Marea plagă a plagiatelor

Nu ar fi o exagerare dacă am considera că, în privinţa doctoratelor noilor nomenclaturişti (politicieni, securişti, poliţişti etc.), plagiatele nu reprezintă mai puţin de 80 la sută? Vorbesc din burtă, dar ca unul care a negociat odată să scrie doctoratul altcuiva şi ca unul care s-a mişcat prin mediile celor care încheiau astfel de negocieri în favoarea „doctoranzilor”.

80 la sută din zeci de mii de doctorate… Ar fi o problemă cu adevărat socială, să recunoaştem, dacă ne-am apuca să verificăm serios doctoratele care au mai fost „verificate”. Zeci de mii de doctori deveniţi doctori prin furt intelectual ar fi obligaţi să dea înapoi nişte sume mari de bani ce le-au revenit în urma furăciunii, la început doar intelectuale. Sute de şefi de instituţii cât de cât onorabile ar trebui să părăsească funcţiile.

Problema nu e acum de anvergură socială, ci de mare intensitate lobbyistică. Era de aşteptat ca un ministru al învăţământului să accepte să propună o modificare legislativă de tipul „ce s-a furat e bun furat, să fim vigilenţi de acum înainte”?

Iată că actualul ministru al învăţământului a pregătit aşa ceva.

Peisajul social şi „intelectual” care cere modificarea legislativă mai sus descrisă n-ar fi fost mai grav nici dacă o armată de ocupaţie ar fi dictat în România ca generalii şi coloneii ei să fie declaraţi doctori în diverse ştiinţe de către Ministerul Învăţământului din ţara noastră.

Acela ar fi fost un dictat. Ce s-a întâmplat în realitate, fără dictat, a fost ca o serie de lovituri nucleare la temeliile calităţii profesionale a administraţiei româneşti. Lucrul acesta a mers până la apariţia unor conducători de doctorate care ei înşişi au devenit doctori prin plagiat. De multe ori, cel care devenea doctor habar nu avea că acela cu care a negociat să-i scrie doctoratul a comis furtul intelectual fără să-i spună beneficiarului cum de a putut scrie lucrarea atât de repede.

Faimosul caz Ponta… Victor Viorel i-a plagiat chiar pe conducătorii săi de doctorat. Ăia s-au bucurat, căci Victor Viorel era deja mare sculă pe basculă şi putea rezolva multe pentru „păgubiţii” săi voluntari.

România prost educată, infracţional de prost, urma să devină o Românie educată, aşa promitea preşedintele Iohannis. Cred că, la ora când promitea asta, habar nu avea câte zeci de mii de doctorate plagiate au trecut prin aprobările oficiale date cu ochii larg deschişi.

„Decreţeii” acestor doctorate sunt mult prea mulţi la ora actuală ca să mai poţi să-i trimiţi în cine ştie ce orfelinate (aziluri) pe cei care dau peste marginile a ceea ce s-ar putea considera că ar fi normal.

Nimic nu a fost normal în învăţământul nostru în ultimii 30 de ani. Urmăriţi comentariile postărilor de pe diverse site-uri. Majoritatea fac dovada că nu au înţeles ce comentează, că habar nu au să argumenteze, că eleganţa vor fi învăţat-o la frizeriile din cartier.

De altfel, cine a urmărit eleganţa exprimării lui Neagu Djuvara, care a lipsit din ţară aproape 50 de ani, a înţeles ce calitate am avut noi în învăţământ înainte de 1944.

Am căzut, da, de pe cai mari. Acum ne aflăm printre copitele lor şi avem noroc că ştiu ei să ne ferească. La atâta noroc, ce ne-am zis noi? Dacă tot nu mai ştim să vorbim expresiv limba mamelor noastre, hai să facem rost şi de un titlu de doctor, mama lui de doctorat! De aia ne temem de justiţie, printre altele: dacă ar ocupa ea ţara, ar umple puşcăriile cu hoţii ăştia de proprietăţi intelectuale mai abitir decât le-au umplut ruşii cu doctorii din interbelic.