Doliu în fotbalul românesc. Vasile Ardeleanu, fostul fundaș central al Bacăului, a murit joi dimineață. Avea 50 de ani.
„Veste tristă astăzi pentru toți iubitorii fotbalului și implicit ai echipei fanion a Bacăului.
Fostul fotbalist al FCM-ului, Vasile Ardeleanu, a fost găsit fără suflare în locuința sa. Încă nu se știe cauza morții.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Mutule!”, a transmis pe pagina de Facebook Muzeul FCM Bacău.
Ardeleanu a intrat definitiv în istoria fotbalului nostru după ce Marius Lăcătuș i-a rupt piciorul în 1999, în timpul meciului dintre Steaua și FCM Bacău.
Accidentul avea să-i stopeze cariera fotbalistică jucătorului băcăuan.
Steaua Classics prezintă acum declarațiile lui Lăcătuș despre nefericitul incident de atunci,
„Am încercat prin toate mijloacele să-l ajut, i-am trimis bani, i-am aranjat sa facă recuperarea la București, îi plăteam eu cazare, masa, tot. Numai ca el n-a mai fost de gasit. Am luat legatura cu conducerea de atunci a clubului si ii trimiteam sume importante de bani prin cei de la club. Nu vreau sa le dau numele acum. Cred ca nici n-au ajuns banii la Ardeleanu. Nici nu avea el contractul cati bani i-am dat eu.”, a spus Lăcătuș.
„De ce nu au ajuns banii trimiși de Lăcătuș la Ardeleanu? De ce acesta nu a acceptat ajutorul lui Marius și nu a mers la București pentru a își face recuperarea? Probabil sunt întrebări la care nu vom primi un răspuns niciodată, însă lumea trebuie să știe povestea întreagă din urma acelui accident groaznic”, mai spun cei de la Steaua Classics.
Ha, ha! Lăcătuș o fo’ fotbalist adivarat, cu atitudine, nu tiripliș c-aieștia dân zâua di az’! Aghia mai târzâu o apărut ș’ C.R. cari-o avut ce-nvăța di la Marius al nost’. Pacat că nu ș-o ales victima potrihită. Unu, doi, ba chiar trâi “smardoi” dân campionatile occidentale ar hi vinit ca o mănușă…
Lăcatus din Ferentari. Are măcar bunul simt să cumpere o coroană, știm că nu are bani să-i plarească înmormântare, el l-a distrus, comparație indigo cu un criminal…. Ar fi un gest frumos care nu-l caracterizează.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Ha, ha! Lăcătuș o fo’ fotbalist adivarat, cu atitudine, nu tiripliș c-aieștia dân zâua di az’! Aghia mai târzâu o apărut ș’ C.R. cari-o avut ce-nvăța di la Marius al nost’. Pacat că nu ș-o ales victima potrihită. Unu, doi, ba chiar trâi “smardoi” dân campionatile occidentale ar hi vinit ca o mănușă…
Lăcatus din Ferentari. Are măcar bunul simt să cumpere o coroană, știm că nu are bani să-i plarească înmormântare, el l-a distrus, comparație indigo cu un criminal…. Ar fi un gest frumos care nu-l caracterizează.
la schimb trebuia sa-i sparga fatza.
condoleante