Dacian Cioloș a atacat duminică ISU și pe Raed Arafat în legătură cu existența filmului de la Colectiv.
„Ați văzut toată discuția reiscată în societate după prezentarea acelui film cu ce s-a întâmplat la Colectiv. Să le fie rușine celor din ISU care au mințim primul-ministru, pentru că nu l-au informat cu privire la existența acelui film. Nu trebuia cerut de nimeni, nu trebuia să îmi imaginez eu sau cineva din corpul de control că ar putea exista acest lucru. Era obligația lor să vină și să prezinte acest film. Știți că la vremea respectivă, când a fost o presiune pentru demiterea lui Raed Arafat, am stat și m-am gândit, pentru că am zis totuși că omul acesta e cel care a creat sistemul de intervenții de urgență în România și l-a creat foarte bine și profesional. Dar cu lucrurile și elementele pe care le am astăzi, dacă atunci aș fi știut de lucrurile acestea, m-aș fi gândit și aș fi avut cu totul o altă abordare în privința lui Raed Arafat”, a spus Dacian Cioloș, la Brașov.
Acesta a mai susținut că nu mai crede în capacitatea lui Raed Arafat de a conduce Departamentul pentru Situații de Urgență.
„Cu tot respectul pentru profesionalismul dânsului, sentimentul meu este că acest sistem ISU nu funcționează eficient decât când e domnul Arafat la comandă. Când nu e la comandă e zăpăceală. Ați văzut ce s-a întâmplat acolo. Asta nu e posibil. Nu e posibil să nu ai protocoale și dacă le ai să nu le respecți. Cred că trebuie să ne punem problema foarte serios dacă domnul Raed Arafat este omul cel mai eficient prin competența pe care o are acolo unde e acum. Eu nu mai sunt convins de acest lucru”, a adăugat Cioloș.
„aș fi avut cu totul o altă abordare în privința lui Raed Arafat”, a spus Dacian Cioloș, la Brașov.”
Pe bune?
Iti aduci aminte ce a patit Basescu atunci cand a vrut sa il demita pe Arafat?
Ce te face sa crezi ca tie ti s-ar fi intamplat altfel?