Orice atac asupra infrastructurii critice a NATO va primi un „răspuns unit şi ferm”, a avertizat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters şi DPA.
Aliaţii din NATO îşi sporesc securitatea în jurul instalaţiilor esenţiale după atacurile asupra gazoductelor din Marea Baltică, a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă.
Încă nu este clar cine s-a aflat în spatele exploziilor de la gazoductele Nord Stream.
Comentând ameninţările voalate cu utilizarea armelor nucleare ale preşedintelui rus Vladimir Putin, Stoltenberg a declarat că Alianţa Nord-Atlantică monitorizează cu atenţie forţele nucleare ale Rusiei şi nu a observat schimbări în poziţia lor, dar rămâne „vigilentă”.
El a confirmat totodată că NATO va organiza săptămâna viitoare exerciţiul său anual de descurajare nucleară, ‘Steadfast Noon’, aşa cum era prevăzut.
„Este un exerciţiu de rutină care are loc în fiecare an pentru a ne menţine capacitatea de descurajare eficientă şi în siguranţă”, a explicat şeful NATO.
„Rusia ştie că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie niciodată purtat”, a mai afirmat el.
Stoltenberg a declarat de asemenea că Ucraina a câştigat teren în războiul cu Rusia şi că NATO va fi alături de Kiev atât timp cât e nevoie.
„În timp ce Rusia apelează tot mai mult la atacuri îngrozitoare şi nediscriminate asupra civililor şi infrastructurii critice, preşedintele Putin eşuează în Ucraina”, a spus Stoltenberg, cu o zi înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din NATO la Bruxelles.
NATO este în discuţii cu companii de apărare şi cu statele membre pentru a-şi consolida producţia de arme şi a-şi completa stocurile care au fost golite de livrările de materiale militare către Ucraina, a mai subliniat el.
Stoltenberg a precizat că reuniunea miniştrilor Apărării din NATO din această săptămână va analiza eforturile necesare pentru creşterea producţiei de arme şi muniţie şi va adopta decizii suplimentare pentru a menţine nivelurile stocurilor statelor membre.
„Dar, bineînţeles, cu cât războiul din Ucraina va continua, cu atât această colaborare cu industria va fi tot mai importantă”, a spus el, adăugând că NATO va trebui să transmită companiilor de apărare care este necesarul său.
Măi OTAN-istilor sataniști care vă scrieți numele invers, ce interese aveți voi în Ucraina de fapt ? De când v-a apucat pe toți dragostea asta așa mare de Ucraina și de piticul drogat ? Ce vă mână de fapt pe voi în luptă ? De ce vă sacrificați voi toti din OTAN econonomiile de dragul nazistilor ucrainieni ? Că voi ăștia din Occident sunteți niste popoare care vorba aia „n-aveti mamă, n-aveti tată” sunteți de un egoism patologic. Și așa dintr-o dată v-a luat dragostea de Ucraina…principiile, valorile… mă ai dracu’…
Sau voi de fapt plănuiați să invadați voi Rusia, să o rupeți în bucăți, să le puneți la conducere slugi d-ale voastre gen Navalnii și să le furați toate resursele, cum ați făcut cu toate țările pe unde ați fost in toată istoria voastră… Oare ?