Cerul emana un puternic miros de gaz metan, scoicile aveau culoarea petrolului, iar noi înfulecam scrumbii afumate şi ne credeam nemuritori. Adunam crabi în coșuri de nuiele şi povesteam cu naivitate cum peştii nopţilor fără lună se topeau prin văzduh. Politicienii tot dezmințeau seara ce spuneau dimineața. Ucraina se sfârșea, Rusia se sfârșea, America se sfârșea.
Era un anotimp al împotrivirilor. Un boxer, care înghiţise o sută de somnifere, nu murise, el hoinărea prin visele noastre, îmbărbătându-ne. Morţii nu erau morţi, ci vilegiaturiști înamoraţi de real. Săream pe fereastră cînd ne puneau să dormim şi minţeam cu pasiune cînd ne cereau stăruitor să le spunem adevărul. Aruncam, în chiuvetă, pe furiș, untura de peşte. Ne hlizeam, dinamitând ceremoniile. Ne scobeam în nas, sublimînd gravitatea. Ne bărbieream cu răbdare cele câteva fire de păr ce ne creşteau pe faţă. Ne înconjuram de obiecte. Unele dintre ele se arătau docile, altele, înşelătoare. Sub umbrela frumos colorată a gândurilor noastre unele dintre ele prindeau viaţă, altele, dimpotrivă, se metamorfozau graţie unor forţe exterioare nouă vîntul, apa, focul. Lipeam, pe tapetul violet al camerei, fotografii cu automobile de formula unu şi jucam cu deznădejde tot felul de roluri. Cuceritorul, Răzbunătorul, Melancolicul! Şi toate încercările noastre erau străbătute de un soi de teribilism. Ce altceva decât revolta împotriva acelei forţe universale care ne obliga să creştem în fiecare zi!
Bebe-orbul spunea:
— Cerul e roşu. O să fie vânt.
Cerul însă era limpede şi soarele strălucea. Avioane, insecte, păsări se avântau prin văzduh. Sângele clocotea năvalnic în trupuri.
După astfel de zile, urmau nopţi peste măsură de călduroase în care dormeam în hamac. Bebe-orbul alerga însă pe Strada Mare şi striga ca din gură de şarpe că plouă cu găleata. Era o nouă minciună de-a lui, o împăcare unilaterală cu unele adevăruri incontestabile ale lumii. Aceste adevăruri, şe ştie, sunt ascunse cu grijă de poeţi. În versurile lor luna, personificată, poate pierde un bărbat în vâltoarea mării. Vulcanul este de fapt o inimă uriaşă, iar vântul, răsuflarea pămîntului.
Pe vremea aceea scriam în taină versuri despre ploile de pe Strada Mare şi despre figura legendară a celui mai vestit boxer din port. Boxerul avea tatuată pe piept o sirenă şi se lua la întrecere cu hamalii din docuri. Politicienii tot dezmințeau seara ce spuneau dimineața. Ucraina se sfârșea, Rusia se sfârșea, America se sfârșea.
Femeia pe care o iubea boxerul se plimba dimineaţa pe dig. Marinarii fluierau după ea şi-i făceau semne cu beretele lor. Cum o auzea, Bebe-orbul o lua la fugă şi se ascundea printre lăzile cu mătăsuri aduse din Extremul Orient.
Sirenele vapoarelor scoteau sunete prelungi. Şlepurile lăsau pe apă dungi înspumate,
pescărușii zburau de colo-colo, urmărind un sâmbure de furtună. Din ascunzătoarea sa mirosind a scorţişoară şl a piper, Bebe-orbul ne strigă înfricoşat:
— Cerule, e chiar mama mea i
Dar mama lui murise pe vremea cînd uriaşul pește-de-sticlă eşuase pe ţărm. Boxerul tocmai înghiţise o sută de somnifere şi alerga prin visele noastre după iubita lui. În zori îşi umfla pieptul şi lovea aerul cu pumnii lui ca două pistoane. Spunea:
— Acum am găsit într-adevăr ceea ce căutam.
N-am aflat însă niciodată ce anume.
Razele soarelui pătrundeau prin ferestre, schimbând forma lucrurilor. Aşa cum strălucirea uriaşului peşte-de-sticlă ne schimbase vârstele.
— Luaţi seama, ne-a strigat Bebe-orbul, e de fapt o corabie!
Când au venit camioanele de la fabrica de sticlă, cerul se înroşise şl se pornise vîntul.
Șoferii de pe camioane aveau răsuflări greoaie şi ghete murdare de păcură. Pentru că nu voiam să le dăm peştele-de-sticlă, ne-au alungat de pe plajă aruncând după noi cu pietre.
Sticlarii au topit peştele în creuzetele lor. Noi stăteam lipiți de gardul de sârmă al fabricii şi trăgeam cu praştia în portar. Portarul se juca, râzând, cu cioburi de sticlă. În război, i se înfipsese o schijă în trup. Se lăuda :
— Hei, auziţi motoarele submarinului care se mişcă în adâncurile mele?
Dar marea nu era pe placul lui. Nici peştii, nici sirenele. El iubea avioanele şi zborul păsărilor. Nouă ne-au dat lacrimile şi i-am făcut tot felul de semne necuviincioase.
Ne-a spus :
— Peştele vostru e o delicatesă. M-am înfruptat cu plăcere din el!
Și-a deschis apoi umbrela şi s-a ridicat în văzduh. Stătea aşa, suspendat şi râdea şi striga că găsise într-adevăr ceea ce căutase.
N-am aflat însă niciodată ce anume. Umbrela i s-a închis brusc și el a căzut la pământ spărgându-se în mii de cioburi. Politicienii tot dezmințeau seara ce spuneau dimineața. Ucraina se sfârșea, Rusia se sfârșea, America se sfârșea.
Pe poarta fabricii tocmai ieşea un camion încărcat eu oglinzi. Oglinzile erau ambalate în talaş auriu şi în ele puteai citi prezentul, trecutul şţ viitorul.
Privind însă vitrina magazinului, inundată de soare, Bebe-orbul ne strigă o nouă minciună de-a lui:
— Nu vă lăsaţi înşelaţi, sunt de fapt peşti adevăraţi!
Am scotocit prin sertare, ne-am vândut bicicletele, baloanele, puştile cu aer comprimat, patinele, praştia, ghetele de box, avioanele de hârtie şi tot ceea ce, până în momentul acela, ne ferise de o puternică criză de identitate.
Ne-am cumpărat oglinzile şi am alergat pe dig. Bebe-orbul pescuia şi cânta cât îl ţinea gura. Ne-a privit cu nedumerire :
— Când s-au întâmplat toate acestea?!
Scoicile aveau culoarea petrolului, cerul emana un puternic miros de gaz metan, iar noi înfulecam scrumbii afumate şi ne credeam nemuritori.
secretul este repetitia si credinta puternica ca se intampla: romanii se trezesc si lupta pentru LIBERTATE. romanii se trezesc si lupta pentru LIBERTATE. romanii se trezesc si lupta pentru LIBERTATE.