Inflația se menține peste nivelul de 4%

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut uşor în mai, la 4,10%, după ce urcase în aprilie la 4,11%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 55,27% doar în ultimele cinci luni, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie, rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,11%, după ce crescuse în martie la 4,03% şi la 3,83% în februarie. Faţă de ultima lună a anului trecut, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (55,27%), alte legume şi conserve de legume (23.84%) şi citrice (16.12%).
În mai, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,24%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,27%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 4,30%. În mai, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 6.21%.
Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020. Comisia Europeană a prognozat că rata inflaţiei în România ar urma să se situeze la 3,6% în 2019 şi la 3% în 2020, potrivit previziunilor economice de primăvară publicate pe 7 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. In mun ALEXANDRIA jud Teleorman (condus de DREAKNEA) sute de saraci sunt scosi cu forta din blocuri si cazati pe camp la marginea orasului in CONTAINERE . Asta e dovada exterminarii poporului roman.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.