Mijlocaşul croat al Real Madrid, Luka Modrici, a câştigat Balonul de Aur, trofeu ce a fost decernat la Paris.
Modrici a primit distincția după ce a câştigat în acest an Liga Campionilor cu Real Madrid şi a jucat finala la Cupa Mondială cu naţionala Croaţiei.
În clasament, croatul în vârstă de 33 de ani a fost urmat de portughezul Cristiano Ronaldo şi de francezul Antoine Griezmann.
“Este un sentiment unic să fiu aici. Sunt mândru şi foarte fericit. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să-mi împlinesc acest vis, colegilor mei de la Real Madrid şi tuturor celor care lucrează la club, dar şi colegilor din naţionala Croaţiei. Şi familiei mele, pentru că datorită lor sunt un om mai bun şi pentru că m-au ajutat să fiu un profesionist mai bun. Visul meu a fost să joc la o echipă mare şi să câştig trofee. Balonul de Aur era un vis pe care îl aveam de mic şi este un privilegiu să fiu aici cu trofeul. Nu pot să descriu ce simt. Faptul că sunt aici şi am câştigat acest trofeu arată că a fost un an mare pentru mine. Încă nu îmi vine să cred. Acum fac parte dintr-un grup de mari jucători care au câştigat Balonul de Aur. Dacă munceşti mult, apar oportunităţile şi trebuie să profiţi de ele”, a spus Luka Modrici.
Clasamentul Balonului de Aur:
1. Luka Modric (Croaţia / Real Madrid)
2. Cristiano Ronaldo (Portugalia / Juventus Torino)
3. Antoine Griezmann (Franţa / Atlético Madrid)
4. Kylian Mbappé (Franţa / PSG)
5. Lionel Messi (Argentina / FC Barcelona)
6. Mohamed Salah (Egipt / Liverpool)
7. Raphaël Varane (Franţa / Real Madrid)
8. Eden Hazard (Belgia / Chelsea)
9. Kevin De Bruyne (Belgia / Manchester City)
10. Harry Kane (Anglia / Tottenham)
11. N’Golo Kanté (Franţa / Chelsea)
12. Neymar (Brazilia/ PSG)
13. Luis Suarez (Uruguay / FC Barcelona)
14. Thibaut Courtois (Belgia / Chelsea)
15. Paul Pogba (Franţa / Manchester United)
16. Sergio Aguero (Argentina/Manchester City)
17. Gareth Bale (Ţara Galilor / Real Madrid), Karim Benzema (Franţa / Real Madrid)
19. Roberto Firmino (Brazilia / Liverpool), Ivan Rakitic (Croaţia / FC Barcelona), Sergio Ramos (Spania / Real Madrid)
22. Edinson Cavani (Uruguay / PSG), Sadio Mané (Senegal / Liverpool), Marcelo (Brazilia / Real Madrid)
25. Alisson Becker (Brazilia / Liverpool), Mario Mandzukic (Croaţia / Juventus Turin), Jan Oblak (Slovenia/ Atlético Madrid)
28. Diego Godin (Uruguay / Atlético Madrid)
29. Isco (Spania / Real Madrid), Hugo Lloris (Franţa / Tottenham).
Modrici provine dintr-un sat al vlahilor (morlacilor) de la granita dintre Croatia si Bosnia.