Administraţia prezidenţială a transmis membrilor viitorului Cabinet că la ceremonia depunerii jurământului, care ar urma să aibă loc vineri noaptea la Cotroceni, vor fi acceptaţi doar membrii Guvernului, nu şi alţi invitaţi.
Bogdan Oprea purtătorul de cuvânt al președintelui României face următoarele precizări.
“Referitor la informaţiile vehiculate de presă vineri, 21 decembrie a.c., legate de participanţii la ceremonia de depunere a jurământului de credinţă a membrilor Guvernului României în faţa preşedintelui României care se va desfăşura la Palatul Cotroceni, Administrația Prezidențială face următoarea precizare:
– ţinând cont de incertitudinea cu privire la ora la care se va desfăşura ceremonia, dar şi de numărul mare de membri ai Guvernului, Administrația Prezidențială se vede nevoită să utilizeze un protocol minimal; astfel, la ceremonie, sunt invitaţi să participe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preşedintele Senatului României, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele şi membrii Curţii Constituţionale, precum şi toţi jurnaliştii acreditaţi.