Absolvenţii de învăţământ superior ar putea fi obligaţi să facă stagii de adaptare profesională

Absolvenţii de învăţământ superior ar putea fi obligaţi să facă stagii de adaptare profesională, în baza unui contract, pentru o perioadă cuprinsă între şase şi 12 luni, la finalul căreia vor fi evaluaţi şi vor obţine un calificativ, conform unui proiect de lege al Ministerului Muncii

Proiectul de lege privind stagiile de adaptare profesională pentru absolvenţii de învăţământ superior a fost supus, miercuri, dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

Documentul reglementează modalitatea de efectuare a stagiilor de adaptare profesională pentru absolvenţii învăţământului superior, în scopul asigurării tranziţiei de la sistemul de educaţie la piaţa muncii.

Conform proiectului, perioada de stagiu se va putea organiza la debutul în profesie, o singură dată după fiecare formă de învăţământ de nivel superior absolvită.

Proiectul prevede că stagiul se va desfăşura în baza unui program aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care stagiarul îşi desfăşoară activitatea.

Programul va cuprinde planificarea activităţilor care urmează să fie desfăşurate, în funcţie de nivelul cunoştinţelor teoretice şi de deprinderile practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu.

„Activitatea stagiarului pe toată perioada stagiului se face în baza contractului de adaptare profesională. Este interzisă utilizarea stagiarilor la prestarea altor activităţi şi/sau exercitarea altor atribuţii în afara celor care au ca obiect adaptarea profesională, se arată în proiectul de act normativ.

Perioada de stagiu poate fi întreruptă în situaţia suspendării contractului de adaptare profesională sau dacă stagiarul se află în concediu medical o perioadă mai mare de 30 de zile.

Activitatea stagiarului se va desfăşura sub îndrumarea unui formator din cadrul aceluiaşi compartiment în care acesta îşi va desfăşura activitatea. Persoana desemnată trebuie să fie dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul.

Mai multe informații aici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.