Cu cîteva săptămîni în urmă, cînd Andrei Năstase vizita România, Realitatea TV se lăuda că este singura care l-a găzduit pe moldovean într-o emisiune. Mai apoi, cînd la Chișinău se anunțau rezultatele, Rareș Bogdan l-a contactat prin telefon pe cîștigătorul campaniei pentru funcția de primar al capitalei moldovene, l-a felicitat și i-a cerut imperios să facă o promisiune:
– Că la prima vizită în România, va veni în studioul Realitatea TV, ca răspuns la susținerea fierbinte (și hotărîtoare, după părerea lui Rareș Bogdan). Andrei Năstase n-a mai ajuns la București. N-a mai ajuns nici primar. De cîteva zile protestează pașnic, în centrul capitalei moldovene, alături de mii și zeci de mii de români moldoveni. Lumea românească din Moldova a intrat în stare de alarmă. Alegerile au fost anulate pentru nimic. Cică ambii candidați au chemat lumea la vot în ziua în care era interzisă campania electorală.
Între timp, Realitatea TV și Rareș Bogdan n-au mai zis mare lucru despre situația de la Chișinău. Nici analiști celebri de externe, specializați în Rusia și Moldova, care aveau ora lor seară de seară n-au mai ieșit la rampă, să zică și ei ceva despre anularea alegerilor. Probabil că au interdicție sau cred că anularea alegerilor pentru primăria Chișinău nu este un subiect important.
Nici Klaus Iohannis n-a zis nimic, de parcă Moldova ar fi Osetia. Cum să sară președintele României în favoarea românilor de la Chișinău, cîtă vreme el nu sare nici în apărarea unor români dacă aceștia nu sunt de partea lui. Dacă l-ar întreba cineva despre situația de la Chișinău, aproape sigur va promite că va parcurge cu bicicleta o bucată din drumul spre Prut. Mai limpede spus, pe Klaus Iohannis îl doare-n freză de anularea unei victorii românești în alegerile din capitala Moldovei.
La o transmisiune a demonstrațiilor de la Chișinău, mi-a atras atenția o pancartă: „US, HELP US!“.
Era o doamnă de vîrsta mijlocie, cu figură de casnică agitată. Se vedea pe fața ei că era atît de naivă, încît își lega toate speranțele de sprijinul american. Și agita de zor pancarta care să urnească sprijinul american. Exact ca străbunicii ei și ca românii de azi, convinși că odată cu sprijinul american li se adaugă și puterea divină. Iar cu Dumnezeu și cu americanii de partea lor, nu mai este nevoie nici de economie, nici de armată.
De ce nu va fi scris respectiva doamnă pe pancartă un mesaj de genul, „Ajutor, România“ sau „România, ajută-ne!“? O fi știut românca ieșită în piață în apărarea lui Andrei Năstase și a rezultatului alegerilor pentru primărie că degeaba s-ar adresa României? Poate înțelesese singură sau aflase de la prieteni că România joacă pe mîna lui Plahotniuc! Și că toți propagandiștii români vînturați pe la Chișinău pentru perfecționarea democrației sug la două capre. Și la români (ghici prin intermediul cui?), și la Plahotniuc. Iar aceștia, împreună, merg pe mîna americanilor.
Un prieten de la Chișinău mi-a trimis un mail disperat: „- De azi, la Chișinău nu se mai poate vorbi despre democrație“.
Citiți editorialul integral în ziarul Cotidianul varianta digitală
Niste nemernici! Nu vedeti ca in 28 de ani nu au facut nimic pentru romani si Romania. Au facut totusi ceva,au devalizat tara. Nu drumuri,nu scoli,nu spitale,nu sisteme de irigatii,nu impaduriri,nu,nu,nu.
Ce blestem pe tara asta de ajung sa conduca numai tradatori,lichele,hoti si prosti? De 28 de ani se rotesc la putere. NU MAI AM NICIO SPERANTA!