Gang

Şi-a cumpărat o pereche de pantaloni, E foarte mândru din pricina asta. Scund, rotofei, chel. îşi tot răsuceşte mustaţa şi se tot uită ia nevastă-sa. Care nici nu-1 bagă în seamă!

În schimb se fâțâie prin faţa oglinzii Kirlian. Nevastă-sa. Rochie de stambă viu colorată şi poşetă din piele de şarpe. Îşi cercetează, plină de interes, protuberantele propriului ei câmp bioenergetic. O să afle dacă celulele-i sânt nevătămate şi dacă este, astfel, aptă pentru călătoria în spaţiul cosmic.

Tocmai au refuzat cei doi să privească întinderile siderale prin luneta mea demodată, aflată într-un gang, acolo, chiar în gang, unde e cabinetul meu astronomic care are și ghișeu.

Bărbatul îşi netezeşte cu palma, grijuliu, dunga pantalonilor. Nu pare impresionat de clădirea impunătoare a aerogării, de ierburile ruginii crescute de-a lungul pistei, de şirul de gâște sălbatice care vâslesc prin cer.

– Sper că aveţi un vestiar ca lumea, să ne schimbăm, să nu se şifoneze cumva hainele, se adresează el, cu o voce monotonă, femeii de la ghişeu.

Eu cercetez cu luneta mea demodată planeta Marte. E toată roşie ca focul şi de pe unul din piscurile munţilor ei cineva cunoscut îmi face semne prietenoase. Nu știu care de la PSD trece pe la ferestruica mea să mă avertizeze că n-am plătit impozitul pe stele și planete. Trece și unul de la PNL care mă avertizează că n-am plătit impozitul pe stele și planete.

Femeia de la ghişeu completează formularele pentru călătoria celor doi. Tocmai a primit informaţii cuprinzătoare pe care le citeşte cu voce înceată de pe ecranul monitorului legat prin cabluri multicolore de oglinda Kirlian.

Mie nici prin cap nu-mi trece să mă privesc în ea. La urma urmei ce-ai putea zări altceva într-o oglindă, toamna, decât soarele palid, ierburile ruginii mustind de insecte, lungi şiruri de gâște sălbatice?!

Nu cred că v-aţi dat seama, dar am fost adeseori păcăliţi: nu oglinda, ci oglindirea a fost subiectul atâtor şi atâtor tablouri şi romane de la începutul fiinţării noastre şi până astăzi.

Efemere străfulgerări putere sau de trufie, de dragoste sau de ură, de înfiorare. Dar literatura, marile ei opere sunt nepieritoare. Aceste opere renasc an de an, clipă de clipă în minţile foarte multor oameni. Dacă nu ştiu să se păzească ei ajung scriitori.

Reglându-mi luneta îmi spun că, cu siguranţă, o poveste, o adevărată poveste nu începe niciodată cu o propoziţie atât de ambiguă cum ar fi: Şi-a cumpărat o pereche de pantaloni. O poveste palpitantă începe cam aşa: Locomotiva şuiera apropiindu-se în viteză de traversa de care era înlănţuită o brunetă de o frumuseţe răpitoare…

Ei da, orice cititor va citi mai departe cu sufletul la gură !

Femeia de la ghişeu întinde celor doi permisul de călătorie. Bărbatul, preocupat doar de pantalonii săi cei noi, se grăbeşte către bus-ul care-i va duce până la naveta spaţială. Nici nu-mi mulțumește că i-am ajutat să plece în această călătorie spațială.

– Urmăm un tratament împotriva îmbătrânirii, mi se adresează nevastă-sa învârtindu-și poşeta în mâini. Un tratament de ultimă oră pe bază de imponderabilitate… Dumneata ai fost cu naveta spaţială ? Cred că piloţii sunt destul de competenţi şi că nu poate fi vorba de acele bizare defecţiuni tehnice de care mai fac aluzie unii răuvoitori…

Ah, această naivitate care-ţi asigură o înşelătoare imunitate !

Îmi îndrept lavaliera mea de astronom amator şi îngân un cântecel. Bus-ul a dispărut. Femeia de la ghişeu se fâțâie prin faţa oglinzii Kirlian. Zice:

– Îmi plac la nebunie călătoriile. M-au respins însă la controlul medical pe motiv că-mi lipsea un premolar ! Ţi se pare drept ? Să ratezi o croazieră cu naveta spaţială doar pentru atâta lucru ? Nu crezi că lumea o ia razna?

Pe orbita circumterestră cei doi soţi, în scafandrele lor argintii, se ciocnesc unul de altul ca nişte baloane de săpun. Eu însă cercetez in continuare, cuprins de febrilitate, suprafaţa planetei Marte, roşie toată, ca focul.

– Ce vezi, ce vezi ? gângurește femeia de la ghişeu pieptănându-și părul cânepos.

– O brunetă de o frumuseţe răpitoare! Îmi face semne prietenoase tocmai de pe Marte, știi?! Mâine o să trag o fugă într-acolo !

– Aiurezi, surâde femeia de la ghişeu. Ştii câte milioane de kilometri ne despart ? O să ţi se urască. Or să te apuce îndoielile, o să renunţi chiar. Cu asteroizii ăştia… Cu ciudatele fenomene psihice ce se manifestă la asemenea distanţe… Poate că nici n-ai să ajungi vreodată… Știi… O să se schimbe primul ministru, președintele o să-și dea demisia iar tu…

– Drumul contează, drumul, zborul, ii zic înciudat.

Mă priveşte cu un aer sceptic. Ştiu eu ce-ar vrea, s-o invit la o cafea, s-o duc la cinema, să ne îmbrăţişăm şi într-o bună zi să ne urcăm în naveta spaţială, să urmăm un tratament împotriva îmbătrânirii, în condiţii de imponderabilitate.

Dar îşi mai aminteşte oare cum ţipa la mine în copilărie? „E un film interzis sub 16 ani, stai la rând, de ce bagi în față, e pauză de masă, vino mâine, şi aşa mai departe ! Ei bine, nu. Cu siguranță că nu.

Îmi strâng trepiedul. Culeg de pe mâneca hainei un fir de praf. Desprind de pe lentila lunetei fotografia femeii iubite şi-o pornesc de-a lungul pistei acoperite de ierburile ruginii.