Iohannis? CTP? Badea? Tristele figuri ale unei democrații tembele. Stă poporanul gură cască iar ăia de la Parlament fură meserie, cu toptanul, cu tot cu covid, covrig și pipirig. Sunt un balaur. Ce e un balaur? Un balaur e tot ce poate fi mai îngrozitor. Sunt și balauri de treabă. Balaurii de treabă sunt vegetarieni. Ei sunt la lacto-bar, acolo stau ei toată ziua, beau lăptic, stau de vorbă cu pensionarii, nu fac rău la nimeni. Dar eu sunt un balaur adevărat. M-am născut într-o țară frumoasă în care însă erau o mulțime de leneși, de neținători de cuvânt, niște haimanale.
Ca balaur-copil am trăit vremuri frumoase, pe câmp, când venea vremea secerișului, ce frumos era, la bunica mea. Într-o bună zi, niște ăia răi la suflet, de la poliția secretă, m-au prins într-o cușcă și m-au dus la anchetă. Au venit și niște venusieni să mă ancheteze, un marțian și un jupiterian. Că ce și cum, cum că de ce sunt eu balaur, că de ce am chef să fiu balaur când uite, toții copiii își văd de treaba lor de copii. De ce să vreau eu să fiu balaur, așa, un balaur mutant. Eu am ronțăit gratiile cuștii și am șters-o. Am mai balaurit eu ce-am mai balaurit și pe urmă mi-a trecut prin cap să mă transform într-un balaur adevărat și să întorc țara aia pe dos cu balaureala mea.
Păi nimănui nu i-a trecut prin cap că o să fac asta, că o să dau țara aia peste cap, ce crezi tu?! I-am balaurit pe toți ăia de la poliția secretă, am pus la cale școli de inventică, cenacluri, am agitat spiritele chiar sub nasul lor, de balaur obraznic ce era. Am intrat în mijlocul secreților, chiar acolo, la ei acasă, în casa lor și le-am dibuit toate ascunzișurile, toate secretele, toate punctele vulnerabile. Și-am început să fiu balaur de balaur, dacă mă înțelegi cum devine cazul.
Am inventat partide politice, am ridicat și-am coborât politicieni, am balaurit rețele de spioni, am dat apă la moară unora, pe alții i-am înfulecat, zău că spun adevărul. Pe urmă țara aia s-a alipit la o țară mai mare decât ea și uitea-așa din două țări s-a făcut o țară mai mare, numai bună de balaurit. Știu că nu-ți vine să crezi dar uite că balaureala mea e adevărată. Și e de neoprit. Păi nimeni pe lumea asta, nici măcar poliția secretă nu trebuie s-o ia razna, să se înfrunte cu un balaur adevărat că, uite, balaurii adevărați știu să joace istoria pe vârful cozii, bau, bau!
Ce să zic, cam asta e Politica la români, vine un balaur și ne halește pe toți. Un balaur bugetar, săracul! Politica încearcă acum a se revendică a fi spaţială, spaţio-temporală. Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul teluric nu putem aspira la un asalt împotriva Politicii. Am putea vedea textul fundamental aruncându-ne în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară. De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli.
Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux. Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Semne ale celuilalt, ascuns cumva în spatele observatorului, aşteptând să intre în scenă. Bineînţeles că lumea textelor musteşte de critici gomoşi, de analişti de situaţie şi de caz, de aspiranţi la gloria literară, iluzorie. Că arta dă sens, e fals, că literatura salvează, e plin de ironie. Politica şi-a luat precauţii. Şi-a inventat serii de detractori şi de copiatori. Are ea un plan ascuns.
Imităm după modele încastrate în gene sau într-o matrice informaţională invizibilă, nebănuită. Că universul ar fi asemenea unui năvod, e posibil. Că ar fi universuri de universuri legate de cordoane ombilicale, e înduioşător. Că ar fi spaţiul de necuprins, mantie înstelată, e o metaforă. Cine să salveze Politica?! Poate că e conştientă de singurătatea ei. Poate că s-a înghesuit în ea însăşi şi a schimbat propoziţiile.
Poate că încă nu s-a hotărât să facă un miracol. Lucrează doar cu zvonuri şi cu trucuri ieftine. Politica, în textura ei, poate părea neserioasă, asta fiind diferenţa. Alterată fiind propoziţia ei, Politica pare a fi scrisă, pare a fi construită. De aici încolo încep speculaţiile. Începe necuprinsul, absurdul, absolutul.
