Alt accident cu tineri

Un tânăr a decedat şi alţi doi au fost răniţi după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei. Accidentul

De CD M
Alt accident cu tineri

Un tânăr a decedat şi alţi doi au fost răniţi după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei. Accidentul

Un tânăr a decedat şi alţi doi au fost răniţi după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei.

Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DN1, în apropiere de Hula Bradului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Au pierit arși de vii după ce mașina a luat foc

Cei trei tineri sunt din judeţul Covasna.

Potrivit IPJ, la data de 27 decembrie, în jurul orei 01,00, pe DN 1, km 295+100 m, în afara localităţii Veştem, s-a produs un accident rutier deosebit de grav, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două.

”Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Sibiu – Braşov, la km 295+100 m, în afara localităţii Veştem, în apropiere de Hula Bradului, pe un tronson de drum în curbă la stânga, un tânăr în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Din păcate, în urma evenimentului, pasagerul dreapta faţă, în vârstă de 28 de ani, care a fost proiectat în afara autoturismului, a decedat la spital din cauza rănilor suferite. De asemenea, conducătorul auto şi un alt pasager, de 30 de ani, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital conştienţi”, a precizat Elena Welter.

A plonjat cu autoturismul în râul Cavnic

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, a arătat Elena Welter.

Cei doi bărbaţi răniţi, cu vârste de 27 şi 30 de ani, au suferit traumatisme cranio-faciale şi toracice, fiind transportaţi de ambulanţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Șase pietoni răniți de un șofer beat

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Se cheama ” selectia naturala a soselei „. Teribilistii care cred ca soseaua e numai a lor trebuie sa dispara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.