Înalta trădare s-a instalat între cei care o practică drept normă de serviciu, dacă nu cumva este o sarcină legală. La câte legi proaste avem, special făcute așa, nu-i deloc exclus să existente loc pentru trădarea în numele patriei, ceea ce nu ar fi de mirare în contextul actual. Neînțelegerile dintre Guvern și Președinție, instituții concurente la capitolul patriotism, au fost asumate de unii dintre combatanți prin modul în care știu ei cel mai bine, întru profitul personal: gargara cu teme recurente. Înalta trădare face totuși trimitere spre Curtea Marțială, la situații de război. Speranța că o Lege Marțială ar pune capăt situațiilor de acum este încă o fumigenă și dintr-o parte, și din cealaltă, întru fericirea populară.
Pentru a spune că președintele țării este trădător, anchetele de presă și comentariile sunt, vai, aproape nimic. Nici clasa politică nu se poate exprima în asemenea chestiune decât prin intermediul instituțiilor specializate, abordate în calitate de simpli cetățeni, și acelea abordate cu oarecare rezervă. Presa din România are uneori pretenția de-a fi cu totul altceva decât ar trebui să fie, paradoxal ratând astfel sistematic să schimbe guverne sau chiar președinți, și de a avea tiraje care la Budapesta, Atena sau Roma sunt parte din minima ofertă a serviciilor publice. Când experții politici din Caracal pregătesc rechizitoriul trădării, faptul amintește de procesul Revoluției din anii ’90. Să transferi în planul trădării de țară, incapacități funcționale, fixisme, poate chiar niște epoleți strâmbi nu e departe de ceea ce Gr. Moisil afirma că prostia nu poate fi interzisă de Constituție.
Rar, sau poate niciodată, o persoană nu poate fi pe termen lung aceeași în fotoliul puterii, așa cum, de altfel, în general oamenii au dreptul la schimbare. Trădarea de țară e identică acuzei că Divizia “ Tudor Vladimirescu” trădase în anii ’50, formulată în mediul politic de atunci. Nu ar fi lipsit de importanță să fie precizat cadrul actual cu evoluțiile lui, punând în prim-plan viața curentă din România printr-o ruptură de propaganda implicită a momentului. Trădătorii și-ar face bagajele înaintea alegerilor, nu ar deveni eroii acestora.
Acuzarea președintelui Klaus Iohannis de trădare ar fi o eroare și un risc major pentru declanșarea unei campanii electorale cu vopsea verde și roșie. Trădarea va trebui să aducă în planul realității juridice o Curte Marțială și niște acuzatori veritabili. Or, azi oamenii noștri politici au singur scop: să ajungă în lărgitul Parlament, pentru că acolo este loc precum la târgurile de afaceri în urma taxei. Poate numai faptul că zona din Dealul Arsenalului este, la propriu, profund dramatic negativă teluric, ar mai putea slăbi ambițiile.
Epoca lui Klaus Iohannis s-a închis, pentru că e în curs de închidere și aceea a Angelei Merkel. Președintele nu e un trădător, pentru că nici acuzatorii lui nu sunt veritabili asesori populari. Klaus Iohannis e un președinte slab, însă cei care vor un președinte puternic votează la NY.
Inghesuiala de comentatori ca la obor de parca totul se da de pomana ! IOHANNIS ESTE UN CARIERIST ca si, Basescu.care se preteaza la orice sa parvina.Astia sunt cei mai periculosi oameni pentruca urasc visceral oamenii si merg fara scruoule pana la crima.Din pacata cei care pot sa-i elimine pentruca au pozitii sociale pe care nu vor sa le piarda nu au curaj.Treaba este simpla de tot ! Pune in functia de decizie unul care a cam terminat cu viata adica batran sau bolnav dar care sa aibe oarece experienta de conducator si lasa-l sa-i termine pasnic adica sa le arate usile. Cu manusi si cu frica nu face-ti nimic! Cei din UE sunt pragmatici,discuta cu invingatorul.Ar mai multe de zis dar nai adaug asta”ma dau in vant dupa DURI”Mache