Afacerea Casa Vernescu

Pe Calea Victoriei din București, o impozantă clădire, Casa Vernescu – Casino Palace, înconjurată de inscripții înalte cât pietonii nedumeriți, este anunțată tam-nisam de pancarte cu înscris în nuanțe mortuare: „PROPRIETATE PRIVATĂ“. O întrebare îți vine în minte instant: cine este proprietarul? Cum cine? Statul, statul român, binefăcătorul duhnind a mir și corupție. Casa Vernescu, clădire de patrimoniu din secolul al XIX-lea, pe al cărei frontispiciu astăzi tronează degradant efigia unor figuri intens tabloidizate, cu decolteul provocator, stă mărturie unui derapaj revărsat împotriva beneficiarilor de drept. Biserici, școli, grădinițe nu pot fi descurajante pentru asimilarea în proximitate a ruletei în mișcare nestânjenită.

Guvernul României, în condițiile tulburi ale anilor ‘90, a pus la dispoziția fostei Uniuni a Scriitorilor din Republica Socialistă România, prin popularitatea revoluționarului poet Mircea Dinescu, această clădire. Uniunea nu era constituită, nici nu intenționa să facă demersuri reale în acest sens, cu toate că avea un patrimoniu extins care ar fi trebuit atunci rechiziționat de către stat pentru a fi redistribuit asociațiilor în formare, în principal acelora de scriitori și nu numai. O astfel de măsură și încurajare obligatorie spre constituire, ca ieșire necesară din formulele comuniste dispărute, ar fi scutit România și pe scriitorii români de-a fi ultimii-ultimii în Europa în promovarea mediului asociativ, aflat dramatic în stadiu primitiv și absurd.

În timp ce pe străzile Capitalei tinerii erau secerați de gloanțe, la propriu, la Uniunea Scriitorilor se dorea ca președinte un fost și vechi politruc comunist, George Macovescu, personaj cândva carismatic, însă expirat moral în totalitate la ora aceea, parcă spre a arăta identitatea de neclintit a organizației înființate de comuniști cu pistolul pe masă în 1949. Noul cadru legal de organizare administrativă și instituțională a statului democratic, prin legea 27/1990, impunea în consecință dobândirea personalității juridice, prin proceduri speciale, desigur, privatizarea sau revenirea în patrimoniul public a fondului imobiliar deținut de fostele organizații obștești. Cei care s-au aflat după 1990 în fruntea Uniunii Scriitorilor, folosindu-se de traficul de influență politic, au încercat să eludeze legea, dând impresia membrilor cotizanți că situația juridică a acesteia este perfect legală, încercând să plaseze tot felul de adrese la judecătorie, care, în fapt și drept, nu pot fi substituite acordării personalității juridice. Astăzi, membrii Uniunii sunt convinși pe toate căile, cu disperare, că aceasta este legală, deși un decret, 267/1949, le este vânturat drept act de funcționare, și nu actele de constituire conform normelor, cum ar fi corect.

Reactivarea legilor statului totalitar

Mai mult, scriitori cu oarece ștaif, evident expirați, legați prin fire invizibile, mentalități și probabil tainice complicități unii de alții în trecutul lor de membri ai Uniunii, trecuți de mult de prima tinerețe, în apusul unor cariere de care nu mai știe nimeni, s-au întrecut în a-și pune semnătura pe un fel de adeziune prin care se revendică de la decretul 267/1949, de parcă ar fi în puterea lor să reactiveze legile statului totalitar în interes personal. În numele acestui decret caduc și neconstituțional, scriitorii vor să obțină beneficii de la statul democratic. Cu asemenea combatanți, care primesc retribuții de la fondul public prin susținerea unor decizii ale totalitarismului, comunismul nu ar fi căzut nici într-o mie de ani în România.

Însă Legea 8/2006 afirmă limpede în dispozițiile ei că indemnizațiile se acordă „membrilor uniunilor legal constituite, de drept privat“, spulberând opțiunile nostalgice ale amatorilor de avantaje de la stat în condiții ilegale. Uniunea Scriitorilor din comunism a fost o organizație obștească constituită la ordinul și în interesul Partidului Comunist, trasă pe linie moartă de prin anii ’80, când a fost blocată, iar scriitorii nu au ridicat atunci un deget vizibil împotrivă să o reanime. Însuși un pretins și eternizat președinte, fost candidat la președinția României, din partea partidului Alianța Civică, care se prezenta drept unica alternativă democratică, și-a pus semnificativ la butonieră decretul caduc și neconstituțional stalinist 267/1949 ca pe o bijuterie de preț a senectuții sale, chiar făcându-și o cauză din a-l apăra prin avocat, spre perplexitatea generală.

Povestea unei subînchirieri ilegale

Casa Vernescu, pentru care Uniunea Scriitorilor a primit zeci de ani exorbitanta chirie lunară de 40.000 euro, iar în prezent 22.000 euro lunar, printr-o subînchiriere moral incorectă, a fost subiectul multor litigii cu Ministerul Culturii, fiecare revendicându-și dreptul de proprietate asupra clădirii. Aceste litigii s-au stins în mod suspect, cu atât mai mult cu cât Guvernul României, în anul 2006, a emis un act de constatare prin care se arată că Uniunea Scriitorilor nu este o instituție de utilitate publică și nu poate primi în administrare gratuită clădiri. Desigur, fără a avea constituire legală, Uniunea Scriitorilor nu poate fi parte contractuală și, dacă am trăi într-o țară cât de cât normală, nu ar putea să aibă contract nici cu furnizorul de electricitate, darămite cu Guvernul României.

În cazul Uniunii Scriitorilor s-a produs o gravă încălcare a legii tocmai de către instituțiile statului, fapt destul de simplu de constat prin însăși funcționarea acesteia în condițiile legislației și a Constituției, bazându-se, în special, pe autoprezentarea prin avocat, care ține loc de acte de constituire. La noi, ca la nimenea! Oare de ce refuză cei care se află în fruntea Uniunii să o constituie legal, respectiv să permită filialelor să obțină personalitate juridică, pentru că uniune asta ar însemna? Un motiv ar fi că toți membrii Uniunii ar deveni acționari la Cazinoul Vernescu și ar putea să-și ceară, la o adică, drepturile, cum ar fi normal, sau, de ce nu, ar cere să iasă din indiviziune, văzând cum sunt administrate câștigurile. Sau, în orice caz, scriitorii nu și-ar alege reprezentanți pe viață. Așa, în condițiile de acum, calitatea de membru al Uniunii este supusă arbitrarului absolut și nimeni, cu excepția unui grup minuscul, nu poate revendica nimic pentru sine sau colectivitatea din care face parte, fără a suporta consecința excluderii și marginalizării brutale.

Sursa finanțării șmecherilor

Casa Vernescu, pusă la dispoziție pentru acțiuni culturale, respectiv în directă legătură cu activitatea scriitorilor, nu pentru ruletă și dame de companie, a ajuns cazinou, devenind sursa financiară a unui grup restrâns care vorbește în numele neconstituitei legal Uniuni. Veniturile încasate anual reprezintă sume halucinante pentru o organizație nonprofit, administrate fără cadru procedural sau prin neparticiparea decizională în avantajul direct al tuturor scriitorilor și în ignorarea acestora. Uniunea Scriitorilor nu a avut niciodată o adunare generală conform legii, iar scriitorii care au decis stoparea acestei situații au fost excluși pe bandă rulantă și supuși denigrării. Lipsa de transparență în administrarea fondurilor, precum și utilizarea acestora în scopuri de promovare a câtorva membri, ­adăugate unui cadru de desfășurare în totalitate viciat, fie numai și prin schimbarea ilegală a statutului (și acela ilegal) în anul 2013, au dat nota unor abuzuri în corespondență cu înalta corupție din instituțiile statului prin interpușii aflați în echipă. Cazul scriitorilor excluși din Uniune este unul fără ­precedent într-o organizație de scriitori din România și din ­străinătate, de azi și de oricând, într-o țară democratică.

Casa Vernescu, clădire de patrimoniu a statului, a devenit elementul de finanțare a unui grup care s-a poziționat, pentru a nu pierde incredibila afacere, împotriva celor care au denunțat ilegalitatea de funcționare a Uniunii. În loc să susțină libertatea de expresie și demnitatea scriitorilor în societate, solidaritatea de breaslă, presupusa conducere a Uniunii, prin falsificarea statutului de către un consiliu substituit ilegal adunării generale, s-a ales pe viață, manifestându-se peste nivelul asimilabil perioadei staliniste. Nu atât ilegala uniune, cât Ministerul Culturii este vinovat de faptul că permite un asemenea mod de funcționare în afara legii unei foste organizații comuniste, cu consecințe extrem de grave, legitimând prin afiliere abuzul în formă maximă. Ministerul Culturii și Identității Naționale este chemat să constate nulitatea contractelor cu Uniunea Scriitorilor.

Adriana Szatmary

O afacere prosperă prin inducerea în eroare a statului

Casa Vernescu este o afacere prosperă, cu acumulări financiare imense în avantajul unui grup de persoane care au reușit să inducă în eroare statul, justiția și propriii membri, ale căror cotizații se ridică la peste 80.000 euro, sumă importantă obținută într-un cadru vădit ilegal. Implicat direct, Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, va trebui să pună punct acestei afaceri cu răsfrângeri în sfera criminalității economice și încălcării drepturilor omului. Uniunea Scriitorilor se prezintă uneori de drept public (!?) (conform declarațiilor avocatului Uniunii apărute în ziarul Cotidianul), alteori ONG, așa cum este înregistrată incorect la ANAF, în fapt nefiind nici una, nici alta prin lipsa constituirii.

După expertiza Guvernului României din 2006, Uniunea Scriitorilor nu poate deține clădiri în folosință gratuită, nicidecum să aibă acces la clădiri cu destinație în alte scopuri, devenind astfel un actor fraudulos pe piața imobiliară și a câștigurilor financiare în buzunarele unor simpli cetățeni. Afacerea Uniunea Scriitorilor este vădit până la urmă împotriva scriitorilor, împotriva legilor în vigoare, a Constituției și mediului asociativ, toți și toate fiind victimele organizației comuniste dizolvate de drept prin decretul-lege 27/1990. Un scriitor, Radu Aldulescu, care începuse să se exprime asupra unor matrapazlâcuri și care își găsise adăpost într-un fel de gheretă sub acoperișul unui așezământ al Uniunii, a fost dat fără drept de apel în stradă în plină iarnă, așa cum nu se procedează nici cu un câine.

Ajunsă veritabilă casă a stafiilor comunismului, cu ruletă și afaceri uriașe în numele și pe seama scriitorilor tot mai expuși și vulnerabilizați, atrași ilegal prin tribunale în numele legilor unei epoci criminale, Casa Vernescu este ficțiunea rentabilă a Uniunii, pe care nu o mai poate controla decât DNA. O afacere de milioane de euro în beneficiul unui club mafiot, care pentru a supraviețui la cârma afacerii a ajuns să compromită democrația și legislația în numele unei găști, terfelind scriitorii aşa cum nu s-a mai întâmplat.

„Casa Vernescu am reușit să o pun la picioarele scriitorilor români pe vremea când eram președinte, pentru că vechiul sediu al Uniunii Scriitorilor a fost desființat de Ceaușescu. Acesta era pe Şoseaua Kiseleff. După cutremurul din 1977 a trebuit reparată și nu a mai fost redată scriitorilor, ci unei ambasade. În 1990, eu m-am dus la Guvern și am spus că vrem să ne reluăm vechiul sediu. Mi s-a spus că nu se poate, că este Ambasada Siriei sau nu știu ce ambasadă, și am cerut ceva în loc, un alt sediu. Am descoperit că pe Calea Victoriei este o casă foarte frumoasă, pe care o pregătea Elena Ceaușescu pentru Academia de Chimie. M-am dus la Petre Roman și i-am spus ca în locul acelui sediu care a fost timp de 20-30 de ani al scriitorilor să luăm această clădire. S-a făcut o hârtie și am luat Casa Vernescu. Ea nu a fost închiriată pe vremea când eram eu președinte, pentru că eu am refuzat acest lucru. Eu mi-am dat demisia de la USR în 1993, cred. După plecarea mea am aflat că s-a închiriat, era Laurențiu Ulici președinte, unor tipi care voiau să facă un cazino. Casa a fost chiar subînchiriată. Cred că nu au avut bani să plătească salariile și au subînchiriat-o. Nici nu știu dacă era posibilă subînchirierea, dacă legea permite. Casa a fost dată în folosința USR. Nu știu cu cât a fost închiriată, dar eu am refuzat. Ăștia au venit și la mine să le-o închiriez, dar eu voiam să fac acolo o galerie de artă. Pe urmă se dădeau mari că au reușit să facă rost de bani. Au închiriat cadoul pe care îl făcusem eu USR pentru scriitori, că eram mare în CPUN. După aia, s-au dat mari că au pus Uniunea la punct, închiriind sediul pe care îl luasem pentru scriitori. Eu nu am mai colaborat cu USR după ce mi-am dat demisia. Eu cred că o mânărie a fost acolo, pentru că o închiriere trebuie făcută prin licitație și nu s-a făcut așa ceva. Încă din 1993-1994 a fost închiriată, iar banii au fost pentru revistele literare. Ăsta a fost pretextul.“ – Mircea Dinescu

Denunț adresat Președinției României, Guvernului, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii

În numele unui grup de scriitori grav prejudiciați și în baza Art. 8, alin. 1, al Constituției României, privind pluralismul pe care se bazează statul român actual, denunț înscrisul denumit decret 267/1949, emis de statul criminal comunist, prin care s-a recunoscut organizația unică a scriitorilor din Republica Populară Română și, în fapt, a fost naționalizată viața literară postbelică.

Cer ministrului Justiției, prin departamentul de resort, respectiv Parchetul General, să se pronunțe de îndată pentru scoaterea expres în afara legii a acestui înscris abrogat în drept prin decret-lege 27/1990, pct. 1 și 9, dar care încă în mod contrar este păstrat în circuitul civil, așa cum se poate vedea indubitabil și în dosar nr. 3223/299/2017 de la Judecătoria Sectorului 1 București, prin statuările judecătorului Georgiana Unghianu.

Solicit Ministerului Justiției luarea măsurilor care se impun cu celeritate, în acest caz intolerabil după 28 de ani de la căderea comunismului, care probabil nu este unic și produce efectele unor litigii de natura criminalității politice.

Totodată, solicit excluderea din magistratură a acestui judecător iresponsabil, cât și a tuturor celor susținând legi abrogate, care prin pronunțarea respectivă atentează cu bună știință, tendențios la ordinea constituțională a României și la Regulamentul de aplicare a normelor mediului asociativ ONG, deși i-au fost oferite absolut toate elementele jurisprudențiale în dosarul menționat.

Nu este exclus ca asemenea judecători să faciliteze în instanțe introducerea unei legislații paralele și pentru alte foste instituții totalitare, în susținerea unor interese financiare de grup, care ar pune iminent în pericol ordinea și stabilitatea publică actuală, prin sfidarea fățișă arătată actualei legislații.

Prin acest decret caduc și neconstituțional, 267/1949, în dispozitivul căruia se stabilesc unicitatea organizației și funcționarea în baza Conferinței scriitorilor din 1949, un grup de persoane neconstituite legal se revendică a fi vocea tuturor scriitorilor din România, fapt de o gravitate excepțională, pe deasupra, emițând acte de dispoziție și diverse pretenții la instanțe, fără a avea calitatea de reprezentare conform legii.

Cer Guvernului, Parlamentului și Ministerului Culturii și Identității Naționale să retragă de îndată orice sprijin financiar, moral și de reprezentare acordat în baza acestui înscris 267/1949, abrogat de către statul democratic prin Revoluția din 1989.

În caz contrar, ne vedem obligați să ne adresăm instituțiilor internaționale spre a denunța fenomenul reclamat și a solicita daune morale reparatorii celor implicați în acest abuz asistat prin evident trafic de influență la nivelul organismelor statului.

Ioan Vieru, membru Pen Club

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.