Până acum mai era loc de-o umbră de îndoială. Poate închid ochii cum au făcut-o când am intrat în NATO şi UE! Acum e clar. Marile puteri europene au schimbat foaia. Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au semnat împreună o scrisoare adresată comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström. Reprezentanţii celor două ţări susţin că aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen „ar fi prematură”. Scrisoarea prefigurează un refuz. Era şi de aşteptat. Din momentul în care au început scandalurile cu ţiganii din taberele italiene trebuia să ne gândim la consecinţe. Să luăm măsuri şi să nu ne pierdem în vorbărie. A fost un prim semn că aceste migraţii masive de populaţie săracă vor sfârşi prin a genera schimbări de atitudine faţă de ţara noastră şi că vom avea parte de consecinţe mai complicate decât ne aşteptam. Rapoartele pe justiţie au conţinut şi ele destule avertismente. Din nou ne-am distrat, flecărind pe inexactităţile rapoartelor, pe caracterul lor oarecum partizan. Adică ni se cereau parametri care nu au fost impuşi şi altor ţări. Din momentul în care Franţa a declanşat operaţiunea de identificare a emigranţilor ilegali şi a început repatrierea acestora, era clar că ne aflăm la un pas de un eşec al aderării la Schengen. Ce ar mai fi făcut Franţa cu ţiganii?
Ce mai puteau face cu românii înregistraţi în caietele cu infractori dacă eram parte din acelaşi Tratat Schengen? Absolut nimic! Ţiganii noştri le-ar fi râs în nas şi s-ar fi mutat în oraşul următor.
În loc ca România, cu preşedinte, Guvern şi diplomaţie, să declanşeze negocieri şi o amplă operaţiune de abordare a infracţionalităţii, am pierdut vremea în aceleaşi scandaluri ieftine, vulgare, şi am tăiat frunze la câini. Ne-am risipit energia în tocurile şi genţile Elenei Udrea, în gângăvelile ciripite ale acestei cucoane. Şi n-am făcut nimic să izbutim o redresare a relaţiilor cu Italia (şi ea gata de repatrieri), cu Franţa şi cu Germania. Nu am corectat nimic din situaţia justiţiei şi a corupţiei din ţară spre a le putea spune partenerilor europeni că ne-am apucat serios de treabă. Mai mult, marinarul fără busolă şi fără cârmă a continuat zădărârea Rusiei. A dus relaţia României cu marele vecin de la Răsărit până la o politică ostilă. Pro-americanismul de mahala al aceluiaşi marinar a stimulat şi o anume nemulţumire şi din partea partenerilor europeni. Când aceştia au auzit că Traian Băsescu a impus CSAT cumpărarea unor avioane F-16 vechi pe o sumă nebună, în ciuda unora noi oferite în condiţii avantajoase de ţări europene cu tradiţie, mulţi se vor fi întrebat, ce-i cu preşedintele României? Parcă ar fi făcut tot ce-i stă în putere pentru a ne depărta de aderarea la Schengen, pentru a le arăta ţărilor din UE că noi ne bazăm pe americani. Şi aşa mai departe.
Amânarea aderării la spaţiul Schengen înseamnă că măcar la un capitol suntem în afara Uniunii Europene. Şi s-ar putea să rămânem aşa. Sau să mai rămânem pe dinafară şi la justiţie, şi la cine ştie ce altceva. La libertatea de exprimare suntem şi acolo mai aproape de Tiraspol decât de Bruxelles.
Conform scrisorii celor doi miniştri, carenţele României privesc securitatea, justiţia, corupţia şi crima organizată. Ai dracului şi europenii ăştia! Oare de unde ştiau că TIR-urile din contrabanda cu legume şi ţigări sunt păstorite din Guvern? Că toate containerele care intră în porturi sunt numărate şi taxate de un om al Guvernului? Că marile contracte din investiţiile publice se dau pe culoarea ochilor? Că în România democraţia este denumirea unei mega-operaţiuni de jecmănire a ţării, dar efectuată cu acte în regulă şi de oameni aflaţi în poziţii de putere consolidate inclusiv prin votul alegătorilor?
Acuza de discriminare la adresa României dă patriotic la românii nemulţumiţi. Dar pune paie pe foc în relaţiile cu Franţa şi Germania. Cât priveşte afirmaţia lui Traian Basescu, că el ca preşedinte trebuie să clarifice poziţia celor doi miniştri, sună ca într-un discurs al unui preşedinte de CAP. Sigur duşmanii de clasă se ascund în spatele acestora, iar Marinarul o să-i prindă cât de curând!
