Șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunțat, referindu-se la dosarul ICA în care Dan Voiculescu a fost condamnat, că „aproape jumătate din prejudiciul de 60 de milioane de euro a fost recuperat”.
„Este o premieră pentru justiţia din România”, a declarat Kovesi.
Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Prima TV, potrivit site-ului acestei televiziuni, interviu care va fi difuzat marți seară.
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare la începutul lunii august în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. În același dosar Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, a primit opt ani de închisoare, iar Sorin Pantiş, fost ministru, şapte ani de închisoare.
Pe lângă condamnări, judecătorii au dispus în acest dosar și recuperarea prejudiciului care s-ar fi creat.
Curtea de Apel București a stabilit că statul trebuie să recupereze 60 de milioane de euro, dispunând confiscarea mai multor imobile aparţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco. De asemenea s-a pus sechestru pe mai multe conturi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.