Publicația The New York Times arată că Amazon a oferit cu 26 de milioane mai mult decât Disney. Bugetul de marketing de 35 de milioane de dolari este de zece ori mai mare decât la alte documentare. Se pune problema acum dacă gigantul tech nu urmărește de fapt să intre în grațiile președintelui.
„Acesta trebuie să fie cel mai scump documentar realizat vreodată care nu a implicat licențierea muzicii”, a declarat Ted Hope pentru The New York Times. „Cum poate să nu fie echivalat cu căutarea favorurilor sau cu o mită directă? Cum poate să nu fie așa?”
Conducerea Amazon susține că a investit în documentar pentru că a crezut că ar bucura publicul.
„Am licențiat filmul dintr-un singur motiv și un singur motiv – pentru că noi credem că publicul îl va iubi”, a transmis compania Amazon.
Melania Trump a avut control total asupra modului în care arată documentarul. S-a implicat în postproducție, muzică, dar și crearea trailerului. Din acest motiv, regizorii de la Hollywood consideră că producția nu are valoare jurnalistică.
Zero interes din partea publicului
Deși promovarea este agresivă, interesul publicului pare foarte scăzut în afara SUA. The Guardian scrie că în Marea Britanie vânzările de bilete sunt extrem de mici. Un cinema din Londra a vândut un singur bilet pentru premiera de vineri. În plus, lanțul de cinematografe Vue a primit numeroase emailuri de la clienți care critică decizia de a difuza documentarul.
În paralel, potrivit France 24, cinematografele din Africa de Sud au retras filmul din program, chiar înainte de lansarea oficială de pe 30 ianuarie.
filmul’melania’a rupt gura targului din prima zi de lansare in UK-s-au vandut 3(trei)bilete