O lume făcută din paradisuri imaculate şi parfum de vin fiert cu scorţişoară. Voluptatea înălţimilor, zăpada imaculată, nopţi pure şi strălucitoare. În engleză se spune „highlights”, în italiană, „puncte forte”. O atenţie crescută pentru natură, dar şi pentru turist, în sensul identităţii şi cercetării, capabilă de a face un echilibru între fantezie şi concret. Totul, sub semnul inovaţiei. Un lux discret de a trăi într-o reconciliere cu tine însuţi, într-o zi cu soare, cu zăpada care reflectă lumina. Materiale naturale, design, şi în plus, multă personalitate şi amabilitate, varietatea serviciilor şi a detaliilor, spa-uri şi tehno-confort, piste mitice, rafinate bucătării de stele Michelin. Astfel gândesc designerii zilelor noastre ambientul vacanţelor de iarnă. Ne apropiem de luna decembrie, de sărbătorile de iarnă şi de aceea ne-am propus de a vă invita într-o lume plină de şarm, într-o lume rafinată a designului, în care să visaţi, chiar dacă nu aveţi prilejul de a călători, la albul pur al zăpezilor. Din Alpi şi Pirinei până în munţii Jura, dar şi în Tirol, lumea se lasă sedusă de zborul schiurilor, de săniile trase de cai.
Piaţa de Crăciun în Innsbruck
Chamonix-Mont-Blanc este un oraş în Franţa, în departamentul Haute-Savoie, în regiunea Rhônes-Alpes. Cunoscută pe plan mondial, localitatea cosmopolită reprezintă „Mecca” alpinismului şi a sporturilor montane.
Alpii sunt imbatabili, cu pante verticale de până la 3.000 de metri şi reţele interminabile de pârtii, cele mai multe situate deasupra liniei pădurilor.
Din 1857 până în 2000, patru fotografi stabiliţi la Chamonix şi-au transmis din tată în fiu dragostea pentru munte şi pentru arta fotografică. O carte le aduce un omagiu. Piscuri vertiginoase, siluete minuscule, perfect plasate în cadraje alese cu grijă, soarele atât de des văzut în timpul iernii în această zonă le caracterizează imaginile. Stabilită pe cei doi versanţi ai Mont Blanc, această familie, printre cele mai vechi din valea Chamonix, a înţeles că turismul avea să schimbe viaţa localităţii.
Zăpezile de altădată, între Alpi şi Tirol
Schi în Tirol
Pe vremea când Savoia trecea din Piemont în Franţa, Joseph Tairraz (1827-1902), cu o intuiţie genială, a devenit primul fotograf al familiei, stabilind, fără să bănuiască, destinul acesteia. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când căţăratul pe munte era privit ca o manie bizară, până astăzi, Mont Blanc a declanşat adevărate pasiuni. Joseph Tairraz a adus cu el un aparat de fotografiat cu un trepied greu, cu plăci de sticlă, gândindu-se că poate vinde imaginile surprinse. „Se spune că, pe atunci, unii fotografi se deplasau cu materiale în greutate de 250 de kilograme şi nimeni nu se plângea”, scrie autorul albumului, Olivier Montalba.
În vara anului 1861, 30 de caravane ajungeau pe Mont Blanc. Într-un singur an se înregistrau tot atâtea câte veniseră în cei zece dinainte. Joseph Tairraz a reuşit să fotografieze vârful atât de râvnit de alpinişti. Această fotografie este adevăratul lui act de naştere ca profesionist. Patru generaţii de Tairraz au făcut din cel mai înalt vârf de munte al Europei centrul activităţii lor. În fotografiile lui Joseph, alpinişti cu mustăţi cuceritoare pozează mândri în studio, în costumele lor de oraş, pe fundalul unei pânze pictate. Alături de ei, bătrâni ghizi, cirezi traversând marea de gheaţă, femei cu voaletă. Un întreg univers încremenit, care pozează cu seriozitate.
Georges I (1868-1924), cel de al şaselea copil al lui Joseph, preia ştafeta. El trebuia să care numai o cameră de 12 kilograme, cu un obiectiv de 8 kilograme. Colindă întreg masivul muntos, realizând fotografii în format 50×60 de centimetri. Familia editează cărţi poştale, începând din 1890, difuzând astfel imaginea „acoperişului” Europei până în California sau în Japonia.
Funicularul de la Nordkettenbahnen
În fotografiile lui se pot vedea încă mulţi călători pozând în peisajul alpin ca pe scena unui teatru, cu rochii ample şi pantaloni de stradă. Apar însă şi siluete zvelte, iar din 1910, schiorii. Îi urmează Georges al II-lea, (1900-1975), în anii primelor Jocuri Olimpice de iarnă. Îi plăcea să spună că tatăl lui îi transmisese faimoasa „privire” Tairraz. Pasionat de fotografie, o va aprofunda şi nu va pierde nimic din noutăţile profesiei. În 1924 au apărut primele camere „cu motor” şi Georges s-a pasionat de cinema. Prieten al exploratorului şi scriitorului Roger Frison-Roche, zis „Marele Siflet”, cel care devenea, în 1924, secretarul primelor Jocuri Olimpice de iarnă de la Chamonix, autorul romanului „La Grande Crevasse”, şi al marseiezului Gaston Rébuffat, unul dintre membrii primei echipe franceze care a atacat vârful Annapurna, va începe filmări în jurul lumii cu primul şi va parcurge cele mai dificile zone ale Alpilor cu al doilea. A renunţat la fotografia de studio în momentul în care fiecare turist avea propriul aparat de fotografiat, continuând să lucreze numai pe munte. Alpiniştii lui, aşezaţi în echilibru la mare înălţime, devin minuscule siluete pe cele mai impresionante cornişe. Pierre (1933-2000) a preluat laboratorul Tairraz în 1955. Absolvent al Şcolii de fotografie din Vaugirard, va păstra acelaşi respect pentru acest univers mineral ca şi predecesorii săi, aceeaşi perfecţiune a cadrajelor şi aceeaşi lumină, dar cu o componentă contemplativă mai accentuată. Când, în 1980, renunţă definitiv la alb-negru, muntele pare că-şi pierde într-o oarecare măsură solemnitatea. A fost ultimul membru al dinastiei Tairraz. Au rămas de la ei câteva mii de imagini, care au în comun raportul dintre personajele minuscule şi măreţia crestelor alpine.
Ziua schi, seara băi termale
Megeve împodobit de iarnă
În acelaşi departament se află Megève, staţiune de schi considerată de mulţi turişti una dintre cele mai frumoase din lume. Istoria ei începe în 1910, când baroana Noémie de Rothschild deschide aici un important hotel. Localitatea atrage imediat mulţi turişti bogaţi şi celebrităţi.
Câteva hoteluri se disting prin eleganţa lor, mai ales „Megève”, un chalet decorat cu opere de artă, cu sculpturi, fotografii şi mobile de designer, cu şeminee şi săli de baie în marmură de Carrara, care ascunde şi o impresionantă cramă. O oprire este necesară şi la „Ferme de mon père” din Megève, un restaurant aflat şi el în Michelin, cu specialităţi de vânat, în care cocoşul este vestit în special pentru „poulet de Bresse”, preparat în mod tradiţional cu smântână, dar şi struţul, potârnichea şi iepurele se află printre vedete. Nu uitaţi să încercaţi o „raclette” (brânză topită peste cartofi).
Interior de cabană la Courchevel
Îi face concurenţă Courchevel, situat în departamentul Saint-Bon-Tarentaise, localitate concepută, în timpul Primului Război Mondial, de urbanistul Laurent Chappis. În aceeaşi vale a Alpilor, oraşul La Tania a fost construit ca bază de antrenament pentru Olimpiada de Iarnă din 1992, special dotat pentru trambulină şi competiţiile de combinată nordică. Aici domneşte, în decoraţia hotelului cu acelaşi nume, ceea ce s-ar putea numi „old Style”: picturi din secolul al XVII-lea, scaune victoriene, draperii verzi şi roşii. Arhitectul Christophe Tollemer l-a imaginat ca pe un „un loc şic, destinat esteţilor”. Este frecventat de francezi, dar şi de britanici, brazilieni, ruşi, polonezi. Bucătăria este pe măsură. Hotelul „Suites de la Potinière”, aflat în zona trendy a staţiunii, este decorat într-o combinaţie de studio newyorkez şi chalet savoiard, cu mobile din lemn închis la culoare, opere grafitate pe pereţi, cu o bucătărie între snack de lux şi aperitiv de seară, asigurată de un „şef” distins cu două stele Michelin.
Din cele 83 de staţiuni mai mici sau mai mari, câte numără regiunea Rhône-Alpes, din care fac parte Ain, Ardèche, Drôme, Isère, Savoie şi Haute-Savoie, să mai amintim localitatea Clusaz, un loc de vacanţă destinat mai mult familiilor, cu hotelul numit, exact şi pitoresc în acelaşi timp, „Au Coeur du Village”, gândit ca un spaţiu convivial, cu mari saloane, cu un fumoar anglo-saxon, totul în lemn şi inox, în culori deschise şi calde. Şi, surpriză, un bucătar, Christophe Pacheco, care a obţinut o stea în Michelin pentru restaurantul său din Corbeil-Essonnes, cu reţete bio şi specifice zonei de munte.
Pentru cei care preferă zona „Hautes-Pyrénées”, ultima modă, de la Mediterana la Atlantic, dictează: schi ziua, ape termale seara. Oprirea principală este Barèges, unde schiul poate fi combinat cu apele termale sulfuroase. Oraşul este cunoscut încă din 1675, când era vizitat de Doamna de Maintenon şi de Ducele de Maine, fiul lui Ludovic al XIV-lea.
Les Alpages de Reberty, în Alpi
Regină a staţiunilor termale de altădată (toată elita celui de al Doilea Imperiu, până la sfârşitul anilor ’30, venea aici), Cauterets, situat la 32 de kilometri de Lourdes, a inaugurat recent noile „Bains du Rocher” (pe locul vechilor terme din care a păstrat numai faţada din secolul XIX), cu podea în culoarea jadului, mozaicuri şi pereţi de sticlă, iar la Grand Tourmalet, băile au cupole uimitoare, una albastră, presărată cu stele, alta cu vedere către către munţi.
Zona de schi din Pirinei se întinde între Grand Tourmalet, Barèges şi La Mongie, trecând prin celebrul culoar unde îşi încearcă forţele în fiecare vară cicliştii din Turul Franţei. Un observator astronomic secular, pe vârful de 2.877 de metri, este servit de un teleferic, care lasă turiştii pe terasele panoramice.
Pauze pentru gurmanzi
Les Airelles
Unei avalanşe de spa-uri, cu cosmetică marină şi o nouă formulă relaxantă, inspirată de secretele frumuseţii stepelor ruseşti, i se adaugă ploaia de stele şi muzica noilor restaurante. Muntele şi gastronomia sunt noţiuni care merg bine împreună. Patru restaurante din Savoie Mont-Blanc au primit anul acesta 7 stele Michelin. „Azimut”, al lui François Moureaux, la Courchevel şi „Il vino d’Enrico Bernardo” (cel mai bun sommelier din lume, existent aici din 1850) sunt cele mai recent „înnobilate”. Bucătăria este specifică, încercând un acord perfect între mâncăruri şi vin. Pe primele locuri se situează preparatele lui Yannick Allébo şi Pierre Gagnaire, în restaurantele „Cheval Blanc” şi „Les Airelles”, cu produse extravagante, cu preparate de carne şi peşte, cu homar şi somon fumé. Printre noutăţi, varză umplută ţărănească, trufe coapte cu măduvă, filé de calamar. La Pierre Gagnaire, arici de mare cu migdale şi ficat de gâscă fript. La „Farçon”, şeful bucătar oferă şi lecţii de gătit şi de oenologie.
Un restaurant mitic, la altitudine, este „Chalet de Pierres”, care oferă bucătăria bunicii, iar la „Le P’tit Riquet”, pe pista de la Saint Gervais, turiştii sunt tentaţi cu bucătăria „gospodinei”, cu „specialitatea zilei” şi supă din legume proaspete. Pentru amatorii de bucătărie savoiardă, este recomandat „L’Aigle Blanc” de la Valmorel, cu mâncăruri insolite, cum ar fi coasta de măgar.
Delicii gastronomice, fie o cupă de şampanie, la „Bar a Champagne”, situat la poalele pistei de la Saisie, fie un vin de regiune, alături de foie gras, la „L’O à la bouche”, din Contamines-Montjoie. Pentru adolescenţi, „Hotel du Golf” la Arcs, unde planează încă spiritul arhitectei şi designerului Charlotte Perriand, cea care a colaborat cu Le Corbusier şi Pierre Jeanneret.
O fantasmă care face reţetă este schiatul împreună cu un campion. La Saisies, numit şi „Tirolul francez”, în timpul vacanţei de iarnă, au loc cinci întâlniri cu Franck Picard, triplu medaliat olimpic de schi alpin. Şi tot aici, amatorii se pot întrece cu Raphael Poirée graţie unui sistem de cronometraj care poate compara timpul fiecăruia cu cel de referinţă stabilit de Raphael.
La Clusaz, novicii vor fi ghidaţi de campionul mondial de snowboard Antonin Lieutaghi. Mai elitist, la Courchevel, familia Boix-Vives oferă în splendida reşedinţă „Le Strato”, loc privilegiat pentru artiştii britanici, posibilitatea schiului în doi, cu legende franceze ale acestui sport, ca Luc Alphand, Manu Gaidet şi Carole Montillet. În plus, spectacole folclorice, dar şi rock and roll.
De la pieţele de Crăciun la pistele de înaltă tehnologie
Piaţa de Crăciun, Innsbruck
La Innsbruck, scenografia este gata pentru a primi turiştii. O magică atmosferă, datorată pieţelor de Crăciun, cu buticurile din lemn ale artizanilor, ornate cu beculeţe şi stele, ce par căsuţe de turtă dulce din „Hänsel şi Gretel”, înconjurate de muzica flaşnetelor, cu daruri personalizate, cu oameni de zăpadă, acoperiţi de bezea roz, cu brăduţi cu globuri din bomboane colorate, cu jucării, buratini, păpuşi, ursuleţi, trenuleţe şi rachete, cu dulciuri, dar şi specialităţi din Tirol, cu figurine religioase, intitulate „presepi”, dar şi ieslea cu naşterea lui Christos. Luminile se aprind deja de la mijlocul lui noiembrie. La început copacii desfrunziţi sunt decoraţi cu mii şi mii de lampadare. Vitrinele magazinelor se îmbracă în roşu şi auriu. Apoi este împodobit un uriaş brad care se află în centrul oraşului. Acoperişurile de poveste ale caselor, casetele din lemn ale comercianţilor expun mii de stele, dar şi mingi din sticlă decorate manual, globuri împodobite cu pietre Swarovski, lumânări în toate culorile, parfumate cu ramuri de pin. Splendida Helblinghaus, unul dintre strălucitele exemple ale Barocului, numit şi stilul „cofetărie de bomboane” pentru decoraţiile sale bogat colorate, îşi adaugă zeci şi zeci de beculeţe, la fel ca şi Turnul de pe Pfargasse, înalt de 148 de metri, şi casele colorate de pe Kiebachgasse, cu personaje din basme suspendate pe faţade. Pe străzi, zeci de negustori te îmbie în a mânca frigărui de fructe acoperite cu ciocolată ori să cumperi stele şi globuri de Crăciun, statuete de sfinţi, jucării din lemn şi berete din lână colorată. Dar, între un pahar de vin fiert cu scorţişoară şi un concert de flaut, trebuie să-ţi găseşti timp pentru a descoperi unul dintre centrele istorice cele mai frumoase ale Alpilor.
Innsbruck, capitala iernii
Innsbruck şi casele sale colorate pe valea Inn-ului
Să faci shopping, să bei un aperitiv şi să te bucuri de pistele de schi. Se poate face numai la Innsbruck, unde implantele sportive sunt la doi paşi de centrul istoric. Innsbruck se laudă cu 280 de kilometri de piste de schi olimpice şi 82 de implanturi, de la funiculare la ski buss-uri, distribuite în opt staţiuni, care te fac să urci din centrul oraşului în vârful muntelui, aşa cum este „Nordkettenbahnen”, în care, în 20 de minute, ajungi din centrul oraşului la 2.300 de metri înălţime, traversând păduri şi piscuri stâncoase. Aceste piste au fost reunite într-un unic skypass, care costă 108 euro pentru trei zile, în care poţi schia, în sunetul muzicii, de dimineaţa până noaptea, când pistele sunt luminate „a giorno”. Se practică, cu voluptate, schiul nocturn.
La apusul soarelui, vitrinele luminate feeric de pe „Maria-Theresien-Strasse”, o ciocolată caldă sau un capucino în stil vienez, un vernisaj la una dintre galeriile de artă contemporană te îmbie să-ţi abandonezi apreschiurile şi costumul. Seara, obligatoriu, ceva elegant, pentru o cină la lumina candelabrelor şi a lumânărilor, la restaurantul „Goldener Adler”.
Funicularul proiectat de Zaha Hadid
Casele, de-a lungul râului Inn, aşa cum spuneam, în culori de la roşu la verde, de la bleu la galben sau portocaliu, de la lila la mov, proiectate pe fundalul munţilor în alb, ca într-o pictură, te încântă prin această simbioză perfectă între oraş şi munte. De puţin timp a fost inaugurat „Kaufhaus Tyrol”, pe o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi, cu o faţadă în sticlă şi ciment, semnată de celebrul arhitect britanic, David Chipperfield, pe Maria-Theriesen-Strasse, artera care concentrează cea mai frumoasă arhitectură barocă a Tirolului. Să mai amintim şi celebrul funicular „Nordkettenbahnen”, care conduce în câteva minute către vârful Hafelekar, făcându-l să devină parte integrantă a oraşului, proiectat de Zaha Hadid, care a reproiectat, în 2000, şi trambulina de la Bergisel, transformând-o într-un simbol arhitectonic care îmbină structura sportivă cu un splendid restaurat panoramic. Pentru iubitorii de patinaj se află deschis până la 10 seara „Sparkhassenplatz”.
Dacă sunteţi înfometaţi după schi, opriţi-vă la „Sitzwohl”, restaurantul premiat şi parapremiat, în care vă veţi putea delecta cu o supă fierbinte din cocoş şi viţel şi cu genunchi de porc, cu raţă cu portocale sau curcan la cuptor cu şofran ori, de ce nu, la „Lichtblick”, aflat la al şaptelea etaj de la Rathausgalerien, cu o vedere panoramică spre oraş, unde bucătăria creativă a şefului Andrea Zeindlinger vă propune tartar de ton cu gelatină de petale de trandafir sau un delicios purcel de lapte. Seara, nenumăratele café-baruri vă invită la un pahar de vin sau la multele feluri de berea casei, cu acompaniament de muzică.
Schi în Aspen sau o cină romantică în Chamonix?
Panoramă la Courchevel
Designerii au mizat în acest sezon pe confortul tricotajelor. Cardigane gigant, cu gulere şi mâneci din blană, rochii lungi până la pământ sau scurte şi sexy, din lână, pulovere cu motive scandinave, deux-pièce-uri în stilul anilor ’60, din tricotaje, canadiene căptuşite cu puf de pinguin, dar uşoare ca fulgul, mulate pe talie. În acest sezon, cojoacele, vestele scurte sau lungi, mantourile căptuşite sau inserate cu blană de miel au câştigat un plus de sofisticare şi sunt gata să vă cucerească. Am spune că parcă întreaga modă se adaptează tricoturilor calde pentru iarnă. E imposibil de a rezista puloverelor de inspiraţie chalet. Colecţiile D&G se întrec în a etala pulovere inspirate de clasica iconografie alpină, Edelweiss, jocuri de fulgi de nea, intarsii de jacquard cu romantice desene de inspiraţie finlandeză, care demonstrează că moda nu are nicio graniţă. O explozie de accesorii cu detalii spectaculoase din blană şi animal-print, cu aplicaţii din metal sau cristale Swarovski (ce-şi are fabrica la doi paşi de Innsbruck), cu design futurist sau alură clasică.
