sală. Dacă orchestra este nervoasă, îţi transmite o stare negativă, iar tu, ca dirijor, trebuie să previi astfel de momente dinainte. Din păcate efortul este atât de mare încât uneori sunt considerat un dictator”, afirma Pappano.
De un mare succes, ridicând sala în picioare, s-a bucurat „Madama Butterfly”, cu soprana Angela Gheorghiu şi unul dintre cei mai străluciţi tenori actuali, Jonas Kaufmann, în vârstă de 41 de ani, bavarez din München (vineri, va cânta alături de Angela Gheorghiu, în „Adriana Lecouvreur”, la Londra şi va debuta la sfârşitul anului, pe scena de la Metropolitan în Siegmund, în „Walkiria” lui Wagner).
Antonio Pappano, Angela Gheorghiu şi Marcelo Alvarez şi Bryan Terf
În această nouă stagiune la pupitrul Orchestrei şi Corului Santa Cecilia, rezultatele obţinute de Antonio Pappano sunt excelente. A inaugurat stagiunea simfonică, în Parco dell Musica, cu „Wilhelm Tell”, în concert, ultima operă a lui Rossini, compusă la Paris în 1829, lucrare fundamentală, care a influenţat producţia italiană a secolului al XIX-lea. Să mai amintim de „Stabat Mater”, celebra partitură a lui Rossini, cu un cast stelar: Anna Netrebko, Joyce di Donato, Ildebrando d’Arcangelo. „Chiar şi atunci când dirijez «Trubadurul» lui Verdi, simt că plastica declamatorie a acestuia plăteşte un tribut lui Rossini”, apreciază dirijorul. Vorbind despre actuala ediţie de la Santa Cecilia, el aminteşte că va oferi publicului mult mai multă muzică faţă de ediţia precedentă, căreia dincolo de frumuseţea programului i se va adăuga şi eleganţa orchestrei, rafinamentul unei scriituri echilibrate.
Stagiune simfonică extraordinară
Pe aceeaşi scenă de la Santa Cecilia s-au întâlnit doi campioni: pianistul Lang-Lang, de origine chineză, stabilit la Viena, şi Antonio Pappano, care şi-au unit forţele în numele lui Chopin („Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră”), Rossini (Uvertura la „Semiramida”) şi Berlioz („Simfonia fantastică”).
Pe 22 şi 23 noiembrie, la pupitrul Orchestrei Santa Cecilia, Pappano va dirija un program integral Schumann. Urmează câteva apariţii la Concertgebow, apoi, în 9 decembrie dirijează „Marea” lui Debussy la Londra, între 13 şi 21 decembrie, „Noapte de Crăciun”, cu „Christmas Cantatas”, a lui Honegger, care poate fi considerată una dintre capodoperele acestui genial compozitor, scrisă cu doi ani înaintea morţii sale, şi „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski. Pappano va interpreta şi alte lucrări ale secolului al XX-lea, precum Simfonia nr. VI „Tragica” de Mahler (8 ianuarie 2011). „Cred într-un repertoriu de operă contemporan, dar trebuie să dau un spaţiu just operelor secolului XX, marilor opere precum «Lulu» sau «Wozzeck». Compozitorii trebuie să susţină această muzică contemporană şi totodată trebuie să simtă necesitatea de a construi drame care aparţin lumii noastre. Cred că vocile artistice ale secolului nostru s-au îmbogăţit. Cântăreţii lirici au învăţat să facă lucruri noi. Cred că unul dintre punctele forte ale operei este vocea, care poate crea o formă de teatru, diferită de toate celelalte genuri, cu o fascinaţie specială”.
Cu ocazia bicentenarului lui Liszt, în martie, îi va aduce un omagiu, printr-un concert extraordinar. În aprilie va dirija „Simfonia a IX-a” de Mahler şi „Simfonia Aidei”, pe care Verdi a conceput-o ca pe o mare simfonie de operă ce anticipează teme, iar cu siguranţă „Preludiul” care precede ediţia definitivă a Aidei este foarte bine realizat din punct de vedere dramaturgic. „Cred că publicul va aprecia acest lucru”, consideră dirijorul. Şi tot în această lună va conduce „Recviemul german”, de Brahms, cât şi o lucrare a compozitorului italian contemporan Ivan Fedele, în premieră mondială, cu soprana Rebecca Evans şi baritonul Peter Mattei. Pappano va evolua ca pianist alături de violoncelistul Luigi Piovano. „Mă întorc mereu cu dragoste la pian şi la muzica de cameră. Sunt mereu tentat să încerc producţii ale marilor compozitori. Mă amuză să fac muzică cu propriile degete, în timp de dirijorul de orchestră este un personaj care se agită cu bagheta sa şi îşi priveşte instrumentiştii. Voi aborda muzica secolului al XVIII-lea, până la Bach. Am acompaniat de multe ori cântăreţi în primii ani ai activităţii mele muzicale şi mi se pare extraordinar atunci când instrumentul mecanic intră în dialog cu cel uman. Îmi face plăcere să intru în secolul XXI şi să îmbin teatrul cu muzica”, se spovedeşte Antonio Pappano.
Ce n-am spus despre Antonio Pappano?! Îi place să descopere accentele specifice fiecărei limbi, adoră să cânte în dialect, este un gurmand, iubeşte muzica, dar şi prietenia.
