Argentina, a doua semifinalistă de la Campionatul Mondial

Argentina s-a impus meritat într-unul dintre cele mai dramatice meciuri de la Cupa Mondială 2022, în care a avut 2-0, a fost egalată, dar a luptat până la capăt

De (R.C.)
Argentina, a doua semifinalistă de la Campionatul Mondial

Argentina s-a impus meritat într-unul dintre cele mai dramatice meciuri de la Cupa Mondială 2022, în care a avut 2-0, a fost egalată, dar a luptat până la capăt

UPDATE
Louis van Gaal a confirmat că va părăsi postul de selecţioner al Olandei, după eşecul suferit de echipa sa în faţa Argentinei.

Referindu-se la jocul cu Argentina, Van Gaal a precizat: „Le-am cerut jucătorilor mei să se pregătească pentru penalty-uri la cluburile lor, iar ei au făcut acest lucru. A fost o performanţă fantastică să putem revenit de la 0-2 la 2-2, dar faptul că am pierdut la loviturile de departajare este dureros. Nu cred că am ce să-mi reproşez, am pregătit totul, ia jucătorii mei s-au luptat până la capăt şi au dat totul. La loviturile de departajare, am ratat primele două penalty-uri, iar asta a pus presiune pe ceilalţi executanţi. Rămâne o loterie şi, spre norocul lor, argentinienii au câştigat”.

„Sunt foarte mândru. Am adus o mulţime de jucători tineri, pentru ca ei să înveţe. Am format un grup şi când privesc în urmă, văd ceva foarte pozitiv. Nu am sentimentul că am fost învinşi în această seară, pentru că am pierdut la loviturile de departajare”, a adăugat tehnicianul batav.

UPDATE
Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, a salutat calificarea în semifinalele Cupei Mondiale 2022, dar consideră că echipa sa „nu merita” să ajungă la loviturile de departajare.

”A fost un meci foarte dificil. Olandezii au făcut meciul foarte straniu. Dar asta face din fotbal un sport atât de frumos, când crezi că totul este jucat, nimic nu este jucat. Această echipă a Argentinei are voinţă, tinereţe, mândrie, tot ce este esenţial pentru a nu renunţa niciodată. Despre arbitru nu voi spune nimic. Îl cunosc, am o relaţie bună cu el, să lăsăm aşa lucrurile. Obiectivul este să mergem până la capăt. Acum că dansăm, vrem să continuăm să dansăm. Va fi un meci grozav împotriva Croaţiei şi dorim să fim la înălţime”, a declarat Scaloni.

Știrea inițială

Argentina s-a impus meritat într-unul dintre cele mai dramatice meciuri de la Cupa Mondială 2022, în care a avut 2-0, a fost egalată, dar a luptat până la capăt şi tenacitatea i-a fost răsplătită de portarul Emiliano Martinez, care a apărat două lovituri de la 11 metri.

Echipa Albiceleste a condus prin golurile înscrise de Nahuel Molina (35) şi Lionel Messi (73 – penalty), dar ”portocala mecanică” nu a renunţat la luptă şi a smuls egalarea prin ”dubla” lui Wout Weghorst (83, 90+11)

Deşi a avut o posesie superioară, echipa antrenată de Louis van Gaal nu a creat pericol timp de 80 de minute, cele două goluri fiind şi singurele şuturi pe poartă ale batavilor.

Argentina a încercat să construiască şi a avut prima oportunitate prin Messi (22), dar şutul său de la circa 20 de metri a trecut peste poartă. Olanda a răspuns printr-un şut imprecis al lui Bergwijn (24).

De Paul (33) a tras slab de la 18 metri, iar Noppert nu a avut probleme.

În min. 35, Messi a avut o acţiune de personală, încheiată cu o pasă genială în careu pentru Molina, printre Ake şi van Dijk, iar fundaşul lateral dreapta a marcat pe lângă portar. Pentru Molina a fost primul gol la naţională în 25 de selecţii. Messi a ajuns la 7 assist-uri la Cupa Mondială (dintre care cinci numai în meciurile eliminatorii).

Messi a mai avut o oportunitate înainte de pauză, însă şutul său cu dreptul din întoarcere nu i-a dat emoţii lui Noppert (40).

După pauză, campioana Americii de Sud a continuat să fie echipa mai periculoasă, dar Messi a trimis razant cu transversala din lovitură liberă de la 20 de metri (63).

Argentina şi-a dublat avantajul în min. 73, când Messi a transformat impecabil penalty-ul acordat pentru un fault al lui Dumfries asupra lui Acuna. Messi a ajuns astfel la 95 de goluri la echipa naţională, în 170 de selecţii. A fost, totodată, golul cu numărul 2.700 din istoria Cupei Mondiale.

Finalul a fost unul foarte tensionat, la care a contribuit şi un suporter argentinian care a pătruns pe teren (min. 75).

Olandezii au renunţat la orice precauţii şi au aruncat în atac toate forţele, iar acest lucru a dat rezultate. Uriaşul Weghorst (83) a marcat cu capul la centrarea lui Berghuis. Apoi, Berghuis (85) a şutat violent, însă mingea a fost deviată de Tagliafico în plasa laterală.

După un fault nenecesar comis de Pezzella în marginea careului, când mai erau puţine secunde din minutele adiţionale, echipa Oranje a restabilit egalitatea: Koopmeiners a executat cu schemă lovitura liberă, i-a pasat în careu lui Weghorst, iar acesta a înscris pe lângă portar (90+11), spre stupefacţia numeroşilor fani argentinieni.

Argentina a trecut peste momentele dificile şi a dominat prelungirile, aceasta fiind pentru a zecea oară când echipa Albiceleste joacă extra-time la Cupa Mondială (Germania şi Italia au făcut-o de 11 ori – record).

Otamendi nu a ajuns la mingea centrată de Messi în careu (104), Messi a tras peste poartă (110), Lautaro Martinez l-a luat la ţintă pe van Dijk (114), şutul lui Fernandez (115) a fost deviat puţin peste transversală, Pezzella a trimis cu capul peste poartă (116), Noppert a salvat la şutul lui Lautaro din marginea careului (119), şutul lui Messi a fost deviat în corner (120), Noppert a deturnat peste poartă cornerul cu efect bătut de Di Maria (120), iar la ultima fază, Enzo Fernandez a şutat în bară din marginea careului (120+1).

La loviturile de departajare Emiliano Martinez a apărat primele două şuturi, trimise de Virgil van Dijk şi Steven Berghuis, Messi, Leandro Paredes şi Gonzalo Montiel au înscris pentru sud-americani, Teun Koopmeiners şi Wout Weghorst au transformat pentru batavi, iar tensiunea a crescut după ce Enzo Fernandez a trimis pe lângă poartă, iar Luuk De Jong a marcat, restabilind egalitatea. Lautaro Martinez a marcat şi a dus Argentina în a cincea sa semifinală de Cupă Mondială, după cele din 1930, 1986, 1990 şi 2014 (în 1978, când a cucerit titlul, s-a calificat direct în finală din faza a doua a grupelor).

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. @Armand 11:59 – Ar fi o idee si urmatoarea: in caz de egalitate dupa timp regulamentar si prelungiri, sa se formeze o echipa din jucatorii ambelor oponente, 5 dintr-una si 5 dintr-alta, cu portarul tras la sorti. Si acea echipa, sa spunem Frangentina sau Crortugalia, sa mearga mai departe. Ce zici.

  2. Eu sint argentinian, dar cred ca cistigul prin penalti nu este niciun merit. Efectiv , biofizicienii au demostrat ca viteza cu care futbolistul trage mingea penaltiului e mai mare decit viteza cu care impulsul nervos e procezat de creierul. Prin urmare, ” arquerul”, aparatorul, nu vede realmente mingia, ci se arunca la dreapta sau la stinga la intimplare. Prin urmare, s- ar putea defini resultatul jucind la zaruri ca ar fi acelasi lucru. Solutia ar fi sa se traga de mai departe, sau sa se joace timpuri suplimentare pina la epuizarea.

  3. De mirare că echipe ce nu le au cu diversitatea au ajuns atît de sus. Chiar Argentina este urecheată de Washinghton Post, vezi jos, că nu are jucători negri-n echipă.
    Părerea mea:
    Croația nu joacă frumos. Dar fotbalul e pe goluri.
    Brazilia are echipă bunicică dar felul de-a se purta al multora dintre jucători este scărbos. Cu Neymar, ce-i talentat dar n-are minte, în frunte.
    „Perspective: As fans keep up with Argentina’s success in this year’s World Cup, a familiar question arises: Why doesn’t the team have more Black players? Argentina is far more diverse than many realize — but the myth that it’s a White nation has persisted.”
    Mai bine Argentina decît diversa Olanda.
    A se băga de seamă că toate golurile Olandei au fost date de olandezi-olandezi.

  4. Probabil ca Argentina se bucura ca a scapat de rivala sa de traditie Brazlia, al carei joc nu i-a convenit niciodata. Dar Croatia este o nuca tare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.