Românii vor primi un Ghid pentru situații de criză

Cel mai important lucru pentru noi este prevenirea, să reducem riscul la dezastre, a spus șeful DSU, Raed Arafat

De (R.C.)
Românii vor primi un Ghid pentru situații de criză

Cel mai important lucru pentru noi este prevenirea, să reducem riscul la dezastre, a spus șeful DSU, Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat sâmbătă Ghidul Pentru Situaţii de Criză, cu rol de pregătire şi prevenţie, în scopul reducerii riscului în cazul dezastrelor, ghid ce cuprinde informaţii dedicate situaţiilor de urgenţă, despre dezinformare sau despre protecţia cibernetică şi urmează să fie distribuit îndeosebi populaţiei din zona rurală.

„Astăzi o să lansăm, în ultima zi a săptămânii, un ghid, care este Ghidul pentru Situaţii de Criză. De ce nu de urgenţă? Pentru că el include mai mult decât situaţiile de urgenţă civile, include şi informaţii despre dezinformare, informaţii despre protecţia cibernetică, care sunt necesare populaţiei (…). De ce mai facem ghidul, din moment ce îl avem online? Pentru că online-ul nu este accesat peste tot şi mai ales în zonele rurale, dorim ca acest ghid să ajungă acolo. Vom distribui pe parcursul acestui an acest ghid, în toate zonele în care există riscul şi în care este posibil ca oamenii să nu acceseze partea online uşor, cu sprijinul Infocons. Se va distribui de către colegii de la IGSU, este posibil să obţinem şi alt sprijin din partea Poştei Române. Ghidul vine în logica pregătirii şi prevenirii şi, cum am zis când am pornit săptămâna aceasta, cel mai important lucru pentru noi este prevenirea, să reducem riscul la dezastre. O populaţie pregătită este o populaţie care este mai sigură şi mai rezilientă, dar structuri care sunt pregătite să facă faţă cutremurului pot să reducă foarte mult impactul şi pot să salveze vieţi, dacă acest lucru este realizat”, a transmis Arafat la încheierea Săptămânii Protecţiei Civile, eveniment organizat de MAI.

Adrian Tudose, reprezentantul Centrului Euroatlantic pentru Rezilienţă (CER), a spus, la rândul lui, că a contribuit la acest ghid cu informaţii privind combaterea dezinformării.

„La acest ghid am lucrat aproximativ un an de zile. Am luat ca model atât procedurile interne şi modul în care acţionează autorităţile române, dar am analizat şi modele externe, ne-am uitat către Suedia, Canada, Statele Unite. O să vă vorbesc despre combaterea dezinformării. Istoria ne-a arătat că atunci când apare o criză externă. imediat se găsesc nişte actori care instrumentalizează această criză din diferite interese. Unii ne cunosc apetenţa pentru ştiri negative, ne fac să fim interesaţi de ele şi le accesăm imediat. Un pericol puţin mai mare vine de la actori statali, de obicei, care ştiu foarte bine ce fac cu aceste campanii de dezinformare şi scopul lor este să creeze panică, să perturbe intervenţia autorităţilor în caz de criză şi într-un final să destabilizeze societatea. În linii mari, ar trebui punctat încă o dată că autorităţile în caz de criză vor comunica pe o voce unică şi populaţia ar trebui să acceseze această voce unică”, a punctat Tudose.

Ghidul a fost dezvoltat de Departamentul de Situaţii de Urgenţă, Centrul Euroatlantic pentru Rezilienţă, Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică şi Ministerul Apărării.

La activitatea MAI au mai participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, adjunctul inspectorului general al IGSU, general-maior Benone Duduc, reprezentanţi guvernamentali şi din cadrul societăţii civile.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Cata grija are ARAHAT de viata noastra,cred ca nici nu poate dormii noaptea.Dar de ce isi face probleme ,intrucat protocoalele sunt simple, clare ,cine moare,moare,si daca este gasit este bagat intr-un sac de plastic de gunoi si aruncat in groapa . Nu- se mai fac cheltuieli cu Kaletra ,cu Remdesivir ,cu tuburi de oxigen. Pe mana cui este data situatia de urgenta ,situatia de viata si de moarte a romanilor? Pe mana lui ARAHAT.El are painea si cutitul,iar viata noastra depinde de hatarul lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.