AEP a suspendat subvenția către PMP

PMP se va război cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) prin toate mijloacele legale, anunță Eugen Tomac după ce AEP a suspendat subvenția către PMP.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a scris, miercuri, pe Facebook, că AEP a emis „o decizie nedreaptă, nelegală şi absolut fără nicio logică”. El a punctat că partidul are conducere legitimă şi „a comunicat excelent” un an şi jumătate cu AEP.

„Nu avem nicio explicaţie raţională de ce a fost luată o asemenea decizie împotriva unui partid cu reprezentare europeană. După PSD şi PNL, Partidul Mişcarea Populară are cei mai mulţi aleşi locali în administraţia din România. Vom utiliza toate mijloacele legale pentru a corecta această decizie absolut revoltătoare”, a adăugat Eugen Tomac.

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că hotărârea instituţiei nu reprezintă o sancţiune împotriva partidului, ci că reprezentarea partidului este disputată, iar AEP nu poate decide înaintea instanţei de judecată cine este împuternicit să reprezinte PMP.

Toni Greblă a punctat că la PMP se înregistrează „o situaţie atipică”.

„În Registrul partidelor politice este înregistrat ca reprezentant legal o anume persoană. S-a desfăşurat în acelaşi timp un congres paralel, în care o altă persoană a fost aleasă preşedinte al partidului. Pentru a deveni opozabilă nouă, celor străini de acel partid, instituţii şi persoane fizice, trebuie ca acea hotărâre a Congresului, dacă a fost statutară, să fie înscrisă în Registrul partidelor politice şi să fie făcute cuvenitele modificări. Dacă nu au fost făcute pentru noi, neştiind acum cine reprezintă Partidul Mişcarea Populară, am decis ca, până la soluţionarea în instanţă a diferendumului cu privire la cine e preşedintele acelui partid, să suspendăm plata indemnizaţiei, să-l depunem întru-un cont escrow la dispoziţia partidului, urmând ca, după ce va fi fost finalizată procedura judiciară şi vor fi făcute eventuale modificări în Registrul partidelor politice, să eliberăm acea sumă în favoarea celui care reprezintă partidul conform hotărârii judecătoreşti”, a spus Toni Greblă.

El este de părere că PMP are „o subvenţie relativ mică” în comparaţie cu alte partide politice, pentru că are numai o reprezentare locală la autorităţile locale şi nu crede că această sumă influenţează viaţa partidului politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

13 Comentarii

  1. TOATE PARTIDELE SA TRAIASCA DOAR DIN COTIZATII ! In cazul PMP din cele doua ,ale lui Petrov si Tomac !

  2. Ți-ai dreaku se securiști, nu mai are famiglia bani din parandăraturile lui petrov?

  3. Subvenția trebuie anulată la toate partidele. Vrei să faci politică, fă-o pe banii tăi și nu pe banii mei din taxe și impozite.

  4. cum de ce, loaza?! pt ca esti un rusnac imbuibat, conectat la tribul antipatriotic din serei si ati supt destul cascaval si degeaba de la statul roman, de-aia! s.ictir milogilor!

  5. „Vrei să faci politică, fă-o pe banii tăi și nu pe banii mei din taxe și impozite.”

    Vrei ca politica sa se faca pe bani furati si apoi recuperati, toti de la tine, miliarde ca la americani ? Sa castige cine fura mai mult, nu ? Esti de la AUR, nu ? Lasa-ne, lasa-ne !

  6. Bune că Autoritatea Electorală Permanentă dă bani la partidul unguresc etnic care desfăşoară activităţi anticonstituţionale.

  7. Retrageți-i cetățenia acestui măscărici petrovizd, To(lo)mak!

  8. @tomlin
    Citește Mărturia unui istoric singuratic,despre Dinu C.Giurescu,și vezi cum e cu politica fără subvenții în România.Concluzia e , că se poate și fără “ furtul” legalizat din banii românilor.Cît despre asocierea cu aur,arată ca faci parte din categoria celor care spun ,dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră.

  9. baietu sa mearga la munca nu la intins mana. Are vreo meserie? ce stie sa faca altfel decat gargara de deranjat urechile ?

  10. @Ipse > tu ai inteles de ce s-a hotarat subventionare controlata pe sume mici a politicului parlamentar, doar ? Un partid n-are venituri, ca n-are activitati comerciale. Banii unui partid vin de la un intreprinzator, afacerist cu banii statului, care apoi vrea banii inapoi cu camata, adica prin contracte nesimtite cu statul condus de subventionatii lui. Cand am intrebat AUR exact de naivitatea politica intrebam. Primul exemplu de subventie politica l-ai vazut la nunta de la Maciuca si declaratia de venituri a gitanului: 10.000 de participanti au dat in medie cate 40 de ceva, adica si-au platit exact consumatia !!! Ai vazut, daca ai vrut, cea mai mincinoasa declaratie a unui politician care se autonumeste curat. Eu nu-mi pierd vremea sa fiu „impotriva” unor pierzatori de 14 carate. Tu ai vazut cum era subventionat in politica Basescul ? Gitanii si rusii. Unde-i industria aluminiului ? Dar metalurgia combinatului Galati ? Intreaba-l pe politicianul subventionat Nastase de catre indianul prieten cu englezul laburist. Veniti mai multi la vot, ca prezenta doar, si UDMR nu mai intra in Parlament si adio subventie pentru politica. E simplu.

  11. Nu pricep o chestie, de ce trebuie eu să-l plătesc pe individul ăsta, pt ca el să trăiască bine iar eu să rabd de foame? La muncă banditule, escrocule!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.