Reclamă excepțională bazată pe fapte reale

Anul 2014 poate fi numit un an al conflictelor şi tensiunilor, ţinând cont de faptul că în prezent 11,7 la sută din populaţia totală a lumii se află într-o zonă în care au loc conflicte militare. Siria, Irak, Ucraina sau Fâşia Gaza sunt numai câteva dintre zonele în care se duc adevărate războaie, soldate cu mii şi mii de morţi.

În aceste condiţii, nu este de mirare că tema războiului este una sensibilă şi care poate fi exploatată pentru a-i impresiona pe oameni.

Compania britanică Sainsbury’s, al treilea lanţ de magazine din ţară ca importanţă, s-a folosit de această temă a războiului pentru a realiza o reclamă pentru campania de Crăciun din acest an, scrie Mediafax.

Spotul, considerat de Business Insider drept cea mai bună reclamă de Crăciun a unui lanţ de magazine din Marea Britanie, spune povestea unei întâmplări adevărate petrecute în prima zi a Crăciunului din anul 1914, în timpul Primului Război Mondial.

În acea zi, soldaţii din armata britanică şi cea germană au lăsat la o parte armele, au ieşit din tranşee şi au făcut schimb de cadouri, cântând împreună colinde de Crăciun.

Soldaţii au jucat, de asemenea, un meci de fotbal, care este redat în reclama realizată de firma de publicitate AMV BBDO pentru compania Sainsbury’s.

Singurul produs comercial ce apare în reclamă este o ciocolată, pe care un soldat englez i-o oferă unui german ca dar de Crăciun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.