Testarea în masă se reduce la un eşantion

Managerul Institutului „Matei Balș” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat că, la nivelul populației capitalei vor fi testate aproximativ 10 mii de persoane

De (R.C.)
Testarea în masă se reduce la un eşantion

Managerul Institutului „Matei Balș” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat că, la nivelul populației capitalei vor fi testate aproximativ 10 mii de persoane

Managerul Institutului „Matei Balș” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat că, la nivelul populației de două milioane de locuitori, atâția cât sunt în București, e nevoie de testarea a 9.558 de persoane, iar pentru că există o marjă de eroare, conform calculelor sale, e necesară testarea a 10.514 de oameni.

„Vorbim de un eșantion de 10.514, alocat la două milioane de locuitori ai Bucureștiului. Avem 188 de persoane pozitive. Datele sunt într-o dinamică alertă și, probabil, mâine vorbim despre altceva.(…) Vom aplica două tipuri de teste: unul rapid pentru a vedea câte persoane au trecut prin infecție, și încă un test, care să ne spună prezența virusului în circulație. Nu vom mai duce persoanele la spital, ci le vom trata la domiciliu. Primăriile trebuie să spele străzile continuu. Unde este curățenie, nu este virus. (…) Vom identifica nivelul de circulație a virusului și zonele în care este necesară intervenția”, a spus medicul.
Conform sursei citate, o echipă va face în zilele următoare eșantionarea populației și se va stabili care sunt oamenii ce vor fi testați.

„Sectorul 2 are cele mai multe cazuri, în momentul de față. Încărcătură de oameni din blocuri este mare. (…) Nu se pune problema să venim în casa oamenilor. Președintele blocului va chema locatarii în fața blocului. Testul se face în stradă, în afara blocului. Timpul de reacție pentru test este de 15 minute, așa că în 30 minute puteți avea rezultatul prin SMS”, a adăugat Streinu-Cercel.

Managerul Institutului „Matei Balș” a explicat, în cadrul întrunirii de la Primăria Capitalei, că oamenii nu trebuie lăsați să se îmbolnăvească, aceasta fiind o evaluare științifică. El a mai spus că au fost alocate 13 mașini pentru aceste testări.

Joi, la Primăria Capitalei, edilul Bucureștiului, Gabriela Firea, a avut o întâlnire cu Adrian Streinu-Cercel. La ședință au participat și primarii de sector, directorii ASSMB, directorul general al Poliției Locale a Capitalei și șeful Poliției Capitalei.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. @Ferrari Test Arossa
    Adica ce vrei sa zici? Ca doar cei din Primaverii, Cotroceni sau Baneasa vor gasi numerele castigatoare sub capacul de bere? Paiatunci haideti sa cumparam si noi bere din cartierele lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.