Aderarea la spațiul Schengen, ca-n gară!

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, că ”este prematur” să se vorbească despre ”un calendar anume” în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen.

El se află la Consiliul Afaceri Externe, care se desfăşoară la Bruxelles.

În acest context, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Aurescu a evocat discuţia cu omologul german, Annalena Baerbock.

„Germania trebuie spus că ne susţine în mod foarte ferm şi activ şi doreşte să întreprindă demersuri foarte bune pe lângă toţi factorii de decizie, inclusiv pe lângă Austria, pe lângă Comisia Europeană”, a precizat ministrul Afacerilor Externe.

Aurescu a vorbit şi de perspectiva începerii consultărilor pe tema dosarului Schengen, în contextul preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

„Preşedinţia suedeză este extrem de hotărâtă să trateze cu prioritate acest subiect”, a spus el.

De asemenea, Bogdan Aurescu a amintit că pe 29 ianuarie sunt organizate alegeri în Austria, ţara care s-a opus aderării României la spaţiul de liberă circulaţie european. „Înainte de această dată, este greu de estimat care va fi poziţia Austriei”, a completat ministrul român.

Potrivit acestuia, retrimiterea la post a ambasadorului ţării noastre la Viena reprezintă un „gest de deschidere din partea României”.

„Toate aceste gesturi şi demersurile noastre vor continua, trebuie să se acumuleze şi trebuie să vedem ce anume se degajă din acest tip de proces”, a arătat Bogdan Aurescu.

În ceea ce priveşte perspectiva dosarului Schengen, ministrul român de Externe a afirmat: „Nu putem să facem abstracţie de realităţi obiective, cum sunt de exemplu cele legate din Austria sau de situaţia migraţiei pe ruta balcanică, unde România nu este plasată. (…) Acesta este şi motivul pentru care cancelarul Austriei se află în Bulgaria şi nu în România”.

Comentând votul împotriva aderării României, el a apreciat că „Austria a arătat că este singurul stat european care se opune României pentru a adera la Spaţiul Schengen, iar toate celelalte state membre susţin această aderare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

15 Comentarii

  1. Normal ca germania ‘ne sustine’ pentru ca are interese direct dar si prin austrica considerata „mana de aur” a germaniei, adica, una da si mana ba. Cred ca sunt peste 3 ani de cand scriu despre ‘nu shengen’ de la strainezia, asta pentru ca mi-e sila si scarba de cele vehiculate de politicienii romani despre romani si Romania, despre toate porcariile executate pe spatele tarii cu strainezia, toate prin strainatate!

  2. Toti sunt hotarati sa ne bage in piz.., asta pardon, in Schengen.

  3. Itik are o paine alba de mancat ca sinistru de externe,dar nu realizeaza cat kkt manacă declarand ce declara
    Unde e fie iertat marele,inegalabilul rabbi Moses Rosen care il suna π rabinul sef al Moscovei onorabilul Pinchas Goldschmidt si il rezolva π loc π nazistul austriac din Hitlerland!
    Sau chiar π rabbi Moishe Arye Friedman di loc din Austria, ca e tare-n clanta si π loc se ia di nazistul Nehammer ,corcitura anti romanească.asa sa am eu bini
    Revin la chestii serioase:in loc să dai din clanta ca Germania TREBUIE,ca Franta TREBUIE, sa sustină,sa intăreasca,etc mai bine rabbi Aurescu va apucati gospodăreste sa dati afară din Romania Jaful Austriac sa nu vă considere lume ? ? ? (taratoare !?)

  4. Cel mai bine este sa acceptam religia Islamica si sa mergem mana in mana cu Orientul Mijlociu care se vede de la o distanta ca este viitorul alaturi de China.

  5. ajuns milogii Europei. Un presedinte cu demnitate si onoare ar spune asa: sa fiti sanatosi, vom cauta alte modalitati de ridicare a nivelului de trai in tara noastra.
    Cateva nationalizari, vezi Italia, Franta, Germania, pentru inceput…

  6. Khazarul Silviu Brucan a avut Dreptate !
    „Stupid People” si „Democratia Originala” au Dus Tara la Ruina.
    Khazarul Bogdan Aiurescu se Face ca Lucreaza pentru Regimul Fanariot Iohannis – Klaus Iohannis Parazitul Globalist care a Semnat deja Intrarea Romaniei in Spatiul Kiev pentru Ofensiva NATO in Razboiul Total cu Rusia si Alienarea Romaniei.
    Cimpanzeul cu 4(patru) Stele Nikulaie Magnifikul va fi Tinut cu Forta „prim ministru” de catre Urangutanul Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Floyd pentru a se asigura de Continuitate in Promovarea Sarutului Drept in Cur ca Politica de Stat. Bulibasa PSD, blondul Ciolacu Marcel va face pasul lateral pentru „stabilitatea” Coloniei de Primate Acefale.
    INTREBARI ?!?

  7. Aurescu vrea si el (ca Iohannis) sa fie decorat de guvernul austriac ptr servicii Austriei.

  8. Nu ne primesc pentru ca nu am facut nimic din ceea ce am promis. Nu meritam. O țară înapoiată condusă în stil mafiot-a se vedea ce se intimpla ceo zilele astea. Sărăcie Lucie cu 4-5 milioane refugiați în vest. Televiziuni aservite care bat Cimpii. Sistemul medical și de învățămînt la pămînt. Mișcări sindicale inexistente. Asta e România reală. Fiecare suntem pe cont propriu.

  9. De ce ne enervați cu potpuriul de ziceri ale ministrului Aurescu? Individul nu este atât de prost încât ticăloșia să nu funcționeze și își bate joc de președintele Iohannis și prim ministrul Ciucă bălmăjind tot felul de afirmații care ascund că știe că nu este în stare să rezolve problema, și decât să recunoască se face că lucrează.

  10. Mai caraghiosi si incompetenti politicieni si „diplomati” ca cei romani nu cred sa mai existe in Univers !!

  11. De ce Aurescu nu spune exact ce a transmis austriacul? Am auzit la tv ca, citez „bulgarii au inteles ce trebuie sa faca, Romania se face ca nu intelege”! Mai pe romaneste, i-au facut prosti pe politicienii romani inclusiv pe cei din guvern, cat si pe plavanul de lux detasat de Romania! Austriacul chiar are dreptate! Diploma „Prostul sau Prostii de Onoare” sau „Medalii de Onoare” nu exista in Romania pentru a le atribui acestor prosti?! Faceti o cheta, contribui si eu cu o donatie de 100-150 lei si pe scena oricarui teatru puteti injgheba o premiere! Stiu ca exista medalii pentru gestionarea ajutoarelor contra saraciei primita de unii de la psd, medalii pentru cetateni de onoare care in timp se dovedesc fara onoare.

  12. Ăsta e tâmpit sau se face? Cred în prima variantă. Și un copil nu prea grozav și-ar da seama că e dus de nas ca elefantul. Al cui agent e acest Goldstein?

  13. Ce spune acest individ ,domnul Bogdan Aurescu acum ,auzim exact de ani de zile aceleasi fraze ,nici-o diferenta de cum eram informati in urma cu un an ,sau doi, cu ce spune idividul asta acum.

  14. MILOGEALA CONTINUA….milogii din Romania dupa ce au fost respinsi si batjocoriti de zeci de ori continua sa se milogeasca….dati-ne si noua niste Schengen, hai va rugam, hai ca facem orice, asteptam cuminti la rand, haide-ti ca nu avem niciun pic de demnitate oricat va bateti joc de noi revenim tot in genunchi! Va rugaaaaaaaam….

  15. Cat timp vor continuia sa existe slugi care sa linga stapanii unde pot si unde li se da voie, colonia va fi tratata ca atare. Cand se vor ridica in picioare, vor fi demni si cu dragoste de tara lor, lucrurile se vor schimba. Pana atunci, lasati schengenul si vedeti-va de lins.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.