Achitat după ce și-ar fi violat fiul. Este decizia dată de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia în cazul unui bărbat condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru viol asupra fiului său.
Potrivit soluţiei pe scurt publicată, luni, pe portalul CA Alba Iulia, instanţa a admis apelul formulat de inculpat şi a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi persoana vătămată, prin reprezentant legal, împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în mai 2024.
„Desfiinţează în integralitate sentinţa penală atacată şi procedând la o nouă soluţionare a cauzei: (…) achită pe inculpatul (..) sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată – de viol, (…), întrucât fapta nu există”, se menţionează în soluţie.
La instanţa de fond, Judecătoria Alba Iulia, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Agent principal al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Alba, bărbatul a fost arestat preventiv în martie 2022 de Judecătoria Alba Iulia, el fiind acuzat că şi-ar fi violat fiul.
Conform unui comunicat transmis presei la vremea respectivă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în cursul anului 2021, inculpatul, „profitând” de vârsta fiului său, de 5 ani la data faptelor, „în mod repetat, a întreţinut raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului)”.
Aceeaşi sursă arăta că faptele ar fi avut loc într-o cameră a locuinţei familiei din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat „Închisoarea”.
„În aceeaşi împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate şi în care îşi expuneau organele sexuale”, au susţinut procurorii.
Agentul avea o vechime la locul de muncă de peste 15 ani.




Unul dintre canditatii la prezidentiale propune reintroducerea pedepsei cu moartea pentru crima , tradare si inalta tradare de tara si as adauga si pedofilie si nu cred ca indrazneste cineva sa se opuna ultimei spete,PENTRU CA cea mai importanta resursa a unei tari este resursa umana, nicidecum cea materiala ! Sper sa nu inceapa cineva cu pledoaria cu drepturile si libertatile cetateanului ca intreb atunci unde sunt drepturile copiilor care nu se pot apăra ? dupa cum se judeca si se dau sentinte in multe cazuri intens mediatizate, am impresia ca ne scapa ceva esential : ori lipsa testarii psihiatrice riguroase in mai toate domeniile de activitate , ori foamea de bani ori pur si simplu slaba pregatire profesionala ridicata la rang inalt in toate domeniile de munca ! Oricum ar fi, ceva nu-i in regula !