Adrian Câciu: Aşteptaţi luna iunie

Adrian Câciu a menționat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare.

De (I.R.)
Adrian Câciu: Aşteptaţi luna iunie

Adrian Câciu a menționat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat duminică, la Prima News, că OMV va plăti taxa de solidaritate, dar a invocat în același timp noi discuții cu Comisia Europeană.

”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal  pentru impozitul pe profit”, a spus Câciu.

Adrian Câciu a menționat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. ”Comisia  înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a spus Câciu.

Și despre o altă companie, Black Sea Oil & Gasse, ministrul a spus că şi aceasta se încadrează în Regulamentul european.

”Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul ( la miniştri Energiei, nr), nu la finanţe”, a declarat ministrul, arătând că ar fi fost corect să treacă şi pe la ECOFIN.

Întrebat dacă a comunicat cu colegul său Virgil Popescu, de la Energie, Câciu a spus: ”Noi avem dialog în general, pe acest subiect nu am avut un dialog, pe contribuţia de solidaritate. Nu pot să întorc timpul. (..) Suntem într-un dat. Mă întrebaţi dacă ar fi trebuit să… Nu pot să dau timpul înapoi, poate ar fi fost bine să ne tragem unul pe altul de mânecă, dar în momentul de faţă nu pot să spun decât că nu s-a întâmplat aşa”.

În ce privește speculaţiile că nu s-a dorit ca OMV să plătească această taxă, ministrul Finanțelor a răspuns: ”Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie. Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii”.

Cât despre veniturile pe care statul le estimează din taxa de solidaritate, a precizat că ”este de 3,9 miliarde lei, în total” în timp ce din supraimpozitare s-au strâns 15 miliarde.

Pe de altă parte, Adrian Câciu a părut în dezacord cu taxa de 1% pentru cifra de afaceri a marilor companii cerută de Marcel Ciolacu în coaliţie.

”Este vorba despre a se plăti impozit pe profit de 16%, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri. Rămâne impozitul pe profit dar nu mai mult de 1% din cifra de afaceri dacă eşti pe profit”, a explicat Câciu.

”Lumea a uitat, această taxă de 1,5% din cifra de afaceri a fost subiectul dezbaterii pe ajustarea fiscală din coaliţie, în vara anului trecut, nu e prima oară când o avem în abordare. O să o discutăm, trebuie să vină şi cu contra-argumente, este incorect ca 90% din economie să plătească 1% iar alţii să plătească mai puţin de 1% indiferent sub forma cărui impozit se maschează”, a arătat el.

Chestionat când ar putea intra în vigoare această taxă, ministrul a răspuns ”Dacă intrăm cu decizia aceasta în coaliţie, probabil că de la 1 iunie pentru anul 2024, şi se va plăti întâi o taxă pe cifra de afaceri şi după care se regularizează în 2025”.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Carciu e comic,ca orice mason ministru la Finante! „Lumina intelectuala, a carei cucerire are loc pe parcursul oricarei initieri este ceva independent de creier si de functionarea acestuia. Organul ganditor al omului nu este generatorul acestei Lumini ci numai un fel de bec cu incandescenta”(gargara amasonica)cam cum este jupan Câciu ,un tip slab,slab,slab
    Nu avem in 33 de ani un ministru de finante profesionist,care sa scada datoria externa si sa reduca deficitul comercial ,avem numai (i)Dioti cu staif
    Sa se imprumute stie orice rrom
    PS pana in Iunie,vorba lui Nastratin „ori moare pasa ,ori moare magarul”dar OMV nu va plati,fiti convinsi
    Se vede nemernicia Jafului Austriac si din propaganda care o fac televiziunile comerciale Fundatiei OMV, cu imagini care taie cheful de turism in Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.