Cu Mercur retrograd în Berbec, între 30 martie şi 23 aprilie, este posibil să vrem să schimbăm capitole importante din viaţa noastră.
Astrele ne stimulează să stabilim o nouă traiectorie în viaţă şi este posibil ca scopurile pe care ni le propunem să se schimbe dramatic.
Acest interval este prielnic şi introspecţiilor, care ne vor ajuta să cuprindem adevărul din propriile inimi.
După data de 23 aprilie, este posibil să descoperim că altele sunt nevoile personale, unele cu totul şi cu totul noi, scrie horoscoptv.ro. Relaţiile personale sunt şi ele supuse unui test, scopul fiind acela de a determina în ce măsură acestea mai corespund adevăratelor noastre interese.
Mercur retrograd ne obligă să înfruntăm adevărul, să nu ne mai ascundem, să tratăm problemele cu toată seriozitatea. Vor începe noi negocieri, iar unele relaţii se vor rupe.
Dacă în urma acestor noi fundamente, pe care ne vom sprijini existenţa, fiind mai conectaţi la noi înşine, ne vom da seama că nu ne mai mai simţim bine într-o instituţie ori lângă anumite persoane, va trebui să găsim curajul de a merge mai departe.
Este bine să nu luăm decizii în acest interval, perioada fiind una care presupune extrem de mult curaj, onestitate, dar şi dorinţa de a trăi la un nivel superior.