Adrian Severin: Șoricelul Aurescu aleargă după ursul Lavrov

Ministerul Afacerilor Externe român a comunicat Ambasadorului Federației Ruse în România, pe când acesta tocmai serba Ziua Națională a țării sale, că a decis reducerea personalului ambasadei ruse cu câteva zeci de persoane. Acestora, altminteri nenominalizate, nu li s-a putut reproșa încălcarea vreunei prevederi a dreptului internațional sau desfășurarea de activități ostile României, incompatibile cu statutul diplomatic. Motivul invocat a fost acela că la București se află prea mulți diplomați ruși față de numărul diplomaților români acreditați la Moscova.

Rusiei i s-a dat un „generos” ultimatum de treizeci de zile pentru a aduce la îndeplinire această decizie. O decizie care este mai mult decât o crimă (crima poate fi comisă și neintenționat). Este o greșeală (fapt culpabil – neglijență, imprudență ori de-a dreptul, provocare) cu consecințe pe termen lung, exclusiv negative pentru decident (sau mai exact pentru țara care a pus pe capul micuțului – la propriu și la figurat – ministru de externe român o pălărie mult prea mare). Avem de a face cu o ofensă inutilă și riscantă adusă unui stat vecin și puternic, cu care (cel puțin oficial) nu suntem (încă) în război.

La aflarea acestui nou act de bravură al diplomației românești iohannisto-auresciene, s-au găsit unii care să filosofeze spunând că este mai riscant să fii îngăduitor cu politicile neo-imperialiste ale Rusiei, deschizându-le astfel poarta către izbândă, decât să li te opui prin toate mijloacele aflate la dispoziție. Se sugerează astfel că atitudinile de factură conciliatoristă sunt mai periculoase și mai păguboase, decât opoziția fermă față de pretențiile hegemoniste; opoziție ce se cere manifestată încă de la debutul acestora, înainte ca ele să fi ocupat prea mult teren.

Fără a intra aici și acum în analiza speței, mult mai complexă decât apare în propaganda de război a Occidentului colectiv la care și România a aderat, putem accepta că principial, într-adevăr, conciliatorismul este de respins. A ține piept samavolniciilor, agresivității, șovinismelor și ambițiilor hegemonice, înseamnă, însă, să recurgi la măsuri eficiente, iar nu la ofense. Ofensa este arma prostului și a neputinciosului.


Apoi,
orice decizie trebuie apreciată după cum este legală, justă și oportună.


Măsura luată de MAE este legală în ordinea de drept internațional. Ea este permisă de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state. Este vorba despre acea convenție pe care Rusia, din câte se vede, o respectă, în timp ce SUA și multe state membre ale UE și NATO o încalcă zilnic în relația cu România.


Nu orice este legal este și just. În condițiile date, deși legală, măsura nu este justă; adică este inechitabilă. Să impui reducerea personalului unei ambasade care respectă dreptul internațional pe teritoriul român, și să îl lași intact pe cel aflat într-o disproporție mult mai mare cu personalul ambasadelor române din statele care încalcă dreptul internațional în relațiile cu România, este injust.


V-ați întrebat cât personal are Ambasada SUA în România și cât are Ambasada României în SUA? Este o disproporție enormă.
A face o atare observație nu înseamnă a sugera ca România, în exercitarea dreptului pe care i-l dă Convenția de la Viena, să procedeze la a impune și reducerea personalului ambasadei americane. Ar fi suficient să ceară ambasadorului SUA și colaboratorilor săi, precum și altor diplomați din statele membre NATO și UE, să respecte acea Convenție, măcar la nivelul la care o face Rusia.

Pe de altă parte, disparitățile dintre dotarea cu personal a diferitelor misiuni diplomatice străine din România și a celor românești din străinătate reflectă și disproporția între economiile noastre, una având capacitatea financiară de a întreține o ambasadă mult mai mare decât alta. Faptul că o mare putere își folosește banii pentru a acoperi cheltuielile unei misiuni diplomatice mari în țara noastră ar trebui să ne bucure. Aceasta, însă, numai atât timp cât personalul misiunii respective este folosit pentru consolidarea relațiilor bilaterale, iar nu pentru a ne da lecții și instrucțiuni de comportament, amestecându-se în politica noastră internă și violându-ne suveranitatea, ori pentru a susține de pe teritoriul nostru războaie în vecinătatea noastră.


În plus, este un gest de rea credință acela de a invoca disproporția între personalul misiunilor diplomatice, atunci când tu însuți ai luat
decizia greșită de a reduce reprezentarea ta diplomatică în Rusia, mizând totul pe cartea alianțelor occidentale și renunțând practic la o politică de vecinătate suverană. După ce am cedat aproape exclusiv SUA și anumitor state europene dreptul de a dialoga cu Rusia în numele nostru și despre noi, dar fără știrea noastră, fără noi și nu pentru noi, acum vrem să interzicem și Rusiei să dialogheze cu noi, la nivelul pe care ea îl consideră necesar. Când unii vor să ordone iar alții să dialogheze, nu avem dreptul să confundăm verbul „a ordona” cu verbul „a dialoga”.

Ajunși în acest punct, „trompetele atlanticiste” ne cântă melodia ale cărei versuri spun că este mai bine să primim ordine de la Occidentul colectiv decât de la Rusia imperială. Aceasta este o alegere de slugă. Numai sluga congenitală crede că singura sa libertate de opțiune se referă la alegerea stăpânului. România nu între jugul răsăritean și cel apusean trebuie să aleagă. Singura sa opțiune valabilă și demnă este aceea de a-și apăra independența și suveranitatea, respingând sclavia și pe cel care dorește să o pună în jug, indiferent cine este acesta.

O astfel de atitudine nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune existența alianțelor. Nu avem dreptul să confundăm, însă, substantivul „parteneriat” cu substantivul „protectorat” sau substantivul „alianță” cu substantivele „vasalitate” / „aservire”.

Nu mai puțin ineptă este și zicerea care îi trimite pe cei ce se opun la ofensarea și provocarea Rusiei, să se ducă spre a locui în Rusia. A te opune necugetaților care vor să îl trezească pe ursul care doarme dând cu pietre în el, nu înseamnă că dorești să dormi cu ursul în bârlog.

Astfel de formule teribiliste sau aderarea la ele exprimă alienarea de masă subsecventă practicării îndelungate a comunicării virtuale. Pe Facebook nu se mai face diferență între înțelept și prostul satului. Numai pentru faptul că se bagă nesancționat în vorba înțeleptului prostul ajunge a crede că el este purtătorul adevărului. Or, politica externă este reală, tot așa cum sunt și consecințele sale resimțite de milioane și sute de milioane de trestii gânditoare. Ea nu se face pe internet și prin rețelele sociale virtuale, sau conform cutumelor acestora.

Trecând peste legalitate și echitate, în cazul deciziei MAE despre care vorbim aici ne aflăm în prezența unei măsuri inoportune. Poate că echilibrul dintre dotarea cu personal a misiunilor diplomatice rusă și română ar fi trebuit ajustat, dar cu certitudine nu în acest moment. De ce nu acum? Pentru că acum avem o serie de alte tensiuni reale între noi, ce trebuie calmate iar nu întețite prin gesturi care nu produc nimic în afara iritării. Și mai ales întrucât, atunci când războiul bântuie în preajma ta, diplomația trebuie consolidată, inclusiv prin sporirea personalului diplomatic, iar nu redusă.


Când alte țări din vecinătatea noastră imediată și apropiată se oferă să medieze sau să faciliteze pacea în Ucraina, ceea ce le va aduce
, după război, imense avantaje, inclusiv în defavoarea României, noi vrem să adăugăm războiului în care ne găsim de facto, un război diplomatic de jure.


Ce am câștigat cu asta? Ce pierdeam dacă nu o făceam? Ce am pierdut făcând-o? (Veți afla în curând cu precizie, căci marile puteri nu lasă mult timp până la retaliere.) Ce am fi câștigat dacă nu o făceam?


Așa se judecă în politica reală și responsabilă, iar nu măsurând steril moralitatea marilor puteri, care totdeauna și pretutindeni s-au purtat la fel, și nu procedând ca șoarecele cuprins de un furor etilic care aleargă după motan să îl sodomizeze.

De data asta șoricelul Aurescu, furios la auzul declarației ambasadorului rus potrivit căreia România se comportă mai civilizat cu Rusia decât alți membri NATO, și speriat că de aceea loialitatea sa față de cei de la care speră obținerea vreunei sinecure internaționale va fi pusă la îndoială, s-a repezit să îl sodomizeze pe ursul Lavrov. Să sperăm, pentru Aurescu și pentru România, că nu îl va prinde.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 39

58 de Comentarii

  1. Sluga-i sluga si cand doarme.Trabucel un ”politician” de trei parale.

  2. „Șoricelul Aurescu aleargă după ursul Lavrov”, spuse un bursuc care tine cu ursul.

  3. Daca acest individ Goldman Aurescu a luat aceasta decizie ,atunci sa faca bine sa o aplice pt. toate Ambasadele din Romania.

  4. Daca Rusia cere la fel, ambasada Romaniei din Rusia, se inchide.
    Si parca vad ca Rusia isi va reduce personalul cu 40 de persoane si va cere Romaniei ca sa-si reduca personalul de la ambasada din Rusia tot cu 40 de persoane.

  5. Oricum, aurescu este doar un executant umil, stă cuminte la colț până primește ordine și execută: aport, culcat, târâș, latră, etc.

  6. Șoricelul Aurescu???? Şoriceii onorabili din întreaga lume se simt profund jigniţi de această comparaţie inadmisibilă şi vă vor cere socoteala, domnule, in faţa Înaltei Curţi Universale a Drepturilor Animalelor!!!! De altfel: Cine-i Aurescu ăsta??? Pe cine reprezintă?

  7. Art. 11 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1963 spune clar:

    „În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauza.”

    Prevederea este ignorată de autor, care, din considerente morale (cu o morală strâmbă de tot) ne sfătuiește, doct, ca trebuie să înghițim sutele de diplomați ruși, pe considerentul că nu trebuie să supărăm etc.etc.

    Dimensionarea misiunii diplomatice rusești, în oglindă cu cea românească de la Moscova mi se pare un act rațional.

    Bătutul câmpilor fără grație face parte de acum din boala – fără de leac – al alergării după grandoare apusă.

  8. Da, cat de mic e pe langa Lavrov-la propriu, dar mai ales la figurat.

  9. Bogdan Aurescu ,asta trebuie predat în școli că cel mai pupincurist dintre pupincuriști.

  10. Se dă in stambă prostănacul,.De fapt linge vârtos la șefii lui americani.. caută pricină de a fi remarcat.. la aemenea nulități rusul nici nu ar trebui să fie atent.. lasă-l să bombăne și să fie fericit..

  11. Ce comportament de borfaș la acest Aurescu! Domnilor noi nu avem in administratia Romaniei oameni politici,(cum spune cineva),patrioti,strategi,diplomati,etc.nimic din toate astea.Nu voi spune ce sunt in realitate.Nesimtirea e fara margini si la cei care-i numesc,îi mentin pe acele posturi si îi dirijeaza,îi controleaza- Tara îi suporta pentru ca sarmana nu are ce face,dar poporul,poporul asta bocitor si extrem de credincios ce face? Il asculta pe popa care-l pupa-n fund pe Daniel care la rindul lui…

  12. Hoppaa . S-a trezit din hibernare Adrian H2O Severin și s-a gândit ca are restante la pupatul dosului stăpânilor săi de la Moscova .
    Trecând peste latura mincinos / sinistra I,Javrov este un personaj evitat de toată lumea civilizata

  13. Niciun raport nu arata ce mai are Romania prin Rusia? Sunt multi români care au afaceri pe-acolo…și bune afaceri…In Rusia încă mai sunt cimitirile Eroilor români de la Cotul Donului și în Caucazul de Nord…Cine îl întrebă pe Aurescu, ce-i de făcut? Daca nu stimezi rușii că demnitar de stat nu uita că ești și un gospodar priceput! Aurescu gospodar priceput???

  14. HA!
    -ce ar face dl. severin/skvoshnik
    daca ar primi (poate din greseala)
    o invitatie la Ambasada?

  15. In toata aceasta poveste, vinovat principal, dupa mine, e ambasadorul rus, care de Ziua( culturala) a Rusiei a incercat sa fie politicos cu politica externa ,in materie de Ucraina, a Romaniei Asta chiar i-a enervat ce sefii din erata a miniStrulului nostru, pe care l-a pus de indata sa isi divedeasca supusenia de sluga Ceea ce goldmanul s-a conformat Ca cu aceasta masura sionistii din Romania mai primesc o bila neagra, PE TERMEN LUNG , de la unul de-ai lor, in fata romanilor, nu l-a interesat Cand spun romani , nu ma refer, desigur, la taratoarele securicesti!

  16. Față îndemnurile la nesupunere civică, sfidarea autorităților române și acțiunile contra statalități României desfășurate de Ungaria în Lume, în Ungaria și pe teritoriul României președintele Iohannis, Ministerul de Externe Aurescu sau prim miniștrii Dăncilă, Orban, Câțu, Ciucă nu au avut și nu au nici o obiecție, nici o reacție practică. Ungaria poate avea consulate în fiecare oraș din Ardeal, președinta Ungariei Katalin Novak și prim ministrul Victor Orban protejați și slujiți de viceprim ministrul României Kelemen Hunor pot umbla România în lung și lat, planta statui, schimba nume de străzi, face ungurilor promisiuni iredentiste. Fiindcă la o adică, la Masa Verde la care Federația Rusă va fi la mijloc, nimicitoarea de românism și statalitatea României, Ungaria aflată în afara clădirii, va ține vezi bine partea României. Deșteaptă-te române și alungă de la putere pe cei care îți fac rău.

  17. Moskova a facut doua greseli de neiertat.1/Avand atatea resurse primare cat si intelectuale,a permis in mod neadmisibil sa nu fie un model sau macar o alternativa de urmat vecinilor sai,o alternativa economica puternica la progresul si bunastarea occidentala,vezi Turcia ,China si Sauditii cum au ajuns dupa’89,dar nici macar in progresul Federatiei insasi.2/A ramas cu aceiasi mentalitate invechita unde viata individului nu are importanta iar ceilalti di jur sant oi de muls care dacase opun trebuiesc striviti.Rezultatele sant cele care se vad,sper ca ,,cineva,,sa citeasca si sa inteleaga ce am avut de spus.

  18. …..
    Și atunci, ca prin minune, se și trezește Ivan la poarta raiului! Și, nici una, nici două, odată începe a bate în poartă cât putea. Atunci Sfântul Petre întreabă dinlăuntru:

    — Cine-i acolo?

    — Eu.

    — Cine eu?

    — Eu, Ivan.

    — Și ce vrei?

    — Tabacioc este?

    — Nu-i.

    — Votchi este?

    — Nu-i.

    — Femei sunt?

    — Ba.

    — Lăutari sunt?

    — Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap?!

    — Dar unde se găsesc de aceste?

    — La iad, Ivane, nu aici.

    — Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici, pe la rai!… zise Ivan. Și, nemailungind vorba, îndată și pornește la iad….”

    A primit telefon personal:Gaspadin Severin ,pasol na turbinca vidma
    PS Șopârcai cu cine șopârcai, dar cu Ivan nu șopârcai.

  19. Cea mai tare distractie e cand se incaiera doi khazari,nici rabinul nu-i desparte!

  20. A-l compara pe Lavrov cu Aurescu e ca si cum cineva ar pune-o alaturi pe Ecaterina cea Mare cu Natașa, fata care ii stergea praful si dadea cu matura prin Palatul Imperial. Pocitania cu ochi bulbucati de broscoi cred ca nu poate fi intrecuta in uritenie decit cel mult, hai sa zicem, de Basescu.

  21. Cica soricelul de la Kaufland, din vitrina cu mezeluri, si-a gasit „un iubit” ! (articol pe timesnewroman) … si chiar asa, soricelul Aurescu sa nu stie ca are pe cineva in familie, gay ?!

  22. Ba cand Dati Tezaurul Sau echivalentul in bani cu dobanda,ar trebuie sa va rupa romanii spinarea cu batele pe unde va prind ,parazitilor!

  23. Atentie mare ! Trabucele trimise cadou aurescului de catre porcusorul rozaliu (si priapic !) Bill Clinton sint nocive ! Acest Rocco Siffredi al Casei Albe le-a introdus prin tot felul de „chestii” … chiar asa, domnu’ Bogdan, nu vi se pare ca au un gust ciudat ? …

  24. Șobolanul AUResccu și plăvanul Werner au ajuns să facă politică externă a României. Văi de noi românii cu asemenea spurcați care sunt de partea naziistilor. Eu cred că și ăștia vor avea soarta lui Aldo Moro!

  25. Penelistul este numit de catre „Soricioaica” penelista- de la Cotroceni,aflata sub influenta „sobolancei” Pralong sorosista -frantuzoiaca ce a resit sa implanteze niste „fritzi”la Timisoara orasul martir,o guadalupeza hoata de voturi la prim,sect.1 si pe inca un impostor la Brasov.
    Soricelul „conduce”Externele doar pt.a fi convocat sa semneze unde este nevoie de el la reuniuni oficiale unde e nevoie de unealta supusa Romania,la fel Soricioaca de la Cotroceni si-a asumat la Bulboaca „angajamentul”-fara mandat ca baga el ucraina in UE.
    Pina atunci,seful majur Ciuca, face de zor promisiuni pe armament si „flancul Marii Negre”la chemarea Sobolanului cu Arma ,plus continua ajutorul de tot felul catre „Slava” Ucraina !
    Instigat de catre Protectorat si Vasalitate a „tratatelor” de „aderare si strategie”-cred ca NATO si UE au aceste „calitati duble”-Aurescu nu a facut nici-o opozitie in cazul Bistroe,dimpotriva colaboreaza ciuntind ciuntita Suvernitate a tarii,ei,in cercul lor de slugi iau ce masuri vor,Parlamentul si Poporul Roman sunt redusi la zero absolut,ei,ocultii lui Pitagora fac si desfac codurile secrete ale Romaniei,acesti impostori nedind seama de nimic-
    Pot sa si rupa relatiile cu Putin si Fed.Rusa- problema este ca toate nelegiuirile le fac nu platind ei,ci pe generatii intregi, Romania.
    Nu cred ca se va stinge usor revolta acumulata impotriva acestor farisei impostori,cocotati miseleste la conducere.Cu cit revolta este mai mare cu atit folosesc metode antidemocratice si asupresc prin decizii aberante si abuzuri romanii,deveniti sclavii lor.

  26. Badea Cartan, nu trebuie tot timpul sa fii yesman. Il jignesti pe adevaratul Badea Cartan. Cum dupa teoria ta de yesman toti presedintii Romaniei au fost antirusi te intreb cum a ajuns ambasada Rusiei la acest personal si cum nimeni nu a observat asta pana la aurescu? V-ati dus pe fenta rau de tot. V-a facut ambasadorul rus cu o propozitie. Asta se intampla cand ajung toti tractoristii in diplomatie. Daca prostii adorati de tine stateau cuminti poate Moldova ar mai fi avut o sansa. Acum nu mai are. Daca voi va inchipuiti ca rusul nu mai doarme noaptea ca nu mai are ambasada la Bucuresti inseamna va sunteti gramada nu prosti. Iar o sa platim ca niste neica nimeni ca voi au drept de vot.

  27. Bă, nea Severine, ai lipsă cronică de hidrogen, treabă care te-a făcut si penal. Esti PUTINIST !!!

  28. prof. dr. Adrian Severin Severine, iese spionul din tine? Dar chiar asa pe fata trol rus? Ati iesit ca paduchii in frunte toti cei de la Cotidianul.Sunteti disperati.Si care e problema daca am expulzat niste rusi care nu aveau ce cauta in Ro in asa numar mare.Stiu, se ocupau de propaganda, de afaceri,de prostit prin presa si TV. Nene,iti mai dau retete apei : doua molecule de hidrogen si o molecula de oxigen,formula chimica este H2O.Invata si lasa putinismul.

  29. Reprezentantii statului roman ,sant total aserviti,alesi si pusi sa faca ceia ce vrea protectorul.Rusia nu a facut altceva decat sa.si arunce vecinii in bratele americanilor din incapacitate,daca nu am vedea ca nu ai facut nimic pentru propriul lor popor am crede ca au fost deacord,asta nu inseamna ca nu sant complici sau nu joaca nici un rol crearea crizei mondiale din care v.a rezulta impunerea DICRATURII DIGITALE,pentru ca daca chiar nu il au atunci sant o unealta si chiar isi merita soarta si o spun cu parere de rau deoarece o lume multipolare inseamna alternative inseamna echilibru.

  30. Ce treaba au johanis si aurescu cu INTERESELE ROMANIEI? Nici in cot nu-i intereseaza altceva, decat sa execute ordinele sefilor lor americani, ca sa le fie bine lor. ATAT! Romanii? Ce-i cu ei? Cine sunt si ce vor? Viitorul? Viitorul lor individual e bine, iar al celorlalti NU-I INTERESEAZA.

  31. Romania a avut doar un singur ministru de externe de la Titulescu incoace si anume STEFAN ANDREI. Toti restul apa de ploaie si incompetenti de la mama si tatal lor. Sa i se faca statuie cum are si Titulescu ca merita.A fost ministru care a stat la masa cu regi, imparati, presedinti, dictatori tot ce a avut lumea in perioada.lui. Nu a scapat niciunul

  32. @Badea Cârtan 09.06.2023, 17:20 : matale stii sa citesti, amice? cum se-ntâmpla ca Acordurile de la Viena au fost valabile din 1963 pâna la Aurescu (adica 60 de ani), tipului cazându-i pe chelie, netam-nesam, sa le ignore? Esti sigur c-ai toate doagele? Sau esti ruda cu Aurescu/Nuland/Biden?

  33. @Generale Paton (de carton): dacă dintre noi cineva batjocorește, prin simplă asumare, nick-ul ales, acela ești tu!

    O simplă trimitere la convențiile internaționale, ratificate și de Uniunea Sovietică, având Rusia ca stat succesor, stârnește dintr-o dată furia vajnicilor apărători ai idealurilor proclamate de „Pravda”, Kuzmin și întreaga adunătură de rusofili! Să fim serioși! Am afirmat clar că, din rațiuni de echilibru, nu există niciun motiv, pentru care dimensionarea Ambasadei Rusiei la București să o depășească pe a noastră la Moscova. Echilibru de reprezentare e sfânt. Simplu.

    Repet, ca să priceapă și cei mai săraci cu duhul: principiul consacrat prin Convențiile internaționale (sunt mai multe) este cel al EGALITĂȚII de reprezentare al statelor.

    Par în parem non habet imperium! Caută traducerea, ignorantule!

    Așadar: a cere Federației Ruse să se conformeze unui principiu unanim recunoscut este un gest de bun simț! Dixit!

  34. Ca să respecte *Acquis-ul comunitar , animalele din pădure au fost determinate să-și satisfacă necesitățile fiziologice la o *toaletă comună eco . Un Guzgan arțăgos face imprudența de a fi prin preajmă ,tocmai cănd Ursul căuta hârtia igienică . A rămas chelbos … De oftică ,după ce a năpârlit umblă cu paiu-n gură , semn că se schimbă VREMURILE !

  35. Aurescu nu exista. La fel nu exista Iohannis. Exista firul scurt la un capat atasat cu telefonul cu un singur raspuns:Am intzeles!!DA!!!Sa traitzi!!!

  36. Adica de ce e Adrian Severin putinist?din cauza ca sugereaza sa nu.ti tragi cu sapa in picior,mai ales daca nu.i nevoie,pai cum poate fi servilismul mai obscen dect la nivelul la care este Aurescu?Poate nu.i Adrian Severin cel mai perfect politician dar faptul ca atrage atentia asupra unor evidente si a realitatii farà partinire asupra nici uneia dintre parti este nu inteligent ci intelept,sincer am mai multa consideratie pentru Persoanele care spun lucrurilor pe nume decat pentru cei care executa ordinele pe pielea romanilor.

  37. Nicu Constantin Nene,daca nu exista comunismul,acest Stefan Andrei era un nimeni.Sa-l compari cu Titulescu arata cata educatie ai.Ca a stat la masa cu regii..si ce ?Asta este protocolul.Primesti orice sef de trib cand este vorba de politica.Cu sau fara frunze la dildau.

  38. Da, uite cine ne da lectii de diplomație, după ce a fost păcălit de ziaristii ăia englezi, cu factura pentru lobby european, de ne-a facut de râs la Brussels, unde se infiltrase adânc, până a ajuns la zu haus. În tramway, aglomerație mare și șoricelul i-a spus ursului în khazară: ce împingi brută ! PS: Expert în H2O chioara!

  39. Aiurescu asta este un pupin…fundist !Bai acesta…dupa rivolutie…sau ce a fost,am fost niste prosti care am renuntat sa mai facem comert cu Rusia.Vindeam mobila,echipament petrolier si multa imbracaminte…dar de…nu era in viziunea unora.Dupa aceea am inceput sa vindem busteni in loc de mobila si am facut praf toata industria…ca era „fier vechi”.Petre roman sa traiasca dar si ilievici.Roman prost…este ce scrie pe „fruncia” noastra.
    @Nicu Constantin perfect adevarat si au mai fost si altii comunisti care se plimbau ca…ciolanis …poate ,dar aduceau contracte nu ca acum …aduc numai paguba de pe unde se plimba cu dulapul.Vai mama noastra…este mereu gravida !

  40. O analiza lucida si obiectiva facuta de Adrian Severin.

    Liderii Romaniei dau cu bita-n balta mai mult decit ar fi nevoie.
    Daca se cred atit de mari si de tari, ca sa nu zic si importanti, de ce nu au notificat ambasada austriei cu reducerea la jumatate a personalului ambasadei, imediat dupa umilirea tarii noastre in problema Schengen ?
    Pentru ca nu sint nici mari nici importanti.
    Sint niste umili si obscuri executanti a ceea ce le cere Bruxelles-ul si Washington-ul.
    Chiar nu mai sint in tara noastra oameni care sa atraga atentia asupra consecintelor inimaginabile pe care le pot avea actiunile de derapaj politic ?
    Poporul roman traieste destul de confortabil .
    Imaginati-va ce ar insemna un conflict militar cu o putere ca Rusia !
    Tragedia din Ukraina s-ar putea repeta la noi !
    Sper sa se trezeasca oamenii politici din Romania din acest vis de cosmar si sa revina cu picioarele pe pamint !

  41. @caca maca…mai ieri ne spunea ca generatia lui a descoperit trotineta electrica. Astazi ne spune ca a descoperit apa, si ii stie si formula. Ce penibil! Viitor de caca maca are tara asta cy alde astia.

  42. Eu tot nu pricep liniștea surdă a oficialului român, in speță Aurescu, mic prost și cu bube-n cap, despre soarta românilor din ukraina, despre povestea cu bâstroe, despre cerealele ukrane și portul constanța blocat,. Deci tăntălăul de zelos chiar nu are altă treabă decât să numere rușii de la ambasadă ? Mă intreb ce face atunci un SIE, sau alții ”organe” cât rahatu pe câmpul de bătălie..

  43. @ caca maca, trol urcac.
    A recunoscut singur, ca un DEOSEBIT DE DEȘTEPT ce este.?
    Mergi, buey, la CONTRA-OFENSIVĂ, crezi ca schimbi ceva mâncând ? urcac pe forumul unui ziar românesc ?

  44. @ Batranul
    „Bogdan Aurescu ,asta trebuie predat în școli că cel mai pupincurist dintre pupincuriști.”
    + 10 !?
    Așa sunt alogenii ăștia, tot ei ii pupau în ? și pe sovietici după ’44…?

  45. Nu putem judeca prezentul cu ajutorul teoriilor vechi deja incalcate de catre un stat ce ataca militar un alt stat .Romania Presedintelui Iohannis si Presedintele, ca noi toti dealtfel,privesc doar spre viitor .Viitorul ne este spus inca de la inceputuri de catre J.R.Biden si doamna Ursula von der Leyen .„Nici nu stie ce il asteapta si Federatia Rusa nu va mai putea ramine in acasta forma actuala” . Citat din memorie .Prigojin vine si sustine indirect aceste teorii .Putin o face si el doar ca nevrind sa devina Girbaciov 2 (cel ce in 1989 a pierdut fara lupta URSS) a incercat in disperare de cauza sa atace Ucraina .A fost pacalit si din interior si din exterior acum fiind asociat , in public ,cu o „mumie ”chiar de catre rusii lui .Iohannis si Romania au jucat si inca joaca acesta carte iar decizia de reducere a personalului ambasadei Rusiei in Romania se inscrie si ea in deciziile obligatorii venite pe filiera de la Bruxelles Aurescu doar a pus in practica aceasta decizie si atit .Viitorul ne va arata cine a avut dreptate Severin sau Bruxellul .

  46. Aurica Goldemberg este o sluga umila a CIA! Poate cineva de la americani a sugerat sa faca acest pas! A uitat insa Aurica sa vada care este baza relatiilor dilomatice dintre Rusia si Romania, dupa 1990, ce aranjamente s-au facut, inclusiv la capitolul numarul personalului! Sa vii tu acum, dupa ce deja ai cerut, cu citva timp in urma, ca rusii sa-si retraga un numar de diplomati, pe motiv de „nerespectarea” Conventiei de la Viena, cu gaselnita paritatii/reciprocitatii! Da, o poti invoca, dar doar dupa ce ai avut niste consultari cu ei, niste tratative, ca intre state civilizate! Deocamdata Rusia nu este stat agresor la adresa Romaniei! Sau paote stii tu ceva, este o masura preliminara, data de fapte viitoare foarte periculoase? Se pregateste Rusai sa atace Romania sau forte NATO (inclusiv romanesti) sa atace Rusia? PS. Bai Aurica, vezi ca in relatiile diplomatice, opereaza si cutuma!!!

  47. toata lumea civilizata,
    puscariasii sunt alungati, la noi tot ei dau lectii. Vezi, Severin, Bombonel, Mitrea, Dragnea, etc…
    Si afacerile merg struna!
    Sa va spalati cu ei pe cap, mai astia cu dricul!

  48. Să-l ancoreze cineva în realitate pe domn’ prof. de la Jilava, Rusia pierde tot, răboi, echipamente, militari, e dezarmată complet.

    Zic că e de prost gust pentru un personaj pretins profesor să afirme că Rusia este o mare putere. N-a trecut Niprul.

  49. Să-l ancoreze cineva în realitate pe domn’ prof., Rusia pierde tot, răboi, echipamente, militari, e dezarmată complet. Zic că e de prost gust pentru oricine să afirme că Rusia este o mare putere.

    N-a trecut Niprul.
    P.S. Nu-i vom uita niciodată pe agenții sovietici din România. wink wink 🙂

  50. Ba ,da rusofilul asta de Severin ,nu se dezminte !Tot pe loc pe loc ,ca sa iasa kazaciok!Ptiu!

  51. Re: Aurescu e unul din oamenii de elita ai Romaniei. El ne-a adus înapoi platoul maritim de lângă Insula Șerpilor, disputat chiar cu Ucraina. Cinste lui!
    Pr. Dr. Adrian Severin e doar un găinar condamnat. Ne-a făcut de rușine ca Eurodeputat. Nu știa nici măcar ce înseamnă H2O și se impopotioneaza acum cu dr. profesor…
    Toate pozițiile lui sunt susofile din motiv ca urăște UE, cea care i-a dat un șut în fund.

  52. Eu interpretez decizia autoritatilor romane ca avand scopul de a incerca sa puna in carca Rusiei preconizata modificare a frontierelor Romaniei .
    Adica infuriem Rusia , pentru ca apoi sa o acuzam ca Rusia a dorit ciuntirea Romaniei . Asta , desi este clar ca aceste planuri vin dinspre west .
    Sper ca Rusia sa nu inghita galusca , sa spuna cu subiect si predicat , sa justifice cu probe , foarte probabilul (si de inteles) acord al sau .

  53. Titulescu spunea ceva de tipul: faceti voi o foarte buna politica interna si va fac o politica externa foarte buna. E ciudat sa-l atacati pe ministrul de externe atita timp cit avem politicienii si starea economica pe care o avem….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.