Raiffeisen Bank este de acord cu conversia în lei a creditelor luate în franci elveţieni (CHF), în cazul celor 250 de dosare aflate pe rolul Instanţei, în care clienţii au acţionat banca în judecată, ne-a spus avocatul Gheorghe Piperea, care-i reprezintă pe împrumutaţi.
Potrivit domniei sale, Raiffeisen Bank a acceptat ca transformarea creditelor din CHF, în lei, să se facă la cursul din momentul acordării lor, la dobânda actuală a băncii. Această ar putea fi negociată, susţine domnul Piperea.
Avocatul reprezintă aproape 2.500 de clienţi ai băncilor, cu credite în franci elveţieni, care şi-au dat băncile în judecată, solicitând conversia în lei a împrumuturilor acordate în CHF.
Printre băncile acţionate în judecată se numără Raiffeisen Bank, Volksbank, Bancpost, Credit Europe Bank, Piraeus Bank, Millennium Bank, dar totalul lor se ridică la unsprezece. (E.O.)
Ambiguitatea iniţiativei legislative a deputatului PSD Ana Birchall, pentru trecerea, din valută, în lei, a creditelor acordate de bănci, îi permite, după cum vrea, să fie de acord, ori să se contrazică cu oricine ridică obiecţii, astfel că ajunge, chiar, să se şi autocontrazică, deşi subiectul este echivalent cu funia din casa spînzuratului, căci sistemul nostru bancar tocmai a suportat o corecţie severă, în vara aceasta, cînd Banca Naţională a României a obligat băncile, să-şi scoată creditele neperformante din bilanţuri, ca să nu-şi plătească dividende adevărate, pe profituri false.
Ambiguitatea Anei Birchall se manifestă într-un context confuz, cînd iniţiativa ei legislativă se desfăşoară în paralel cu altele două din Parlament (mai întîrziate, în procesul legislativ) – una, declanşată de UDMR, care prevede că împrumuturile în franci elveţieni ar putea fi refinanţate în lei, la cursul valutar de la momentul istoric al contractului (sau ar putea fi rambursate anticipat) şi alta care vizează amânarea cu trei ani a procedurii de executare silită a persoanelor fizice cu împrumuturi în franci elveţieni; însă, în aceeaşi problemă, mai există şi o Directivă europeană care prevede posibilitatea conversiei creditelor dintr-o valută, în moneda naţională, la cursul din ziua conversiei.
Concomitent, o instanţă din Galaţi a dispus, la începutul lunii septembrie, transformarea în lei, a unui credit acordat în franci, de Volksbank, la cursul din 2007 (plus 10%), cînd a fost acordat creditul (cursul era la jumătate faţă de cel de acum); iar avocatul Gheorghe Piperea ne anunţă că Raiffeisen Bank a acceptat transformarea creditelor din CHF, în lei, la cursul din momentul acordării lor, în 250 de dosare aflate pe rolul instanţei de judecată.
Subiectul concentrează interesul bancherilor şi al celor care s-au împrumutat (şi care nu-s puţini, aproximînd o masă de 50 de mii de cazuri, atît persoane fizice, cît şi societăţi comerciale), dar pentru că ambele părţi implicate în contractele de credit gîfîe din cauza contextului sever al crizei, deloc favorabil băncilor şi societăţilor comerciale, procedura conversiei creditelor a devenit preocupantă şi pentru Banca Naţională, deşi Guvernul PSD, focalizat pe apropiata campanie pentru alegerile prezidenţiale, pare să nu-i fi sesizat decît latura electorală a problemei, dar nu şi aspectul său exploziv, de dinamită aşezată la baza stîlpilor care ne susţin economia (aşa bleagă cum e ea).
De altfel, Guvernul a avizat favorabil proiectul Anei Birchall, în forma sa vagă, în care deputatul prevede conversia creditelor în valută, la cerere, în altă valută, „fără costuri suplimentare”, la cursul din data conversiei, ceea ce a provocat, firesc, reacţia bancherilor, care i-au cerut să precizeze sintagma „fără costuri suplimentare”, pentru că s-ar putea înţelege că, la creditele convertite în lei, ar cere să se aplice dobînzile stabilite pentru valute (unele diferenţe ale ratelor de rambursare ar coborî la jumătate), ceea ce ar pune sistemul nostru bancar în pericol de colaps, ridicînd nivelul creditelor neperformante, prin lege.
Deşi Bancherii şi deputata se ameninţă reciproc cu solicitarea către Uniunea Europeană să declanşeze un „infringement” în subiect, este posibil ca, totuşi, proiectul Anei Birchall să fie, de fapt, o acţiune a bancherilor (el corespunde unei propuneri făcute de Patronatul Băncilor), în doi paşi: întîi, o aparentă satisfacţie acordată clienţilor, prăjiţi, pînă acum, la dublarea cursului francului elveţian, pentru ca, apoi, după normalizarea înţelesului sintagmei „fără costuri suplimentare”, să-i prăjească, dublîndu-le dobînzile (un „frigement”, în varianta locală).
Ana Birchall dă din colţ, în colţ, acceptînd că proiectul este perfectibil (deşi este într-o fază legislativă avansată), dar menţionînd şi că ar trebui să ia în calcul jurisprudenţa din domeniu, făcînd aluzie la decizia Instanţei din Galaţi (adică, eventualitatea transformării creditului în lei, la cursul valutar din data acordării creditului, iar nu din data conversiei – de la dublu, la simplu).
În mod surprinzător, operaţiunea de convertire în lei, la cursul iniţial al contractului de creditare, pare să pună pe butuci patru bănci, după cum a afirmat Nicolae Cinteză, şeful supravegherii din BNR, ceea ce ar solicita completarea Fondului de Garantare cu bani de la Buget – echivalentul unei operaţiuni de bail-out de vreo 3 miliarde de lei, operaţiune care nu i-a trecut, vreodată, prin cap, ministrului Finanţelor Ioana Petrescu, procupată să ţină secret modul cum va face rost de cei 5 miliarde de lei, necesari ca să poată diminua CAS-ul.
După cum se vorbeşte, există bănci cu o proporţie de 35% a creditelor neperformante, în total credite acordate, deşi media de 22% (pe total sistem bancar) a scăzut, în vară, în urma măsurilor BNR, la 17% (ceea ce continuă să fie cam de trei ori şi ceva mai ridicată, decît în ţările similare, Polonia şi Cehia).
Riscurile pe care le prezintă sistemul nostru bancar sînt din ce în ce mai solide, pe măsură ce băncile-mamă, din străinătate, ale celor care operează aici, îşi retrag progresiv banii de pe piaţa noastră – 9 miliarde de euro, în şase ani; de la expunerea pe România de 22 de miliarde, în 2008, la 13 miliarde, acum – şi îi înlocuiesc cu depozite atrase local, îngreunînd supravegherea.
Este, poate, motivul nemărturisit al Guvernatorului Mugur Isărescu, să susţină că este bine să îşi delege rolul de supraveghetor, către Uniunea Bancară Europeană; pentru că, astfel, face pasul de la bail-out, care a fost adus în discuţie, în această ocazie, la bail-in, de care nu s-a discutat, dar a cărui Directivă europeană intră în vigoare la 1 ianuarie 2015.
Adică, nu doar să verşi băncilor străine bani de la buget, ci să şi confişti depozitele româneşti în favoarea băncilor străine.
De ce ne-ar mai interesa cine să fie ales preşedinte la Cotroceni?
Vi se pare că ăsta chiar este un subiect de interes?!
Sursa: bursa.ro
