Procurorii efectuează cercetări după ce 62 de jandarmi au spus că au fost agresați la mitingul din 10 august, deși nu fiecare a depus plângere, fiind înregistrate mai multe sesizări colective, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanții parchetului, care au reunit cauzele într-un singur dosar.
„S-a întocmit o primă statistică. La acest moment, se efectuează cercetări cu privire la agresarea a 62 de persoane care au avut calitatea de organ de Jandarmerie. Vă precizez faptul că nu fiecare dintre aceste persoane au depus plângere, unele sesizări privesc 10-12 persoane. O mare parte dintre aceste persoane au depus și plâgere. Inițial s-a întocmit un dosar pentru fiecare persoană vătămată, toate aceste dosare au fost reunite, iar acum există un singur dosar în care se efectuează cercetări cu privire la agresarea celor 62 jandarmi”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei.
Pe de altă parte, și procurorii militari de la Parchetul General continuă cercetările și au cerut o expertiză fizico-chimică a gazelor lacrimogene folosite de către jandarmi la protestul din 10 august, cercetările urmând a fi efectuate de experți din Institutul de Expertize Criminalistice. Până vineri, au fost înregistrate 705 plângeri.
„În urma activităților desfășurate până astăzi, 24 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secției parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestației din Piața Victoriei din București, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 705”, informa reprezentanții Parchetului General.
Jandarmii au primit ordin sa se vaite !Ei nu erau obisnuiti cu strada,au lucrat toata viata doar cu hartii…
ma scuzi tanziko, dar pana au cum au primit ordin sa se vaite doamnele din diaspora pe care continau sa le usture in gat, dupa cat au strigat MU*E in zadar, ologii care cadeau din carucioare’e @rezist si familia mortului viu,care vrea cosciug si cavaou de Jandarmerie.Cred ca toti or s-o primeasca pe a’ mai lunga din trei!