Ieri la bal, azi ”la spital”. Shakira, amendă uriașă

UPDATE Celebra cântăreață Shakira va plăti o amendă de peste 7,3 milioane de euro în schimbul suspendării procesului său din Barcelona în care este acuzată de evaziune fiscală, a anunţat luni, într-un comunicat, tribunalul la care se judecă acest caz, relatează agenţiile AFP şi DPA.

Shakira a primit, totodată, o pedeapsă de trei ani de închisoare, care va fi comutată în sancţiune financiară, potrivit termenilor acordului încheiat între cântăreaţă şi parchet şi detaliat de tribunal. Altfel spus, Shakira va avea de achitat 432.000 de euro în total, câte 400 de euro pentru fiecare zi pe care ar fi trebuit să o petreacă în spatele gratiilor, scrie EFE.

Înaintea procesului, parchetul spaniol solicita o pedeapsă de opt ani şi două luni de închisoare şi o amendă de 23,8 milioane de euro.

Cântăreaţa a ajuns la un acord cu procurorii spanioli pentru a evita un proces pentru evaziune fiscală.

Vedeta pop internaţională, cunoscută pentru hituri precum „Waka Waka” şi „Hips Don’t Lie”, s-a prezentat personal la tribunalul districtual din Barcelona, luni, care trebuia să fie prima zi a unui proces de 12 zile.

După ce mult timp şi-a susţinut nevinovăţia, ea a recunoscut în faţa judecătorului că a înşelat autorităţile fiscale spaniole cu o sumă totală de 14,5 milioane de euro (15,8 milioane de dolari) între anii 2012 şi 2014.

Artista, în vârstă de 46 de ani, va trebui să plătească astfel mai multe milioane de euro pe lângă impozitele restante pe care le-a achitat deja.

Înaintea înfăţişării de luni, cântăreaţa a susţinut că între 2012 şi 2014 era rezidentă în Bahamas. Ea a declarat că a fost în Spania doar pentru a-l vizita pe partenerul său de atunci, fotbalistul Gerard Piqué. Cuplul, care are doi copii, s-a separat între timp.

Shakira a declarat că abia începând din 2015 a locuit permanent la Barcelona, adăugând că între timp a achitat toate taxele, plus dobânzile.

Într-o declaraţie acordată PA Media, Shakira a spus că este pregătită să „treacă peste stresul şi povara emoţională” provocate de acest caz. „De-a lungul carierei mele, m-am străduit întotdeauna să fac ceea ce este corect şi să ofer un exemplu pozitiv celorlalţi” a spus ea.

„Acest lucru a însemnat adesea să fac un pas în plus în afaceri şi în deciziile financiare personale pentru a obţine cel mai bun sfat. Din păcate, şi în pofida acestor eforturi, autorităţile fiscale din Spania au condus o anchetă îndreptată împotriva mea, aşa cum au făcut şi împotriva multor sportivi profesionişti şi alte personalităţi, secătuind conturile, energia, timpul şi liniştea acestor persoane timp de ani de zile”, a adăugat Shakira.

„Deşi eram hotărâtă să-mi apăr nevinovăţia într-un proces despre care avocaţii mei erau încrezători că se va încheia în favoarea mea, am luat decizia de a rezolva în cele din urmă această chestiune în interesul superior al copiilor mei dragi, care nu vor să-şi vadă mama sacrificându-şi bunăstarea personală în această luptă”, a precizat cântăreaţa.

„Trebuie să depăşesc stresul şi încărcătura emoţională din ultimii ani şi să mă concentrez pe lucrurile pe care le iubesc: copiii mei şi toate oportunităţile care îmi vor apărea în carieră, inclusiv viitorul meu turneu mondial şi noul meu album, de care sunt extrem de încântată”, a mai spus Shakira.

Shakira  trei premii importante

La Latin Grammys 2023, Shakira a fost printre cei mai nominalizați artiști, alături de Camilo și Karol G, fiecare având câte șapte nominalizări. A fost onorată cu  Song of the Year, Urban Fusion/Performance și Pop Song.

Vedeta columbiană a interpretat balada „Acróstico”, dedicată celor doi copii ai săi, Milan și Sasha, născuți din relația sa cu fostul fotbalist Gerard Piqué.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. O libaneză indecentă și obraznică……[Rumburak Karlos]

  2. Muzica lu peste prajit Shakira Rihanna Taylor Swift gusturile consumatorilor sint fara condimente. Muzica si arta e bisnita ieftina, muzica de doi bani gauriti cu tunu.

  3. Asa e daca te incurci cu un spaniol, factura creste ca fat frumos din poveste. Restul e doara abureala.
    oricum, statul spaniol va aprecia mult de tot contributa lui Shakira la PIB-ul national

  4. @ „Csaba”, 20 nov. 2023 la 14:45
    „…statul spaniol va aprecia mult de tot contributa lui Shakira la PIB-ul national”?
    Mey, juvete dîn cSaba, e dată în judecată acum de Statul spaniol exact pentru perioada de „contributivitate”!
    Dacă ai vrut să te referi la ultima perioadă, că ai cetit tu „Ce a ieșit după despărţirea de Pique. Cu 1.5 mld de difuzări, piesa i-a adus Shakirei 3 premii”, află că ai greșît! Uite discursul ei propagandistic:
    „Vreau să împart acest Grammy cu […] Spania, premiul ăsta este pentru tine!”
    …șî uite realitatea: s-a dezvorțat dă Piqué, a plecat la Mia Mi, banii pă difuzările recente i-a luat Amerlocia, iar Ișpaniya s-a ales cu VORBE ÎN VÎNT, că așea șade bine la CNN unei harrăpoaice, să se arate recunoscătoare……[Rumburak]

  5. Tantalake, columbianca deja este nominalizata oficial cu venituri de 300 de milioane. Este clar ca in realitate suma este mult mai mare. Pana mai imatraneste face miliardul. Pentru ea cele 7 milioane sunt bani de bomboane pentru copii. Bagi si tu capul in poza ca orice amarastean.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.