A murit unul dintre cei mai controversați medici români

Medicul Naum Ciomu, care, în 2004, a secţionat penisul unui bărbat în timpul unei operaţii, a murit. Anunţul a fost făcut, luni, de clinica în cadrul căreia acorda consultaţii. 

”Începem săptămâna cu o veste trista: Domnul doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au anunţat, luni, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii Ghencea Medical Center.

Reprezentanţii clinicii în care medicul acorda consultaţii au apreciat că acesta ”a fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experienţă şi memorie monumentală, un coleg minunat”.

”A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg şi mentor. Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, au mai transmis reprezentanţii centrului medical.

În 2004, medicul Naum Ciomu a secţionat din greşeală penisul unui bărbat, în timpul unei operaţii. Ulterior, medicul nu a mai putut opera, însă a continuat să acorde consultaţii şi să predea la Universitatea de Medicină din Bucureşti.

Naum Ciomu a terminat Facultatea de Medicină Generală IMF Bucureşti în 1973 şi era doctor în ştiinţe medicale din 1996.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Coimu? Asta care taie scula barbatilor la operatii? A plecat cu cadoul pe care si l-a dorit „scula taiata”. Sa nu il blagoslovesc mai mult.

  2. Felcerii Criminali l-au Primit cu Bratele Deschise.
    In Iad e Sarbatoare Nationala.
    Sint Asteptati cu multa Nerabdare Raed Arafat si Octavian Jumara in Fruntea Turmelor de Vraci Medievali in Solda Covid 19.

  3. După nume oare o fi evreu? Evreii sunt acuzați de Deicid și crime asupra supușilor care nu sunt oameni/ evrei!

  4. Pacat Romania avea nevoie de acest om, cu ajutorul lui puteam steriliza toti barbatii care se identifica ca romani

    • Aha,care va sa zica sti ca Ruman/Roman inseamna iobag, serv.Care nu crede sa se uite in dex on line.Roman nu este un apelativ etnic ,ci un statut social de sclav, subiect al Corporatiei Romania.Mai corect e valahi sau volohi, cum isi zic valahii din Ukraina si in Balcani .

  5. Mint ca suinele. Nu l-a sectionat din greseala, ci de draci ptr ca se enervase de nu mai stiu ce.

  6. De ce nu se impune o limita de varsta la pus mana pe bisturiu ? Medicii stiu cel mai bine ce-i ala black-out si ce consecinte are la chirurgie ! Nu toti oamenii stiu sa se opreasca la timp, mai ales aia frustrati in timpul vietii si care cred ca a sosit timpul revansei. Valabil si in politica si la condusul auto !

  7. Numai obsedați sexuali de dreapta! Omul ăsta a murit de inimă rea.

  8. Si daca, in rezidentiat era fiul unui MARE: mare necunoscut /bancher/magistrat/expert/ministru/reprezentant/manager/ambasador/general/poortaaaaaaar ? Si daca, acel rezident a gresit in fixarea campului operator? Si daca TI-AI ASUMAT, in virtutea juramantului ce l-ai depus, gresala tanarului rezident, timp de 18 ani? Se numeste ca ai executat cea mai grea pedeapsa? Pentru ca NUUUUUUUUUU ai invinovatit un tanar ucenic? Dupa ce te-ai asigurat ca nu greseste, fiind incredintat ca stie ? Intreaba cineva, responsabilii in pregatirea pilotilor/astronautilor/controlorilor de trafic aerian/rutier de caderea avioanelor/ navetelor spatiale/accidentelor rutiere? De prabusirea ansamblelor arhitecturale? De fisurarea /neintretinerea centralelor nucleare/ a barajelor/autostrazilor/semafoarelor? De arederile deseurilor pericoloase in weekend, cand nu exista supreveghere? De deversarea in canalizarea oraselor, a diverselor toxine? De invazia numeroaselor insecte ce nu au mai fost intalnite in livezi? Cui ii pasa de arma biologica numita melcul cu un singur ochi? Ce bestie sa fii, sa invinovatesti ucenicul? Dumnezeu sa-l odineasca, Doctorul a crezut asta, fiind sigur ca, invatandu-l, nu se poate intampla nimic rau( chirurgia inseamna sa pregatesti ucenici, care sa duca mai departe). Ce bestie sa fii, sa invinovatesti o natiune? Ce bestie sa fii, sa invinovatesti un popor? Ce bestie sa fii sa iti doresti extirparea/executia chiar si a unui om? „Sa arunce piatra cel fara de pacat!” Ramane doar tacerea bunului simt.

  9. @nicu cohen (sau ma rog, pe acolo)
    Mai zit de aici, macabeu ratatat.
    Pt tine s ar cere un dr Chomsky care, umblandu ti in tartacuta, sa taie din poftia aia care ti tine loc de creier cam de 2 lei, cat pt un antreu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.