O echipă formată din 52 de medici și asistenți medicali a plecat pentru 15 zile, în Republica Moldova să-ți ajute colegii.
Deplasarea echipei către localitățile Chișinău, Cahul și Bălți este făcută cu mijloace de transport ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Echipa de medici și asistenți medicali cu specializări în anestezie și terapie intesivă, pneumologie, medicină de urgență și medicină internă va desfășura activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu Covid-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical din unitățile sanitare din Bălți, Chișinău și Cahul pentru o perioadă de 15 zile.
Ludovic Orban a anunțat la Iași că în şedința de guvern de joi va fi adoptată o hotărâre în care va fi alocată suma necesară pentru o donaţie de 500.000 de măşti FFP 2 şi FFP 3, 50.000 de combinezoane și medicamente (Plaquenil și Kaletra) necesare pentru tratamentul pacienţilor de COVID.
Totodată, Ministerul Apărării Naționale contribuie cu 10 izolete produse în România care vor fi donate Republicii Moldova la finalul misiunii.
Miniștrii Bogdan Aurescu, Nicolae Ciucă și secretarul de stat Raed Arafat s-au deplasat și ei la Chișinău pentru discuții cu oficialii moldoveni.
https://www.facebook.com/mapn.ro/videos/1150637438625152/
Un gest f frumos si fratzesc ptr Rep Moldova. A nu se uita ca si acolo sunt romani.
Ptr prima data l-as felicita pe premierul Mandolina ca s-a gandit la asa ceva….[Leo]