Şi dacă sărăcia şi săracii se vor invita în campaniile electorale care sînt deja în curs, mai ales în cea prezidenţială? Şi dacă nu va mai fi vorba de Victor Ponta, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Elena Udrea, Dan Voiculescu, Traian Băsescu, Cătălin Predoiu, Crin Antonescu, ci de milioane de săraci care se vor urca pe scenă şi vor lua microfonul în mîinile lor, vor invada studiourile de televiziune ocupate azi de farsori şi de mercenari obraznici, se vor muta în palatele locuite prin impostură de pretinşi reprezentanţi ai poporului sau construite din furt? Revoluţiile, răscoalele, revoltele, răsturnările neaşteptate sînt totuşi nişte constante în istorie. Nu vi se pare prea de tot actuală poezia lui Vlahuţă de mai jos, scrisă parcă în aşteptarea unui 1907?
Alexandru Vlahuţă
1858 Pleşeşti, Tutova (azi Al. Vlahuţă, Vaslui) – 1919 Bucureşti
Ananghie
Greu la deal, şi greu la vale,
Nu-s bucate, nu-s parale,
Toţi sînt ififlii*.
Negustorii n-au afaceri,
Preoţii n-au cununii,
Moaşele n-au faceri.
“Biruri noi!” guvernul strigă,
Iar ţăranul: “Mămăligă!”…
Nu-s parale, nu-s.
Ce mai plănuiţi palate
Şi oraşe ca-n Apus!
Ştiţi voi ce-i la sate?
Lanurile-s părăsite:
Nici imaş nu-i pentru vite,
Apele-au secat.
Goi, flămînzi, copiii zbiară.
Gospodarii au plecat
În lume, să ceară…
Nu mai are cum ţăranul
Din pămînt să scoată banul,
Vouă să vi-l dea.
Foametea de pe la sate
Va să vie să mai stea
Şi-n cele palate.
*Ififliu – lefter, fără nici un ban
