Cel puțin opt persoane, printre care doi copii, au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la un imobil din nordul Parisului, potrivit unor surse concordante, citate de France Presse, transmite Agerpres.
Dintre cei opt morți, două persoane și-au pierdut viața după ce s-au aruncat pe fereastră, a precizat poliția. Doi copii se numără de asemenea printre victime, potrivit unei surse apropiate de anchetă.
Focul a izbucnit la parterul clădirii, după care s-a răspândit pe casa scărilor. Peste 100 de pompieri au fost mobilizați pentru a lupta cu flăcările.
Ministrul de interne Bernard Cazeneuve, care s-a deplasat imediat la fața locului, a declarat că este „prea devreme pentru a stabili cauzele acestei drame”.
Incendiul ar putea fi unul provocat, a relatat postul de radio Europe 1 pe pagina sa de internet.