Adio, pace? SUA au schimbat tonul

Secretarul de stat american Marco Rubio a spus vineri că este timpul ”să se determine în următoarele zile” dacă pacea ”este fezabilă” în Ucraina, subliniind totodată că ”SUA au alte priorități”.

Afirmația a venit la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP.

”Trebuie să determinăm în următoarele zile dacă (pacea) este fezabilă sau nu” și ”dacă aceasta nu este posibilă, trebuie să trecem la altceva”, pentru că ”SUA au alte priorități”, a declarat Rubio în fața câtorva jurnaliști la urcarea în avionul său pe aeroportul parizian Bourget.

”Cred că Regatul Unit, Franța și Germania ne pot ajuta, pot face să avanseze lucrurile și să ne apropie de o hotărâre. Am găsit ideile lor utile și constructive”, în timpul discuțiilor care au avut loc cu o zi înainte cu aliații Kievului la Paris, a comentat șeful diplomației americane.

”De la distanță, noi vom fi gata să ajutăm când veți fi pregătiți pentru pace, însă noi nu vom continua acest efort timp de săptămâni și luni” de zile, a atenționat Rubio, amintind că acest război, declanșat în februarie 2022 de invazia rusă asupra Ucrainei, ”se derulează pe continentul european”.
După ce a revenit la putere, președintele american Donald Trump a întreprins o apropiere neașteptată cu Vladimir Putin și susține că încearcă să obțină un armistițiu rapid în Ucraina, însă până acum negocierile bat pasul pe loc.

Noi lovituri ruse au vizat în noaptea de joi spre vineri mai multe mari orașe ale Ucrainei, făcând cel puțin doi morți și 40 de răniți, potrivit autorităților ucrainene.

Recomanda 10
Author

22 de Comentarii

  1. Din moment ce sunt în joc miliarde de dolari, pacea pentru criminalii ăștia nu „este fezabila”!

    • „mesajul” ala straniu pre-pomenit de mishteaux (vezi arhiva COTIDIANUL, le mai faci un ban ras-citind articole vechi = afli ceva straniu …etc.)
      PUTIN a fost instiintat de CAPCANA intinsa de USA lui DJT 🙁 (care-a gresit ne-PERCUTAND , vezi si ante-stirea INSIDER-TRADING pe BURSE prea clar pre-Q-prophetita …NASOL E ca vor inca urma multe … al urma , exact ca NULANDIERII in timp ; DJT va sucomba …politic …(desigur 😉 ) !
      IQ=?

      Dupa CADEREA NULANDIERILOR … „shamanii” de la CASA ALBA ar trebui sa stie ca nu e OK sa „atragi” atentia …DIVINILOR !
      😐

  2. Trumpy a facut America atat de ,,great again”, incat au ajuns sa le tremure izmenele si de frica Iranului.
    Cred si eu ca-i vine greu dupa ce a facut praf NATO, se razboieste cu Europa si a distrus credibilitatea SUA. Ciu Ciu aliati.
    El crede in alianta cu Rusia!
    Trump nu este .rost destul, daca nu e si credul.

    • ACUM, ACTUAL … ce-ai gasit gresit (inainte de „MINTEA DE PE URMA” actuala) in PROPHETIILE straniu-misteriosului MISHTEAUX
      INTREB pentru ca vad ca …(indirect?) ii dai prin argumente 🙁 dreptate !

  3. Boss , era secolul trecut tot un american cu ”Adio arme, tot cu războaie pe aci pe la Giboni (nu sunt mulți dar s-au cocoțat în vârful copacului ) . Atunci Gibonii , după vreo 10 mil . de victime , au înțeles .Acuma șeful tău îi spune Gibonului țambalagiu că nu se poate pune cu URSul de 20 de ori mai BABAN , dar pe el nu-l interesează că încă mai are guvizi să bage la tocător și dacă nu , tocmai ce un lingău de-al lui propune și pe guvide . Iar în spate are 2 cimpanzei care cică au ei 3 bâte atomice , în total 7 cu ei , cu polovanu și cu bolovanu nuclear .

    • PUTIN pierde LOCAL doar pentru a castiga GLOBAL ! 🙁

      Acum cu mintea-de-pe-urma tinand rational conte de … strania pre-ghiceala a „7 oct.” care prin colaeralitati pro-plestiniene 😉 😉 😉 -> 🦋 yankeie
      a contribuit fundamental ante-stiut 🦋 la castigul: TRUMP=POTUS !
      Va asigur ca DJT trebuia sa percuteze … fiti pe faza si vedeti cum pierde USA international pe barba blondului PERDANT
      doar pentru c-a devenit dupa ” 3 ianuarie ” … 🙁 SPERJUR 🙁

      DE CE trebuia sa percuteze desi din 1/1000 comentariilor se stie ca se stie ce-a fost faza cu CG 🙂
      pentru ca „asa vrem noi” …

      👽 -> „nu bate cu parul”! 🙁

    • PUTIN pierde LOCAL doar pentru a castiga GLOBAL ! 🙁

      Acum cu mintea-de-pe-urma tinand rational conte de … strania pre-ghiceala a „7 oct.” care prin colaeralitati pro-plestiniene 😉 😉 😉 -> 🦋 yankeie
      a contribuit fundamental ante-stiut 🦋 la castigul: TRUMP=POTUS !
      Va asigur ca DJT trebuia sa percuteze … fiti pe faza si vedeti cum pierde USA international pe barba blondului PERDANT
      doar pentru c-a devenit dupa ” 3 ianuarie ” … 🙁 SPERJUR 🙁

      DE CE trebuia sa percuteze desi din 1/1000 comentariilor se stie ca se stie ce-a fost faza cu CG 🙂
      pentru ca „asa vrem noi” …

      👽 -> „nu bate cu parul”! 🙁

  4. Con spune:
    18 apr. 2025 la 13:23
    S-au trezit cu pantalonii in vine, cand au vazut ca se va da cu bombardeaua atomica. Chiar shi cu Iran, s-a transmis sa nu inceapa ai lui Buby&Co ceva ca treaba este groasa. Se pare ca tot WW3 va fi cu atomica, asha marile imperii dispar, cum a fost Baibilonul, etc…, cam pe unde este deshert pe Pamant. Situatzia este mult mai complicata cu carutza cu proshti care s-a rasturnat mai ales de la supermanul MAGA r incoace, pentru ca se joaca inteligent de Dragonul galben, care are cartzile cele mai bune in mana. Handicapatzii shi narcisishti, chiar daca joaca Planeta ca pe o jucarie, shi au realizat ca este ushor sa incepi, sa arunci piatra, dar mai greu sa termini, cum e acum cu pacea, ca mai luau shi ei un Nobeli. Dar pana la urma nu e nevoie de pace ca mai fac ceva parai ca pe vremea alogeniului Hitlerica, ce primea cupru shi chiar de la Microsoft mashina de pus numere I.D. pe bratz la Austerlitz, unde doar WeiSSel cetatzean HU dar cu Nobeli nu a avut numar ca doar el a fost alles!Bulake de tov.bolshevic Ylici Y. Ninel(=invers Lenin).
    O zi buna.
    Con

    • 2.000 de ani urmasii satanistilor in generatii care L-au omorat pe Iisus Christos Nazariteanu s-au facut de cap in lumea asta omorand sute de milioane de crestini nevinovati si goimi in chinuri groaznice la fel ca pe Fiul lui Dumnezeu atacand popoarele goimice pentru a le fura bogatiile si a-i trasforma pe goimi in sclavi. Si pentru ca Biserica lui Iisus Christos Nazariteanu sa dispara de pe suprafata Pamantului. Acum traim timpurile cand slujbasii Satanei de pe Pamnt vor fi nimiciti si Pamantul va intra deplin sub obladiurea Sfantului Dumnezeu. Aliluia.

  5. Sa vedeti cum schimba macazul si Unssula! 🤣🤣🤣 Va urla din toti rarunchii ca vrea pace acum cand se vede fara scopul de a baga bete in roate americanilor.😁

  6. Le-a zis-o Rubio! Continuati razbelul dar fara noi, noi avem alte prioritati.
    E timpul ca vitezii rrumeni sa-si pregateasca valizele din lemn pt incorporare ca de pardesiul din pfl la intoarcere are grija luptatorul ciokalake si mucushor presh.

  7. Pare că numai dăunăzi urmăream fețele fericite a lui Nuland,Clintonoaicei și McCain, care după maidan, împărțeau funcțiile din guvernul ucrainean în emisie directă..Acum SUA lăsa baltă baliga și îi impune pe europeni să rănească…Super..

  8. mda … ‘ ostilitatile, vor fi conduse de anglia, franta si ursuloaka..!! clar , razbelul, va continua mult timp..!

  9. America a intins o mana europei maoiste si ucranei. NOI VREM PACE! ROMANIA VREA PACE! NOI NU VREM SA FIM TARA DE TRANZIT PENTRU RAZBOAIELE UNOR PSIHOPATZI! BOLOVAN ILEGITIM SI GASHK DE SECURISTI AU NEGOCIAT PENTRU ROMANIA, FARA A FI ALESI DE NOI! FARA MANDAT DE LA POPOR! MaoBUCCILEPEDO vrea razbel sa-si intoarca „investitia” in ticalosie si genocid. America ne va lasa balta. Ei NU `au nevoie de noi. Noi avem nevoie de aliati puternici! Ca si in ww2, am ales sa intoarcem spatele sua. Ne meritam soarta. Pregatiti-va progeniturile de „razboi” pentru bunastarea elitzilor soroshishti.

  10. SUA inca nu s-a lamurit,proceseaza mai greu!Rusia are interese evidente in contradictie cu interesele americane,daca ne gandim doar la ‘pamanturile’rare ucrainene,nu mai vorbesc de calitatea solului agricol ucrainian,deasupra a orice inchipuire

  11. Au inceput sa se prinda ca Putina i-a dus de nas ca pe niste fraieri. Minte de retardati, sa creada ca se vor intelege cu rusii.
    Rusii au facut ce-au vrut cu ei. In primul rand au spart NATO, i-au pus in dusmanie cu UE si au facut praf credibilitatea SUA.
    Vai de mintea lui Trump, sluga a rusilor!

    • „Russian Foreign Minister Sergei Lavrov said on Tuesday it was not easy to agree with the United States on a possible peace deal, adding that Moscow would not walk into a diplomatic trap.”
      usnews.com/news/world/articles/2025-04-15/italian-minister-blames-russia-for-ukraine-truce-failures-criticises-israel

      de cand stiau rusii de „capcana” yankeie …daca mishteaux a zis ca PUTIN a primit in !12 martie” un … „MESAJ” ? 😮

  12. Cu alte cuvinte, i-a spus lui Macron direct, daca vrei sa sustii razboiul mai departe, e treaba ta, te descurci, dar fara America !

  13. Ce bombardamente mai sunt si astea? Mor intr-o zi mai multi oameni in accidente auto decat in bombardamentele rusesti.

    • @mao, așa-i că ți-ai trimis neuronul la plimbare? Păi mujicii vor să distrugă facilitțile și/sau tehnica de luptă trimisă de decerebrații ursuleasăi, nu să își omoare verișorii. Că, necaz mare, sunt aceeași neam mujicii și ciolovecii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.