Michel Legrand “s-a dus să se întâlnească cu stelele”

Lumea muzicii este în doliu. Ca şi cea a celei de a şaptea arte. Jazzmanul Michel Legrand, compozitorul muzicii din filmele lui Jacques Demy s-a stins, sâmbătă, la Paris, la vârsta de 86 de ani.

“Compozitor de geniu”, “gigant al muzicii”. Francezul Michel Legrand, deţinător a trei Premii Oscar, este celebru pentru temele muzicale din Umbrelele din Cherbourg şi Domnişoarele din Rochefort.

De la începuturile sale în jazz, s-a impus ca un muzician prolific şi generos. De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, care i-a adus renumele mondial, muzicianul versatil a lucrat cu cei mai mari reprezentanţi ai muzicii şi cinema-ului, de la Ray Charles la Orson Welles, de la Jean Cocteau la Frank Sinatra, Charles Trenet şi Edith Piaf…

“Ca unii zei hinduşi, Michel are multe imagini. Ai impresia că nu-i rezista nicio disciplină muzicală. În ziua în care vom realiza aportul său în muzică, vom descoperi un creator pe care Franţa, probabil, l-a subestimat”, scria compozitorul Stéphane Lerouge în prefaţa autobiografiei lui Michel Legrand, apărută în 2013.

Ministrul Culturii Franck Riester, actorul Jean Dujardin, cântăreaţa Juliette Armanet i-au adus un omagiu, pe reţelele sociale, muzicianului. Regizoarea Agnès Varda, pentru care a compus muzica peliculei Cléo de 5 à 7, a măturisit că dispariţia compozitorului muzicii filmului Domnişoarele din Rochefort plecarea lui i-a întristat inima.

Începând ca acompaniator şi aranjor pentru cântăreţi, Legrand a compus apoi muzică de film în anii 60, odată cu apariţia Noului Val, lucrând cu Agnès Varda, Jean-Luc Godard, şi, mai ales, complicele său preferat, Jacques Demy.

Aranjor al lui Henri Salvador, colaborator al mai multor cineaşti ai Noului Val, pianist solicitat de Miles Davis şi John Coltran, Michel Legrand s-a născut la Paris în 24 februarie 1932, A fost fiul compozitorului Raymond Legrand pentru care a făcut arajamentul unor studii pentru pian încă de la vârsta de 19 ani, la Conservatorul din Paris. La puţin timp după aceea a început colaborarea cu  Henri Salvador, Zizi Jeanmaire, Jacqueline François şi Catherine Sauvage. Acestor nume li se alătură, printre altele Charles Aznavour, Frank Sinatra, Claude Nougaro, Boris Vian şi Ella Fitzgerald.

La numai 20 de ani a scris aranjamentele pentru orchestră de coarde pentru un turneu european al trompetistului de jazz Dizzy Gillespie. Pasionat de acest gen muzical a început o carieră de jazzman paralel cu cea de aranjor. Primele sale albume au fost remarcate în asemenea măsură încât după discul său Legrand Jazz (1959), a lucrat cu John Coltrane, Miles Davis, Paul Chambers şi Billy Evans.

La începutul anilor 60, a fost solicitat să compună muzică de film. Lucrase deja cu mari nume ale cinematografiei, mai ales cu Henri Verneuil şi Marcel Carné. A fost înconjurat de regizorii mişcării cinematografice care a revoluţionat arta filmului: Agnès Varda (Cléo de 5 à 7, 1962), Jean-Luc Godard (Une femme est une femme, 1961) şi Jacques Demy (Lola, 1960). Îşi continua colaborarea cu acesta din urmă la Umbrelele din Cherbourg (1964), Domnişoarele din Rochefort (1967) şi  Peau d’âne (1970)

În căutarea visului hollywoodian, s-a instalat în Statele Unite la mijlocul aceluiaşi deceniu. A fost distins cu primul său Oscar, în 1969, pentru cântecul The Windmills of Your Mind (Morile sufletului tău), piesă din lungmetrajul Afacerea Thomas Crown (Norman Jewison, 1968), Premiul a fost urmat, trei ani mai târziu de un al doilea pentru muzica peliculei Un été 42 (Robert Mulligan, 1971), apoi de  o a treia statuetă la categoria “ca mai bună adaptare muzicală” pentru Yentl (1983, Barbra Streisand). În acelaşi an, Michel Legrand se joacă de-a spionii şi compune muzica pentru Jamais plus jamais (Irvin Kershner, 1983), ultima partitură a lui Sean Connery în rolul James Bond.

Când s-a apropiat sfârşitul de secol, Legrand a fost tentat de o altă aventură, în afara cinematografului. În 1977, s-a lansat în comedia muzicală teatrală, împreună cu scriitorul Didier van Cauwelaert şi a creat “opera bufă” Le Passe-Muraille, apoi Dreyfus, o “operă populară”, în 2014.

Recent, a putut fi văzut alături de soprana Natalie Dessay, împreună cu care a publicat albumele Entre elle et lui (2013) şi Between Yesterday and Tomorrow (2017).

Anul trecut a compus şi piese adiţionale pentru  acompanierea versiunii scenice a poveştii Piele de măgar, în regia spaniolului  Emilio Sagi, piese adăugate muzicii scrise pentru Jacques Demy în 1970.

“Compozitor de geniu, a provocat atâtea emoţii cu talentul său inepuizabil, celebrat peste tot în lume” a scris ministrul francez al Culturii, Franck Riester. Iar într-un comunicat citat de Le Figaro, Alain Terzian, preşedintele Academiei de Arte şi Tehnici ale Cinemaului, s-a referit la “marele om” care îşi dădea viaţa de fiecare data când compunea. “Era un compozitor inegalabil, un gigant, un geniu care ne-a lăsat o operă absolut monumentală şi melodii cu adevărat de neuitat”.

A semnat cu Umbrelele din Cherbourg şi Domnişoarele din Rochefort cele mai frumoase partituri ale cinemaului francez, dând naştere, împreună cu Jacques Demy, comediei muzicale ca nou gen cinematografic. Notele lui au inventat pentru totdeauna un veritabil limbaj muzical alături de cel al imaginilor.

În afara acestor două capodopere i se datorează varianta scenică, pentru care a creat piese suplimentare, a spectacolului Peau d’âne, care se află din noiembrie până la mijlocul lunii februarie pe afişul Teatrului Marigny din Paris. La prima reprezentaţie a spectacolului pe scenă, compozitorul a fost ovaţionat mai mult de 20 de minute. Ar fi trebuit să susţină anul acesta, în aprilie, două concerte la Grand Rex din Paris, în compania “prietenilor” săi: acordeonistul Richard Galliano, soprana Natalie Dessay, compozitorul Michel Portal şi chitaristul Sylvain Luc.

“Pentru mine este nemuritor prin muzica şi prin personalitatea sa. Era o personalitate atât de optimistă, cu un fel de naivitate în optimismul său, vedea totul în roz!” a declarat compozitorul şi dirijorul Vladimir Cosma.

Cântăreaţa Juliette Armanet, la rândul ei, i-a mulţumit lui Michel Legrand pentru “melodiile inegalabile, pentru umbrelele, aceste nebunii, aceste visuri, mori care fără încetare şi fără răgaz îşi vor roti paletele în inima mea, în viaţa mea”.

Notele sale, dulci ca nişte mângâieri, erau fredonate peste tot. “Cu moartea sa, Michel Legrand comite prima notă falsă. Muzica, maestro, please”, a postat fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob

“Secretul longevităţii este dragostea. Când voi avea 104 ani, veţi reveni să mă vedeţi. Vă voi vorbi atunci despre un  proiect pe lună, pe Marte… Va fi nostim”, afirma el într-un interviu acordat jurnalistului Eric Bureau care mărturiseşte acum într-un articol: “Dar, Michel Legrad ne-a minţit de data aceasta. S-a dus să se întâlnească cu stelele mai curând decât prevăzuse şi asta nu este nostim”.