Premiul Nobel pentru Pace pe 2016 a fost acordat preşedintelui columbian Juan Manuel Santos, pentru eforturile de soluţionare pe cale paşnică a războiului civil din Columbia.
Potrivit comitetului Nobel norvegian, prestigioasa distincţie ajuns la preşedinte Santos ca recunoaştere a contribuţiei sale la rezolvarea conflictului care s-a soldat cu peste 220.000 de morţi, aproape şase milioane de oameni fiind nevoiţi să-şi părăsească domiciliul.
„Premiul ar trebui ca de asemenea să fie considerat drept un omagiu adus poprului columbian care, în pofida greutăţilor şi abuzurilor, nu şi-a pierdut speranţa într-o pace dreaptă, dar şi tuturor celor care au contribuit la procesul de pace,” se arată în comunicatul dat publicităţii de Comitetul de la Oslo.
Preşedintele Santos a iniţiat negocierile care au culminat cu semnarea unui acord de pace între Guvernul columbian şi gherilele comuniste FARC, şi a depus eforturi constante pentru ca procesul de pace să continue, se mai afirmă în comunicat, care precizează că rezultatul referendumului privind acordul de pace nu a fost cel dorit de preşedintele Santos, o majoritate restrânsă a alegătorilor columbieni a decis împotriva acordului.
Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2015 a fost atribuit Cvartetului pentru Dialog Naţional din Tunisia, „pentru contribuţia sa decisivă la construirea unei democraţii pluraliste” în această ţară, după revoluţia din 2011.