Adio produse congelate, „de anul viitor” mâncăm peşte românesc

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, anunţă că primele ferme marine sunt pregătite în Marea Neagră, iar primii investitori, firme româneşti, şi-au adjudecat, în cadrul licitaţiilor publice derulate de Apele Române, o suprafaţă de 60 hectare în apele maritime interioare şi ale mării teritoriale.

„Se poate şi în România: de anul viitor, punem pe masă peşte şi fructe de mare proaspete, autohtone!”, a scris ministrul, într-o postare pe Facebook.

El s-a referit, în context, la zece perimetre care se găsesc în zona dintre Mamaia şi Constanţa, în dreptul lacului Sinoe, în zonele dintre Agigea şi Eforie Nord, Venus şi 2 Mai – Vama Veche, perimetre gestionate de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral.

„Aici, în următorii 20 ani, la distanţă de 2-3 km faţă de mal, se vor cultiva atât fructe de mare, cât şi peşti cu valoare economică ridicată, cum sunt păstrăvul somonat, lupul de mare sau dorada”, a precizat ministrul Mediului.

Fechet a arătat că este o premieră pentru România faptul că, la primele licitaţii pentru luciul apei, Marea Neagră a atras investitori în ferme de acvacultură, fiind, totodată, şi un pas important în dezvoltarea „economiei albastre”.

Potrivit acestuia, o mai bună utilizare a resurselor marine înseamnă „să ne bucurăm de potenţialul mării noastre la costuri corecte, pe care să ni le permitem cu toţii”.

„Sper ca 2025 să fie anul în care spunem un ‘Adio’ definitiv produselor pescăreşti congelate, venite de la mii de kilometri distanţă, şi ‘Sărut-mâna pentru masă!’ fermierilor piscicoli care fac eforturi să avem preparate proaspete din Marea Neagră”. a încheiat ministrul Fechet postarea pe pagina sa de socializare.

Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Bine poate mai văd pește congelat prin magazine ca de gargară meșteșugită sunteți buni de 35 de ani în rest vom face va fi și alte vrăjeli.

  2. De unde Mananci Macrou Congelat ? Ca Peshtele Romanesc are Oase ! Mici si Multe ! Codul Congelat Era Bun !

  3. Hrana preferată a viețuitoarelor marine cuprinse în stăvăria Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral sunt boabele uscate care fac deliciul patrupedeor de companie, mâncare de câini și pisici. La fel de utilizate sunt și pentru puii de carne și găinile ouătoare. Urme se găsesc și în preparatele tradiționale.
    https://www.youtube.com/watch?v=2xUynRdzzsM

  4. Bă MOLUSCĂ, da prima moleculă di GAZ cănd iasă din MARE NOSTER ? Cănd o s-o scoață haholii , acu ocupându-se de mine submarine ? Dacă pescuiești în loc de CHEFALI , una bucată mină – „cu drag , NeLU!” ? ACU NU MAI E PERICOL RUSESC ? Lasă bă , că românii s-au dedulcit la CARAS și Plăcuță și Plătică la preț Uie . Măine -poimîine cu industrializarea și agriCULTURALIZAREA CIOLACĂ , o să ne zici că nu mai luam izmene și usturoi de la chinezi și ace , brice și ciungă de la turci .

  5. dorada o sa fie de vanzare pentru altii, rromanii o sa manance fishfingers din guvizi

  6. Cred ca singurul peste romanesc care il vom vedea va fi carasul.

  7. ”de anul viitor, punem pe masă peşte şi fructe de mare proaspete, autohtone!”, a scris ministrul, într-o postare pe Facebook.”
    Nu mai e mult pana acvolo. Vedem.

  8. Păstrăv somonat?!!
    Pai asta e frankestainul ăla ingineri genetic de nemernicani.
    E atât de sănătos încât canadezii l-au interzis după 5 ani de cultivare.
    Fiind OMG crește ca Făt Frumos cât alții în 7 ani. Problema e ca și aia care-l mănâncă se îngrașă la fel, pe modul turbo!
    Asa ca să se ducă dracului nemernicanii cu OMGurile lor! Din păcate România a devenit colonie.. fără câini și orice ticălos face ce vrea.

  9. Cociocul a avut a patra flota de pescuit oceanic…nici macar o masa fara peste oceanic!… adevarate fabrici plutitoare!… mai stie cineva ceva despre?…

  10. Scarbos! Bine ca ne-ati zis sa evitam gunoaiele romanesti! Bleah!

  11. Acum trebuie să vă hotărâți, la Marea Neagră cea mai mare bază NATO ale cărei dejecții ajung în apele mării, minele marine ale războiului din Ucraina mutat de polonezi din granița lor în granița Românie sau ferme piscicole cu pești de acvacultură hrăniți cu furaje având proteinele din animale moarte ca la puii, porcii, oile, tăurașii… ce cresc în 3 luni ca alții într-un an.

  12. in final ne-am prins:
    -astia il cenzureaza pe maxtor
    cand injura PREA MULT
    sau prea bine.

  13. SE POATE REFACE SI ACAVACULTURA STURIONILOR DIN DELTA DUNARII DISTRUSA DUPA 1989 DE CATRE CEI DOI NASTASE ILIE SI ADRIAN.

  14. Internetul abunda de dezastrele ecologice produse de acvacultura. Marea Neagra este un lac mai mare care nu are capacitatea Oceanului Pacific pentru Chile-chiar si acolo este dezastruos. Chiar ca am ajuns groapa de gunoi a Europei. Pastravariile in bazine cer munca sa le cureti, sa le ingrijesti. Asa ca mai bine sa distrugem tot si sa ne aruncam gunoaiele (dejectii si mizerii plne de hormoni, antibiotice si chimicale) in natura. Pana la urma este sportul national al grobianului roman sa-si arunce gunoiul pe marginea drumului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.