Update Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat din nou, marţi dimineaţa, la Parchetul General, fiind citat în dosarul „Revoluţiei”, în care este acuzat de infracțiuni contra umanității. Iliescu a stat aproximativ o oră în fața procurorilor.
„Astăzi, pentru că au primit avizul de la președintele Iohannis, i-au prezentat acestuia învinuirea și din perspectiva perioadei 22-27 decembrie. Suntem la începutul unei analize a probatoriului, probabil ne vom hotărî ulterior daca vom da sau nu vom da declarații”, a declarat avocatul Adrian Georgescu, apărătorul fostului președinte.
Întrebat dacă fostul preşedinte se aştepta să fie pus sub acuzare în acest dosar, apărătorul lui Iliescu a răspuns: „Nimeni nu se aşteaptă să fie pus sub acuzare. Nici dumneavoastră nu cred că aţi avea astfel de aşteptări, indiferent în ce situaţie v-aţi afla din perspectiva penală”.
„La momentul ăla credeţi că cineva se gândea că peste 30 de ani o să răspundă pentru o chestiune care la ora aia i s-a părut onestă şi absolut corectă?” a mai afirmat avocatul.
Întrebat dacă clientul său a fost de bună credinţă, apărătorul a răspuns:”Sută la sută”.
La sosirea și la ieșirea de la Parchet, fostul președinte a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. Un protestatar i-a strigat ”criminalule! A venit vremea să plătești!” și i-a urat să stea la închisoare ”măcar o zi”.
Parchetul General arată marți într-un comunicat că ”în cauza cunoscută generic sub denumirea dosarul ‘Revoluţiei’, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare au dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru intervalul 22 – 27 decembrie 1989, sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, faţă de suspectul Iliescu Ion, la data săvârşirii faptelor membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive”.
Anchetatorii susțin că Ion Iliescu, în calitate de iniţiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar), iar, mai apoi, de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist.
”Autoritatea lui Iliescu Ion, pentru toată perioada de după 22 decembrie 1989 orele 16,00, rezultă din multitudinea deciziilor acestuia, dintre care unele cu caracter strict militar. Printre aceste decizii se numără reactivarea generalului (r) Militaru Nicolae şi numirea acestuia în funcţia de ministru al Apărării, schimbarea din funcţie a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcţie a generalului Guşe Ştefan şi numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepţional ce i-a judecat pe soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu şi aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcţii de comandă a mai multor generali”, arată Parchetul General.
Potrivit procurorilor, deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României.
Acestea s-ar fi materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit, fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale ţării; darea de ordine privind deplasarea unor unităţi militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unităţi militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populaţia civilă, parţial înarmată, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante, menţionează PÎCCJ.
”Aceste acţiuni s-au desfăşurat pe fondul psihozei teroriste generalizate induse prin răspândirea în mod repetat a unor informaţii false privind acţiuni ostile, intense şi diversificate, aparţinând ‘duşmanului terorist’. Informaţiile au fost diseminate prin intermediul comunicaţiilor militare şi civile. Aceste conduite au contribuit la survenirea unor consecinţe deosebit de grave (numeroase pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale, fizice sau psihice, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional a unor persoane, suferinţe mari, distrugerea unor bunuri de patrimoniu)”, susţin procurorii militari.
Pe 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a avizat cererea procurorilor de urmărire penală pentru infracţiuni contra umanităţii pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul „Revoluţiei”.
Pe 17 aprilie, procurorii militari au anunțat că „s-a dispus extinderea şi efectuarea a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii faţă de suspectul Ion Iliescu, la data săvârşirii faptelor, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) pentru fapte comise în intervalul 27 – 31 decembrie 1989, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiţii prealabile de autorizare”.
Totodată, în informare se menționa că pentru faptele comise în intervalul 22 – 27 decembrie 1989 de către Iliescu, procurorii militari au solicitat autorizarea preşedintelui României, necesitatea acestei măsuri procesuale fiind justificată de faptul că, în perioada menţională, CFSN a acţionat ca un veritabil Guvern, membrii acestuia fiind asimilaţi unor miniştri.
Probabil ca acest circ se va incheia doar odata cu disparitia pe cale naturala a celor implicati atunci in „mascarada”.Sa nu fii in stare tu justitie sa clarifici evenimente timp de aproape 30 de ani spune totul !!
Totul ,cusut cu ata alba.