„Solicităm conducerii celor două Camere să lucrăm în această sesiune până când vom reuși să votăm această propunere legislativă, asta dacă parlamentarii puterii nu sunt de acord, așa cum am auzit, cu aceste taxe și impozite”, a anunțat luni Mihai Enache (AUR).
Sincronizarea AUR cu PSD nu este întâmplătoare. Social-democrații au acuzat pe 10 decembrie că taxa pe sere a fost „strecurată în lege, fără o consultare și fără un acord” și vor cere eliminarea ei în coaliție.
„Având în vedere că legea care conține această prevedere a trecut examenul de constituționalitate, Guvernul poate interveni printr-o ordonanță de urgență prin care să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia solariile și alte asemenea anexe gospodărești erau scutite de impozit”, se arată în comunicatul PSD, potrivit News.ro.
PSD a mai precizat că „astfel de impozite, care au un impact cu totul marginal asupra veniturilor statului, nu fac decât să-i nemulţumească pe români, fără a rezolva problema de fond a dezechilibrului bugetar”.
Nu este singura aliniere a AUR cu PSD. Tot luni, Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a anunțat că social-democrații vor vota moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu.
Asta ii doare pe trotinetistii de la cotidianul, ca psd si AUR blocheaza impreuna proiecte de lege imbecile. Dar stati linistiti la locurile voastre, cat psd-ul e condus de tradatori nu se va intampla asta. Psd-ul nu mai e un partid sustinut de romanii care stiu ce se intampla in tara.