După meci România-Elveția Florin Prunea a lansat mai multe atacuri la adresa lui Răzvan Burleanu. ”Eu nu m-am plâns şi nu sunt un om care mă plâng că nu primesc invitaţie la echipa naţională. Nu e o problemă pentru mine, dacă primesc sau nu primesc”, a spus Prunea.
”A doua la mână. S-au umflat puţin muşchii pe el acum, după victoria asta. Şi a mai prins puţin culoare în obraji. I-a trecut glonţul pe la ureche. Şi foarte bine, că era o presiune. Dispărea din fotbal, dacă nu se califica.
Trebuie să le facă statuie lui Edi şi băieţilor că l-au scăpat. El, de la un salariu de 400 de euro, a venit la unul de 36.000 de euro/lună. Ce însemna să se întoarcă înapoi la 500 de euro. A luat puţin culoare aşa. Eu l-am prins pe Ceauşescu. Exact, parcă s-a întors Ceauşescu. Exact copia fidelă. Copia fidelă a lui Ceauşescu. Chiar nu mă simt atins de chestia asta. Cei care plâng. Cine a plâns?
Eu nici nu puteam să fiu prezent la meci. Că pe unii i-a sunat şi pe alţii nu, e strict problema lor. Eu nu sunt în ăia care mă plâng. Nu am de ce să plâng. Că nu am primit invitaţie. Nu e prima dată. Şi chiar am avut treabă. Eu, de exemplu, acum am fost delegat de UEFA la Serbia – Bulgaria, ieri”, a spus Florin Prunea, potrivit iamsport.ro.
Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
În anul viitor o să-i dispară culoarea optimismului.