A curs și sânge în timpul răscoalei lui Prigojin

Cel puţin 13 militari ruşi au fost ucişi în operaţiunile desfăşurate de armata rusă împotriva rebeliunii grupării de mercenari Wagner, potrivit unor bloggeri militari ruşi citaţi duminică de DPA.

Numărul militarilor ruşi ucişi ar putea fi chiar mai mare de 20, cred aceiaşi bloggeri, care precizează că şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova. Autorităţile ruse nu au confirmat deocamdată vreun bilanţ al victimelor.

Printre elicopterele doborâte se numără trei aparate MI-8, folosite în operaţiuni de război electronic şi care oricum erau puţine pe frontul din Ucraina, notează popularul blog militar rus Rybar.

Conform aceleiaşi surse, un avion de transport Il-18 al armatei ruse şi care avea la bord un post de comandă de asemenea s-a prăbuşit, toţi militarii din avion pierzându-şi viaţa.

 

În timpul răzmeriței, au fost lupte între armata rusă și Wagner în regiunea Voronej.

Şeful mercenarilor ruşi răzvrătiţi Evgheni Prigojin a declarat sâmbătă că a ordonat luptătorilor săi, care au avansat spre Moscova, să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, transmite Reuters.

Dându-ne seama de toată responsabilitatea pentru faptul că sângele rusesc va fi vărsat pe una dintre laturi, ne desfășurăm coloanele și plecăm în direcția opusă taberelor de câmp conform planului”, a spus el citat de agentia de presa rusa TASS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Russia e in genunchi fiindcă armata este in genunchi! Naziștii jubileaza și au prins curaj! Radu Tudor prostează cu hastag in fata! Succesuri globaliști naziști!

  2. „O baba sta in mijlocul Pietei Rosii din Moscova si zbiara cit o tin bojocii : „Menstruatie ! Menstruatie !” Un paznic de la Kremlin se apropie si o intreaba : „Ce ai, mamaie, de ce tipi asa ? Si dupa aia, de ce strigi „Menstruatie” ? Poate ca mai curind, tinind seama de evenimente, vrei sa strigi „Revolutie !” ?” Baba raspunde : „Orice, baiete ! Menstruatie, revolutie … numai singe sa curga !”

  3. Vai,ce ingrozitor, cat sunt de impresionata !Cum ii invata sf Putin :aveti-va ca fratii si bateti-va ca chiorii

  4. Indiferent cine va veni la putere la Moscova, Prigojin și armata lui de mercenari vor fi lichidati. Inclusiv pe generalii trădători de neam și țară! Este o rușine prea mare pentru Maica Russie sa fie dezonorată in acest hal. Îmi vine aminte faptul când Putin a eliminat teroriștii care au luat ostatici niste copii. I-a lichidat pe toți, și pe teroriști și pe elevi! Succesuri guys!

  5. Cel mai mult și mai tare mă deranjează posturile tv de toate culorile! De ce? După ora 00.00 dai cu tunul prin posturile tv și nu găsești o prompterista sa ne comunice în timp real ce lovituri de stat se mai dau prin lume. Așa s-a întâmplat și cu Geoană când s-a culcat seara prezident și s-a trezit dimineața vice la NATO din cauza dec”erata”! Jigodii private pe toate drumurile! Privatii trebuie lichidați,vezi cazul Prigojin! Cine dracu sa mai aibă încredere în hoții privați?

  6. Una peste alta s-au facut de ris dar asta cu ajutorul Televiziunilor ce nu ne-au prezentat realitatea .Tirziu ni s-a spus cum ca wagnerstii sunt doar 5000 de „capete” plecati sa cucereasca Moscova si sa il inlature pe Putin asta fara prezenta sefului lor Prigojin ce zacea la peste 40 de metri adincime in vreun buncar de neatins .O minciuna gogonata ce se dorea impartita intre Soigu si Prigojin cu ajutorul lui Putin care de incruntat ce era aproape ca il podinea risul pe la TV . Televiziunile ce au profitat mediatic ar trebui penalizate .Au tinut ,mincinos, o tara intreaga ca pe ghimpi „cu sufletul la gura” .Teoriile conspirationiste vor bucura si vor scadea glicemia multor rusofili .Culmea idioteniei Lukasenko rezolva treaba si Prigojin pleca in vacanta in Belarus .Ne aflam in plin „science fiction”acolo unde bravii luptatori sovietici distrug doar casele sarmanilor cetateni ai UcraineiIaca un Prigojin ce zice ca nu a vrut sa vada singe si de ce nu poate Putin va zice curind la fel . Momentul devine de referinta . Intreg mapamondul ,mintit la TV ,va inchide televizoarele atunci cind rusii vor da comunicate .Nu ii va mai crede nimeni indiferent de ceea ce vor zice .Mutrele „ timpe” ale unor prezentatori TV ce au fost nevoiti sa ne zica cum se intorce Prigojin victorios aflat la sute de km distanta de Putin ne-au umplut inimile de bucurie .Stirile au devenit gogosi de presa . Acum este vremea sa se nasca o lege europeana ce controleaza astfel de „timpenii” mediatice ce numai pot fi parte a vietii noasre cotidiene .Pina si miniciuna are rostul ei dar in cazul de fata s-a intrecut masura .Gurile cascate ale prezentatorilor de pe la Tv si ale unor formatori de opinie, toti de mai mare risul, ne-au aratat intregul atunci cind au fost nevoiti sa ne spuna adevarul (daca ei chiar au crezut minciuna este impardonabil).O serie intrega de comentatori au inghitit si ei galusca si si-au dat cu presupusul . Invitatii vor deveni parte a glumelor de tot felul .

  7. Vouă ăstora de la „Cotidianul” numai unul ca popa Teudosu de constanta vă poate veni de hac

  8. Oricum, Soigu și Gherasimov vor fi puși mai întâi la dispoziția lui Putin și apoi lichidați! Nici nu știți ce pierdeți! Cum adicătelea ditamai armata trădătoare nu a putut lichida un grup de 5.000 de anrhisti? Problema este mai adâncă decât fundul oceanului unde zace Titanicul!

  9. @Tacticianu
    Foarte buna observatia!
    Cu aceasta „revolta terminata”, incepe si curatenia in armata rusa?
    Chiar au tras asupra wagneritilor de s-au revoltat.
    A fost o reactie normala, orice trupe private din lume ar fi facut asa daca erau ucisi cu artileria.
    Vor fi descoperiti tradatorii din armata rusa?
    Au murit cateva zeci, daca nu sute, de rusi : piloti, trupe speznatz dintr-un AN26 doborat de wagneriti …
    Dupa cum ati observat, Putin in discursul respectiv a spus tradator, nu „tradatorul Prigojin”, asa ca e clar, au probleme cu conducerea armatei…

  10. Cel mai neplacut a fost bataia de joc al mediilor romanesti ,care au latrat toata ziua de ieri numai minciuni si floricele presarate de ei, atit la stirile TV ,cit in toate articolele de doi lei scrise in ziare.Populatia a fost ca de obicei dezinformata si derutata de tot ce latrau mincinosii astia din presa si televiziune.

  11. Pe Internet circula filmulete cu deplasarea a 80 avioane Mirage din Franta si mii de vechicule NATO in Polonia in ultimele 24 de ore. Se asteapta ordinul ca acestea sa intre in Ucraina. Daca filmuletele spun adevarul inseamna ca NATO intra direct in razboi contra rusilor.

  12. „… potrivit publicației ruse Readovka și unor canale de Telegram…”
    Când informațiile vin doar de la ei, nu poți pune nicio baza.
    Dacă au fost și victime, e chiar mai rău pentru Putin.
    Ambii au pierdut. Puțin a arătat cât de slab este și ce concesii face pentru a păstra puterea, iar Prigojin i-a lăsat” în drum” pe Wagneri.
    Și armata a pierdut, ajungând sa fie a doua cea mai puternica armata din Rusia.
    Trolii rusi vor găsi argumente ca toți au ieșit mult mai puternici dupa aceste evenimente.

  13. Distrugerea organizatiei Wagner reduce la zero posibilitatile lui putinica de a se amesteca in tarile aflate in haos din Africa, Orientul apropiat etc. Nu e un lucru rau..

  14. potrivit unor bloggeri militari…:))) Blogul să facă bani trebuie să facă vizite … dacă un blog spune că e liniște… și pace in Russia că Raifaisen Bank lucrează in program normal de lucru , că Auchean-ul și Dechatlon sunt deschise iar angajații Renault sunt cu salariile la zi ,iar MC Donald este același doar că este redenumit cu caractere chirilice ….nu interesează pe nimeni nu fac vizite(adică bani) asemenea blogurilor sunt și site-urile de știri care în lipsa știri caută pe internet știri nu le verifică NIMENI …. analfabetismul funcțional incepe in presă idioții din prima linie …

  15. Povesti de adormit copii ,in toata manevra grupului Wagner, nu sa tras nici macar un foc de arma .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.