
O răscruce în prostirea noastră programatică a apărut în 2016, cînd un personaj mai puțin cunoscut în politica românească și în educația națională a rămas nepăsător la un memoriu semnat de sute de intelectuali de prestigiu, între care și conducătorii Academiei Române. Nu știu ce hram a purtat un inginer electronist ajuns ministrul Educației. Mă refer la legăturile sale cu istoria și literele, cu științele umaniste și cu sentimentul de patriotism. Legăturile inginerului electronist cu istoria Românei și cu educația îmi scapă. Poate că a fost în situația similară unui programator pus să asiste la o naștere de tripleți. Probabil că Adrian Curaj a socotit limba latină un fel de buton sau un circuit care poate fi evitat sau la care se poate renunța. Vom vedea ce se va alege de Adrian Curaj și dacă va avea un loc în istorie. Sigur va fi ministrul care, după ce valurile acestea tulburi se vor liniști, va fi trecut responsabil de scoaterea limbii latine din programa școlară. Sigur, Adrian Curaj nu s-a trezit noaptea și a scris pe o hîrtie visul cu scoaterea limbii latine. Un colectiv de cercetători și români făcuți parcă din programele de calculator, a meditat, a cumpănit și a formulat propunerea cu renunțarea la limba latină. Nu vreau să le dau numele. Dacă aș face-o, i-aș expune oprobiului public. S-ar putea trezi înjurați sau fluierați sau tratați cine știe cum. Compatrioții noștri sunt imprevizibili. Cînd te aștepți să se ridice, se lasă copleșiți de lene și nepăsare, iar cînd ar trebui să cadă pe gînduri sau să viseze ei, pun mîna pe par. Pe numele ministrului din fantomaticul guvern Cioloș în 2016 apasă, însă, refuzul de a răspunde intelectualilor români și unei mișcări importante declanșate pentru menținerea limbii latine în programa școlară.
Ce fel de absolvenți de liceu vom avea? Unii care cred că trebui să dăm jos statuile lui Decebal și Mihai Viteazul, ale lui Ștefan cel Mare și Avram Iancu și să începem ziua națională îngenunchind cu pumnul ridicat în apărarea demnității romilor rămași analfabeți? Care va fi nivelul cultural și intelectual al celor tineri? Să știe Call of duty și alte zece jocuri pe calculator, douăzeci de melodii hip-hop sau mixaje de muzică electronică, iar educația lor estetică să se reducă la o pereche de jeanși rupți în cur și la genunchi și la trei tatuaje vulgare pe umeri, pe brațe și pe coapse! Iar elitele românești să susțină numai originile noastre neanderthaliene. Iar profesorii să scrie „miau“ ca pisica și să vorbească numai ca Vela și ca Ion Ștefan-Grindă sau ca Mitică Dragomir.
Oameni buni! Renunțarea la limba latină este ca o ignorare a unei părți din biografia fiecăruia, ca o ștergere a copilăriei, ca un salt direct în primitivismul lumii moderne. Părăsim și fondul principal de cuvinte al părinților și strămoșilor noștri, și gramatica, ne considerăm moderni cu prescurtările și behăiturile electronice, și cu renunțarea conștientă și programatică la identitate, la disciplina în gîndire, la apartenența romanică. Fără o întîlnire cu limba latină, ne plasăm în lumea tractoriștilor europeni, a șoferilor americani și a vînătorilor africani și suntem gata să schimbăm locul, continentul și profesiile după cum schimbă oile strunga și măgarii turma. Adică, să ne integrăm unui modernism cretin, renunțînd la istorie, la cultura care se reazemă pe limba română, renunțînd la farmecul diacriticelor și la poezia etnografică a ținuturilor românești.
Tristă și îngustă politică educațională! Parcă ar urmări deznaționalizarea tinerei generații, parcă am fi doar niște caricaturi ale urmașilor Romei, nu niște europeni capabili să apere, prin limba romană, identitatea bătrînului continent.
Dacă un dobitoc fanatic, vorbitor de limbi neaglutinate, ar fi pus la cale o asemenea dezmoștenire intelectuală a tinerilor români, ne-am fi revoltat și am fi socotit asta un atac la adresa ființei românești. Așa, niște prețioși de-ai noștri, sfertodocți cu diplome sonore, au pus la cale tot ce urmăresc și dușmanii României. Adică ștergerea latinității noastre din mințile celor care locuiesc aceste pămînturi!
„Cetățean român de mai mare rușinea” ar putea fi doar o sintagmă de trecut în dreptul numelui celor care au decis această măsură anti-românească!
În 1534, Tranquillo Andronico notează că „Valachi nunc se Romanos vocant” („Valahi acuma se numesc români”). Noi ne-am dat dracului ! Ni se pare că este suficient dacă putem bombăni „We are romanians!“ Suntem culți și la gară, și pe stradă și la bibliotecă ne este suficient să ne tragem de curea cu oricine.
Post scriptum: Cine este Adrian Curaj?
„Adrian Curaj (n. 14 octombrie 1958, București, România) este un inginer electronist, care a îndeplinit funcția de ministru al educației în guvernul Cioloș (17 noiembrie 2015 – 5 iulie 2016).[1]
A absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din București (1983) și deține un doctorat în Sisteme Automate, la aceeași universitate (1998).
A absolvit un Master în Administrarea Afacerilor, la Institutul de Administrare a Afacerilor din București (ASEBUSS), în parteneriat cu Universitatea Washington din Seattle (2003). De asemenea, a obținut un certificat în Administrarea Afacerilor – Global Management Program, la Institutul de Administrare a Afacerilor din București, în parteneriat cu Kennesaw State University (2003).[2]
Este profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București (din 1998), precum și Șeful Catedrei UNESCO pentru Politici în Știință și Inovare la Școala Națională de Studii Politice și Administrație Publică (SNSPA).[3]
Adrian Curaj este, din 2010, directorul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).[4]
Este coordonator sau expert/ consultant în proiecte de cercetare/dezvoltare, finanțate de Banca Mondială, UNESCO, UNIDO, ETF (European Training Foundation) și Comisia Europeană. De asemenea, este membru al unor asociații/ fundații/ structuri profesionale precum: Comitetul de Conducere al Comisiei Fulbright, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR)[5], Fundația Principesa Margareta a României (membru al Consiliului Director)[6], Asociația Română a Managerilor și Administratorilor de Cercetare, EUROSCIENCE – European Association of Researchers.[7]
Pentru rezultatele de excepție obținute în domeniul cercetării, pentru creșterea rolului și importanței cercetării românești pe plan internațional, în anul 2000, Adrian Curaj a fost decorat de către Președintele României cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Ofițer.[8] De asemenea, în 2009 și 2013, acesta a câștigat medalii de aur la Expoziția Internațională de Invenții de la Geneva, iar în 2014 a fost inclus de revista Foreign Policy Romania în Top 100 oameni care mișcă țara în direcții bune – pentru secțiunea „Inovare”.[9]
Adrian Curaj este unul dintre inițiatorii și susținătorii proiectului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) de la Măgurele, cel mai mare laser din lume[10], cu un impact major asupra domeniului CDI din România și Europa, asupra sistemului de educație, dar și a mediului economic și social din zona de sud a Bucureștiului.[11]
În anul 2016, Adrian Curaj a fost numit Înalt Reprezentant al Primului Ministru pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe știință, inovare și antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP.[12] (preluare Wikipedia, nu din Enciclopedia Britanica unde nu figurează)
@AcademiadinPiataRomana: Articolul pe care il citezi este destul de artagos, ceea ce nu se cadea, autoarea acestuia fiind mai mult o etnografa decit o lingvista, cu toata stima pentru domnia sa.
A spune ca limba romana provinde din traco-daca cu excluderea latinizarii, este pur si simplu aberant deoarece limba traco-dacilor nu este cunoscuta.
Efortul lui Nechit Vinereanu reconstituie doar o posibila forma stravechi indoeuropeana, fara certitudinea insa ca aceasta ar fi existat si in limba traco-dacilor, deoarece aceasta nu este cunoscuta. Nechit Vinereanu nu combate deci latinizarea.
Nici faptul ca latininizarea este o dogma academica comoda sau interesata politic nu e de sustinut, intrucit este acceptata de practic toata comunitatea stiintifica. Ca mai sint si rebeli, tine de diversitatea naturii umane. Sint unii care pot ‘demonstra’ ca pamintul este plat.
Puteti incerca si la adrian.curaj@comunicare.ro
Baiatul si-a scos email-ul nu vrea ca lumea sa vorbeasca cu el, Un retardat cu multe ifose dupa fatza, un alt cretin folositor al globalizarii..
https://www.linkedin.com/in/adrian-curaj-78975564/
Comentariile de mai sus ,unele dintre ele mai mult sau mai putin agresive fata de altele , arata destul de clar ca tema lansata ii incita sa-si spuna parerea.Xenopol , Parvan , Iorga , Giurescu si multi , multi alti istorici au spus ce au avut de spus , la vremea lor;Scoala Ardeleana a fost pe baricade. Totusi parca se face prea putin de catre oamenii de cultura actuali in promovarea istoriei nationale.Unii ,destul de vocali in ce exprima ,chiar parca ar fi dusmanii romanismului.Nu daau nume , dar se stie la cine ma refer.Imi amintesc cu nostalgie de G.Pruteanu cu emisiunea lui destinata limbii romane.Francezii au luat pozitie fata de invazia termenilor strainii limbii lor nationale.Noi, in schimb, avem inscriptii bilingve pe panouri rutiere ,numele unor gari din Ardeal, pe sediile primariilor si pe peretii altor institutii , pe langa denumirea romaneasca apare si denumirea maghiara.Chiar nu se poate ca LIMBA OFICIALA a ROMANIEI sa fie UNA SI NUMAI UNA :LIMBA ROMANA?Orban cu trupa lui de iredentisti voiajeaza dupa placul inimii prin HarCov si Mures si arunca petarde si prin vaile Bacaului.Suntem un sat fara caini? Ori cainii nostri sunt preocupati numai de voturi , de masluirea alegerilor , dupa cum prea multi sustin asa ceva.Pe trasee /obiective turistice , spre folosul turistilor straini , ar putea aparea placute cu texte explicative in limbile de circulatie internationala , insa in nici un caz schilodirea numelui localitatii gen „sălaina cenăl” al multiplului castigator de mandate.
@DAN. Se prea poate ca, la intrebarile pe care multi dintre dv. le-ati formulat, sa fi raspuns chiar imparatul Traian. Care, la plecarea, in fruntea armatei romane in Dacia, a fost intrebat daca nu se teme. Raspunsul pe care l-a dat, nu este preluat din legende sau ceva asemanator, este consmnat istoric:
-Nu ma tem. Merg in patria stramosilor mei!!!
Dintre toti adulatorii alogenilor bolsevico-nazisti care ne conduc doar „Corector” a fost capabil de un comentariu mai mult decat echilibrat, ceea ce demonstreaza ca e recuperabil spre deosebire de camaradul sau „Marele Urs” care se afla inca in hibernare! Dacii acopereau inaintea cuceririi romane o mare parte a teritoriilor actuale ale Romaniei, deasemenea in vest ajungeau pana la Mtii Tatra si in est pana la Nistru. Dacii din teritoriile necucerite de romani se numeau „daci liberi”! Romanizarea a fost un proces de cateva sute de ani desfasurat firesc, fara transhumante si cu respectarea atat a ierarhiilor,cat si a credintei dacice. Citirea istoriei in afara capacitatii sintetizarii presupune identificarea acelor conexiuni fara de care ramane o simpla lectura. Si mai presupune abordarea neutrala care impiedica ignorarea adevarurilor deranjante partizanilor unor interpretari apriorice! Voievodatele romanesti au avut statut de suzeranitate fata de turci, statut asigurat prin plata unui tribut!!! Teritoriile de la sudul Dunarii au fost in toata perioada respectiva PROVINCII
OTOMANE, ceea ce prin comparatie dau o cu atat mai mare valoare statutului secular de suzeranitate al voievodatelor…
„Cu biciul nici Atila cu oardele-i de schiți,
Nu poate frânge neamul nepieritoarei ginți!
Într-un pârdalnic tropot năvala lor sporește
Iar slavii vă-nconjoară ca marea într-un clește…
Și totuși limba voastră prin timp a străbătut,
E dulce cum e mierea și-mi place s-o ascult!
Prin ce miracol însă și cum a biruit,
Aevea limba voastră, pe drept rămâi uimit!
Din sacrul grai al gintei Italii n-au păstrat,
Nici Spania, nici Galii din cât le-a fost lăsat;
De un târziu aseamăn roman au la tulpină
Valaha-și are nimbul mirabil din Latină.”-Martin Opitz , ZLATNA (1622)
Cine preia tema lansata de dl Nistorescu? Imi pare rau, „andreesanu” nu este nume.
In afara rolului ei primordial in stiinte si cultura limba latina este reprezentativa in definirea originii multor popoare si din acest motiv pentru romani are o valoare dubla! Tocmai din acest motiv se intentioneaza scoaterea limbii latine din
programa scolara de catre conducerea ALOGEN/COMINTERNISTA a Romaniei, pentru „stergerea istoriei nationale”, cum genial a formulat Dl Nistorescu. Poate cu aceasta ocazie sustinatorii acestor ALOGENI vor intelege pe cine apara orbeste! Nu poate
fi o coincidenta acest act criminal in contextul european si mondial de diatrugere a NATIUNILOR prin amestecul raselor in mod fortat si nu in continuitatea milenara fireasca, de-a lungul a zeci de mii de ani! Disparitia statelor si NATIUNILOR e
un concept/precept marxist propovaduit de cel mai mare criminal al umanitatii, IDEOLOGUL GENOCIDULUI, Karl Marx, care aici
e divinizat de cei mai abjecti indivizi care se dau „romani”…Nu in ultimul rand limba latina este limba crestinismului catolic cu toate confesiunile sale, printre care si a Huidumei Natzi-onale Secu-ie care patroneaza guvernul alogenilor ce
vor disparitia limbii latine din constiinta romaneasca… Avem astfel dovada adevaratei credinte a Huidumei, bolsevismul cominternist, crucile pe care le face fiind fariseice…
DOMNULE „CINE ” !!!,cei care au comentat subiectul Limba Latina au avut ceva de spus si unii chiar si-au scris numele ,dta „CINE ” CE ?.
Presedintele Academiei a tras un senal de alarma ,CN a tras acum ,dar la MINISTERUL INVATAMANTULUI DOMNESTE TATA PEPSIGLAS !!,CAT TIMP PROSTIA ,IRESPONSABILITATEA ,INCOMPETENTA ,SI GASTILE VOR CONDUCE ROMANIA NIMIC NU SE VA INDREPTA !.
Despre ce ,,casio ciobanorum” latri tu acolo ca ar fi scris Dio Casius?!
La vremea lui nici nu se stia de cuvantul ,,cioban”, provenit din lb turca mult mai tarziu. La vremea lui Dio Casius nu se stia nici macar despe turci…..[Leo]
„dulapul…” si acolo consoana dublata shopping, clubbing… dar Academia va trebui sa ia act de romengleza in care nu vor mai exista reguli de ortografie si punctuatie ceeace va duce la exprimari ambigue cu lungi discutii tv in care se va dezbate ce a spus Shelly in conferinta de presa.
Ai priceput, Bine,. N-ai priceput, tot e bine,.rămâi român. Cred că totuși ești adult,. și să mai crezi in povești,.. treaba ta,. dar nu-i frumos,. Mai ales dacă vrei să ai o părere pertinentă,..
ptr. ursul din lacul balaton
cum bre nici un cuvintel ? dar cele 4 cuvinte ramase de la daci,care se termina in -zda, respectiv , gazda ,brazda , pi_____ si pu___ ce sunt ? nu amintiri de la daci ??
cat despre bietii daci, stii ce a zis cosbuc dupa ce regele ,satul de betiile lor,le a taiat viile _
,,dac aveau ce soarbe dacii ,
poate si azi traiau saracii ! ,,
Domnule Nistorescu ,dumneavoastra vorbiti de lucruri sfinte!
Astia au abandonat tara, ce sa mai vorbim de limba latina!
Astia nu stiu bine limba romana, ce sa mai vorbim de limba latina!
Boborul aprofundeaza sparangheleza lui COVID voda!
Ne place sau nu ne place boborul roman e usor de dus de nas la fel ca Joiana daca ii duci la bot o druga de porumb buna de copt!
De 20-25 de ani ii aduc la nas numai basini si boborul spune ca e Chanel!
Si dupa de fudulie nu numai ca il inspira tot ,dar il mai si bea!
Daca maine pun astia niste maimute pe liste si le promit ca maimutele le aduc bunastare,ai dracu romani de nu le voteaza!
Si va mai ingrijorati de limba latina ,cand jumatate din junime daca ii intrebi de Burebista, Decebal, Domitian,Traian te intreaba pe care canal sunt „live” !
Astazi ,mare parte din tinerii adolescenti ,nu mai invata!
Fac shoping, clubing, malling, shuting, photoshoping, fhuting,!
De ce n-au sarit ca arsi parintii ca s-a scos limba latina!
Drrumu-i bun, calea-i batuta!
Pe cand credeti ca o sa scoata limba romana din programa!?