Ce condamnare a primit Shakira pentru evaziune fiscală

Shakira a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

Ce condamnare a primit Shakira pentru evaziune fiscală

Shakira a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

Shakira a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare de către justiția spaniolă pentru evaziune fiscală. Cântăreața columbiană este obligată să plătească 14,5 milioane de euro sub formă de impozit pe venit.

Vedeta renunță să își dovedească nevinovăția și acceptă sentința, timpul fiind, după cum spune, mult mai important. O victorie în instanță ar fi presupus un proces lung și costisitor, astfel că a decis să pună capăt, victoria însemnând în acest moment, mai degrabă, recuperarea timpului deja pierdut.

Vedeta a acceptat sentința și a emis un comunicat în care lasă de înțeles că se consideră nevinovată, dar a decis să pună capăt procesului pentru a nu-și mai pierde timpul în instanță, relatează Adevărul.ro.

În comunicatul transmis, Shakira a făcut referire la cetățenii spanioli care au luptat până la final în procese similare arătând că alți cunoscuți, precum Xabi Alonso, au avut procese asemănătoare și au luptat pentru achitare, iar luna trecută, Curtea Supremă din Spania a confirmat achitarea antrenorului Xabi Alonso.

„Am ajuns la concluzia că nu ar mai fi un triumf dacă prețul este să fii jefuită de câțiva ani din viață. Am o mare apreciere pentru cetățenii spanioli, cum ar fi Xabi Alonso, Sito Pons sau mulți alții, care au luptat până la final.

Am investit ani din viață pentru așa ceva, dar pentru mine, astăzi, să câștig înseamnă să îmi recuperez timpul liber. Cu ce te mai încălzește victoria dacă pierzi 10-15 ani să o obții?“, a transmis Shakira, conform Marca.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.