A treia zi de grevă generală în învățământ

Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri, zi în care reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat marţi, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

„Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a precizat Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsură să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”.

„Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor.

Pe de altă parte, reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

3 Comentarii

  1. Reiau. Azi, buna parte dintre liderii sindicali, au început sa studieze Legea Educației. Sunt extaziați. Nu au avut și nu au nimic de modificat. Poate doar caracterele. Pentru aceasta i-au mulțumit navetistului, promitandu-i ca vor inceta greva când dorește domnia sa. Deocamdată domnia da nu dorește. Tot azi li s-a adus la cunostinta ca un grup de muncitori,dotați cu picamere, doresc sa spargă greva. Ce greșeală, au exclamat în cor, după care corul a luat drumul televiziunilor unde, momentan susțin un concert de bocete din zona subcarpatica și cea de podiș.
    PS. Cică după ora 21, s-au suspendat si meditațiile. Aici se practică doar greva nocturna. E buna și aceasta, fiindcă erau unii care lucrau si-n schimbul trei. Operațiunea școală dupa greva se desfășoară cu succes între orele 12 și 17. Sunt mici, dar nesemnificative absente din partea elevilor care au plecat cu părinții în excursii. Nu-i nimic. Totul se recuperează.
    Unele scolii nu au întrat în greva. Ar fi întrat, dar nu aveau cu ce. Altele sunt în greva parțială, urmând ca examenul final sa-l dea în iunie. Copii sunt fericiți. Citesc roman după roman și povestioare după povesti. Unii fac sport, alții joaca șah și majoritatea fac munca voluntara alături de ecologisti. Ieri, de exemplu, în zona noastră s-a curățat albia de pâine a unei vecine. Se intenționează și curățarea albiei raului proaspăt secat din cauza schimbărilor climatice care, deocamdată si-au luat o mica vacanta și au plecat în căutarea unor noi ideoligi, mult mai devotați cauzei și mult mai bine documentați după urechea dreapta a Thundei. Dascalii se gândeșt ca o sa li se taie din salariu. Unii susțin ca ar fi o varianta cu un concediu medical și unul medisol. E bine, oricum. Se mai spun și bancuri seci, dar numai acolo unde merge Băsescu in vizita. Unde merge Jhoannys se spun bancuri înalte, fără cap, cu genunchi la vedere și cu fuste din anii 60. E bine.

  2. Somnul rațiunii nu mai vrea sa nasca. A intrat și el în greva sau, Doamne ferește, o fi aderat la miscarea progresista Po TV avort. Aflam de la tembelizor ca unii părinți sunt disperați sa-si caute bone. In invatamantul online s-a facut școală serioasa, afirma alții. Școală cu masca în fata calculatoarelor să vad Ha ha Arafat ca se iau masuri serioase de protecție pentru ecran. Atunci liderii sindicali nu erau preocupat de calitatea actului educational. Avea alte preocupări. Spre exemplu Nistor indemna ca cei care nu se vaccinează sa nu mai aiva dreptul de practică. Acum toți sunt preocupați. Toți plâng. Majoritatea de foame și de sete de adevăr, responsabilitate, corectitudine, competenta și justiție sociala. Despre neomaxismul corectitudinii politice, introdus in scoli, nu se sufla o vorba. Nu au permisiunea verzei roșii fără cotor, obținută în urma unei operații de schimbare de sex și nici a Licuriciului transsexual. Afara e frumos. Pare ca vremea nu e imoresionata de noi și de preocupările noastre. Pare, dar oricând, dacă privești la tembelizor, se poate naște o furtuna din cauza răcirii cu incalzire de apartament. O zi buna tuturor. Și nu uitați. O greva oricât ar fi de intunecata poate avea un răsărit luminos. Pardon. Apus, fiindcă altfel o sa fiu acuzat de putinism și chiar nu-mi doresc și astăzi o asemenea caracterizare.

  3. Mai profesorilor care nu știți teorema lui Pitagora și îl mâncați pe „pi” din aria cercului, la sapa! Puneți mâna pe carte panaramelor su nu mai scoateți „filozofi”/ sparanghelisti! Huuo jigodiilor liberale!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.